John Deere, un salt spre marea performanţă
Cu o istorie de peste un secol şi jumătate, John Deere a devenit în timp o corporaţie internaţională, care desfăşoară astăzi afaceri în peste 160 de ţări. Ea are ca obiectiv plasarea tehnologiei pe cele mai înalte culmi ale performanţei. Cea mai bună dovadă în acest sens este lansarea recentă a peste 100 de produse care vor pleca spre pieţele din Europa, CIS, Africa de Nord, Orientul Mijlociu şi Orientul Apropiat. Acestea din urmă zone agricole reprezintă 30% din pământul arabil la nivel mondial şi un potenţial anual de vânzări de 35 mld. dolari pentru producătorii de utilaje agricole.
Strategia de marketing
Lansarea celor mai noi produse marca John Deer a avut loc în luna iunie, la Lisabona, în cadrul unui eveniment care a reunit aproximativ 5.000 dealeri, clienţi, experţi, dar şi jurnalişti din 59 de ţări. Cu acest prilej, managerii au prezentat strategia de dezvoltare a companiei pentru următorii ani şi oferta de utilaje agricole pentru anul 2012.
Aceasta cuprinde tractoare (seriile 6R, 7R, 8R), combine (seriile W, T, S), utilaje de erbicidat (R962i), prese de balotat (seria 900), dar şi noi soluţii de management agricol ce permit înregistrarea tuturor activităţilor din câmp şi controlul de la distanţă al utilajelor.
Una dintre cele mai importante noutăţi este faptul că John Deere a introdus o tehnologie revoluţionară, motorul PowerTech PSX şi PVX cu un singur fluid („Doar Motorină“), ce reduce emisia de gaze de eşapament, respectând astfel standardele de emisii ale Etapei IIIB, şi cu sistem de economisire a combustibilului. Sistemul Intelligent Power Management (sistemul de gestionare inteligentă a puterii) creşte productivitatea cu până la 30 CP suplimentări.
Au fost prezentate şi soluţii de management agricol, tehnologii avansate menite să optimizeze legătura dintre echipamente, operatori, dealeri şi consultanţi agricoli şi să conducă la creşterea productivităţii şi a eficienţei.
Un nou pas spre performanţă a fost făcut odată cu lansarea noilor combine, seriile W şi T, care oferă noi game de secerătoare şi platforme, cu lăţimi de până la 10,7 m, sistem de curăţare Quadra-Flo, buncăr de cereale de până la 11.000 l, descărcare la viteză mare, îmbunătăţiri ale cabinelor.
Combinele seria S sunt dotate cu un nou rotor pentru treierare şi separare, un nou sistem de curăţare, o capacitate mai mare a buncărului de boabe, până la 14.100l, noi sisteme de transmisie şi motoare ce dezvoltă puteri de până la 625 CP.
Noutăţi tehnice
– Tractoarele seria 6R oferă acum noi niveluri de performanţă şi confort. Cele trei modele noi sunt echipate cu motoarele PowerTech PVX, ce dezvoltă puteri de la 200 la 249 CP cu Intelligent Power Management;
– Seria 7R cuprinde 5 modele cu puteri de la 230 la 310 CP, destinate fermelor de dimensiuni medii şi mari, cu motor PowerTech PSX&PVX;
– Modelele seriei 8R dispun de motor PowerTech PSX DieselOnly de 9,0 l, ce oferã acum până la 560 CP la viteză nominală.
– Pentru o deplasare lină şi confort optim, Cabina ComfortView (seriile de tractoare 6R, 7R, 8R) dispune de suspensie hidraulică semiactivă (HSC Plus) , vizibilitate sporită, iluminare la 360° pe timp de noapte, comenzi integrate pentru climă şi radio, ecran Command Centre GreenStar 3 cu afişaj tactil opţional, spaţii de depozitare suplimentare.
Dana MĂCRIŞ