reclama youtube lumeasatuluitv

Istoria burselor de cereale. Perspectiva Bursei de Cereale din Corabia

Share Button

piata-cerealelorDeşi prima iniţiativă legislativă după Revoluţie s-a concretizat încă din 28 august 1997, prin Ordonanţa 69 privind Legea burselor de mărfuri, iată că abia anul acesta vom asista la naşterea Bursei de Cereale de la Corabia. Ordonanţa 69 venea să contureze modul de organizare a burselor de mărfuri în vederea tranzacţionării de contracte futures şi opţiuni. Însă până acum o bursă specializată pe tranzacţionarea cerealelor este încă un deziderat.

Apariţia burselor este rezultatul unui proces evolutiv firesc. Acesta a început în urmă cu aproximativ 2.000 de ani, în Grecia şi Roma antică, şi iată continuă şi astăzi. Dezvoltarea schimburilor de mărfuri a trecut prin cinci faze distincte: oferirea ca dar, schimbul cu o altă marfă (barterul, trocul), contractul cu plata şi livrarea imediată (spot), contractul cu plata şi livrarea ulterioară stabilirii preţului (forward) şi contractul la termen (futures şi options).

Se consideră că rădăcinile comerţului la termen se află în sistemul de târguri medievale japoneze, care au permis Japoniei să dezvolte şi să organizeze o primă piaţă la termen, începând cu anul 1697. Deci, cu aproape un secol şi jumătate înaintea Statelor Unite ale Americii. Dar prima bursă, în accepţiunea modernă, a fost totuşi cea de la Anvers. Înfiinţată în anul 1531, avea o clădire proprie, unde se încheiau tranzacţii cu mărfuri coloniale. Apoi, în anul 1554, s-a înfiinţat la Londra o bursă denumită Royal Exchange, care din 1773 s-a profilat numai pe schimbul de efecte financiare.

Prin 1639 apar şi la Paris o serie de agenţii de schimb în domeniul negocierii titlurilor de valoare, apoi la Lyon, Toulouse şi Rouen, iar spre sfârşitul secolului al XVII-lea, la Montpellier. Primele burse din Germania apar la jumătatea secolului al XVI-lea, la Augsburg, Nürnberg şi Hamburg, iar la începutul secolului al XVII-lea, Bursa din Berlin. În acelaşi timp, la Amsterdam mărfurile se puteau negocia în baza contractelor options. Prin intermediul acestora se permitea convenirea unui preţ în baza căruia cumpărătorul obţinea de la vânzător dreptul de a cumpăra o cantitate de marfă la o dată stabilită în viitor. Abia un secol mai târziu, tot în acest mare centru comercial, se constituie o bursă a grâului. Burse au mai fost înfiinţate la Basel (1699), Paris (1724), Viena (1761), New York (1792), Bruxelles (1801), Roma (1827), Madrid (1831), Milano (1833), Geneva (1850), Tokyo (1855) etc.

Chicago Board of Trade

Câţiva dintre cei mai pricepuţi comercianţi de grâne din America au hotărât să se reunească într-o bursă de cereale – ce avea să devină cea mai importantă bursă de cereale din lume, vestita Bursă de la Chicago. Odată cu apariţia unei burse, care oferea un loc de întâlnire centralizat, investitorii au văzut o oportunitate în construirea unor silozuri imense unde să-şi depoziteze grânele pentru consumul pe un an întreg. Acestea au ajutat la soluţionarea problemelor legate de oferta de grâne care exista în trecut în America şi a contribuit la stabilirea preţurilor cerealelor pentru tot cursul anului. În aceste noi condiţii s-a produs şi transformarea comerţului „spot“ în comerţ „la termen“, proces apărut pentru prima dată, într-o formă asemănătoare celei existente azi, la Chicago Board of Trade în 1865. Chicago devenise în acel moment capitala mondială a cerealelor. Acest gen de comerţ s-a extins apoi la Liverpool, Londra, New York, New Orleans, Berlin etc.

În 1880 doar grâul, porumbul, ovăzul şi bumbacul se tranzacţionau la termen

Cu timpul, gama produselor tranzacţionate la termen s-a extins. Materii prime industriale (petrol, cupru, plumb, zinc), carcase de porc, vite vii, cherestea, suc de citrice etc. sunt doar o parte din această listă. Este de remarcat faptul că, deşi CBOT lansase contracte futures pentru grâne încă din 1865, prima lege care venea să reglementeze „pieţele de contracte“ a fost adoptată abia în 21 septembrie 1922 – „Legea tranzacţiilor futures cu cereale“ (The Grain Futures Act of 1922). Legea superviza tranzacţiile futures cu cereale, dar nu aborda atent probleme ca reglementarea mecanismului de tranzacţionare şi prevenirea manipulării pieţelor. Crahul bursier din 1929 şi criza economică de la începutul anilor ’30 au grăbit adoptarea în 1936 a Legii bursei de mărfuri (The Commodity Exchange Act of 1936).

Ideea unor burse la Bucureşti şi Brăila, din 1839

După cum relatează Nicolae Iorga în „Istoria comerţului“ (1937), în anul 1840 în ziarul Mercurul Brăilei este prezentat Codul de Comerţ. Acesta cuprinde prima reglementare generală a bursei de comerţ în Muntenia. Codul a fost pus în practică şi în Moldova, unde a fost extins oficial după unirea Principatelor. Codul de Comerţ din 1840 constituie o reproducere a Codului Comercial Francez din 1807. Mai apoi, în 1865, în ziarul Monitorul – Jurnal oficial al Principatelor Unite Române apare primul proiect de lege pentru instituirea burselor de comerţ la Bucureşti, Iaşi, Galaţi şi Brăila. Proiectul cuprindea reglementarea organizării şi funcţionării acestor burse. Legea asupra burselor mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mărfuri din 1881, adoptată tot după legislaţia franceză, punea bazele organizării burselor de mărfuri şi de valori. Un an mai târziu se deschidea Bursa de la Bucureşti şi Bursa de cereale şi bunuri de la Brăila. Se spune că încă din 1882, chiar de la înfiinţarea Bursei de cereale şi bunuri din Brăila, aceasta reuşea să influenţeze preţul grâului în Europa.

„Legea asupra burselor de comerţ“ din 1904 a redefinit instituţia bursieră, iar legea de unificare din 1929 a determinat creşterea credibilităţii instituţiei bursiere din România. Deşi legea din 1929, cunoscută sub denumirea de Legea Madgearu, admitea operaţiunile la termen, acestea nu au fost practicate în România până în 11 iulie 1997. Abia atunci au fost lansate în premieră la Bursa din Sibiu. Pe fondul unui volum scăzut de tranzacţii pe piaţa mărfurilor fungibile şi al lipsei unui cadru legislativ (care era tot mai mult cerut de piaţa din România) Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (pe atunci Bursa din Sibiu) s-a orientat în lansarea contractelor futures pe indici bursieri şi pe valute. La Bursa Română de Mărfuri se tranzacţionează sporadic şi cereale, dar o bursă specializată, cu un terminal pe măsură, ar putea fi un succes pentru viitor.

Dacă la începutul secolului trecut Bursa de la Brăila dicta, practic, preţul grâului în Europa, de ce nu ar reuşi şi azi o bursă românească, oriunde s-ar afla ea, să controleze mai bine o piaţă a cerealelor parcă în prea mare măsură aflată la mâna traderilor?

Tudor CALOTESCU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.