Inteligenţa românească în balanţă: capitalişti vs. Comunişti
În mod paradoxal, comuniştii se pare că se pricepeau mai bine la un capitol esenţial de business, inovarea, faţă de moştenitorii „Epocii de Aur“, capitaliştii de după Revoluţie, arată un studiu realizat de KeysFin pe baza datelor oficiale din ultimii 50 de ani în ceea ce priveşte inventica şi protecţia proprietăţii intelectuale.
Să ştii să îţi prezinţi marfa! O regulă esenţială de afaceri pe care românii o experimentează de 25 de ani, după standardele capitaliste. Cu prea puţin succes, dovadă fiind faptul că nivelul de trai, indicatorul real al performanţei economice, este la limita sărăciei extreme.
Interesant este că, deşi avem senzaţia că trăim într-o epocă a inovaţiei şi cercetării, suntem cu mult în urma tovarăşilor de pe vremea lui Ceauşescu.
În ultimii 25 de ani de comunism (1965-1989), la Oficiul de Stat pentru Mărci şi Invenţii (OSIM) s-au înregistrat 94.481 de cereri de brevete de invenţie şi 59.443 de brevete acordate.
Privind în oglindă, în cei 25 de ani de după Revoluţie, numărul cererilor a fost de numai 39.558, iar OSIM a acordat doar 26.425 de brevete de invenţie.
Şi mai tulburător este faptul că în 2014 am ajuns să avem mai puţine brevete de invenţie acordate decât în 1920!
Potrivit analiştilor de la KeysFin, statistica relevă o situaţie care trebuie să ne pună pe gânduri.
„La capitolul inovaţie am ajuns să punctăm comercial mai prost decât acum 95 de ani, la doi ani distanţă de Marea Unire. Mai mult chiar, datele OSIM arată că blamaţii comunişti au ştiut să exploateze mai bine creierele românilor în interes de business decât au făcut-o capitaliştii în ultimii 25 de ani“, afirmă experţii KeysFin.
Interesant este că, pe măsură ce ne-am adâncit în libertatea economică, românii au inovat tot mai puţin, importul de tehnologie şi mărci din Occident luând locul cercetării tradiţionale. Aşa am ajuns să importăm mai mult decât producem, să depindem de ce ne oferă străinii şi să exploatăm prea puţin proverbiala inteligenţă românească, brevetele de invenţie şi mărcile fiind considerate un indicator relevant al inteligenţei economice.
Dacă în 1990 erau înregistrate 3.081 de cereri de brevete de invenţie şi erau aprobate 1.428, un deceniu mai târziu numărul acestora scădea la o treime, iar în 2014 abia dacă depăşeau 1.000 de cereri şi puţin peste 300 de brevete acordate.
Potrivit Laurei Leonte, avocat specializat în dreptul proprietății intelectuale și consilier în proprietate industrială, partener în cadrul societății de avocați Postu Leonte & Asociații SCA, una dintre cauze o reprezintă şi migrarea activității creative în afara României.
„Rezultatele inovative ale românilor sunt transferate companiilor străine, care în mod evident aleg să își protejeze invențiile în teritorii străine, în care urmează să le exploateze efectiv. De altfel, majoritatea companiilor internaționale cu activitate pe piața comunitară aleg să își protejeze invențiile pe calea cererilor de brevet european, cereri examinate de către Oficiul European pentru Brevete și nu de OSIM“, afirmă Laura Leonte. Astfel s-a ajuns ca în 2014, din totalul de 2.981 de brevete aplicabile în România, 2.661 erau înregistrate la nivelul UE şi numai 320 la noi în ţară, prin OSIM. În 2002, raportul era invers – 755 înregistrate la OSIM şi numai 497 la Oficiul European.
Nici cu înregistrarea mărcilor nu stăm mai bine. De la an la an, numărul business-urilor cu licenţă protejată a scăzut puternic. Dacă în anul de graţie 2006 erau înregistrate 22.570 de mărci la OSIM, în 2014 numărul lor a scăzut la 10.763.
Potrivit analiştilor de la KeysFin, statistica denotă faptul că cei 25 de ani de capitalism au reuşit să îngroape un sector, cel al cercetării, care în trecut producea soluţii pentru economia românească. „Ne bazăm, în prezent, mai mult pe realizările personale decât pe cele ale unor structuri organizate, cum erau pe vremuri institutele de cercetare“, afirmă experţii.
Ce pierdem și ce putem face în situaţia de faţă?
Institutele de cercetare-dezvoltare, laboratoarele private, instituțiile de învățământ superior, stațiunile didactice, toate suferă în prezent pentru că nu dispun de dotări la standarde competitive și de fonduri cu care să susțină efortul creativ.
„Este un alt caz în care avansul tehnologic și creativitatea galopează, lăsând în urmă uneltele care să le transforme în valori concrete – mijloace legale actuale și eficiente, susținere financiară inclusiv din partea autorităților, informație de specialitate calitativă și ușor de accesat“, afirmă avocatul Laura Leonte.
„Talentul creativ al românilor – acest brand de țară, este deja o resursă incontestabilă la scară largă. Problema ține, de fapt, de mijloacele de valorificare a acestei resurse la noi acasă“, afirmă Laura Leonte, avocat de business.
Potrivit experţilor, există însă semnale pozitive care arată că situaţia are şanse să se redreseze.
„Avem clienți care ne solicită chiar și dincolo de asistența juridică în privința obținerii brevetelor de invenție, a înregistrării de mărci și a protejării proprietății intelectuale în general. Aceștia vor consiliere în vederea obținerii de finanțare pentru activitatea de creație. Este îmbucurător că românii sunt interesați să scrie cât mai bine proiectele pentru obținerea de fonduri nerambursabile acordate pe linie națională. Și mai îmbucurător este că românii încep să mizeze pe dimensiunea transnațională a ideilor creative pe care le dețin și doresc să obțină finanțare în cercetare și inovare prin fondurile gestionate direct de instituțiile Uniunii Europene, fie prin participarea la procedurile de achiziție publică lansate de acestea, fie prin obținerea de granturi pentru proiecte de cercetare și inovare“, a afirmat avocatul Laura Leonte.
În perioada 2014-2020, Uniunea Europeană intenționează să aloce 80 de miliarde de euro pentru finanțare în domeniul cercetării prin programul HORIZON2020 operat direct din Bruxelles, în cadrul căruia sunt sprijinite în special inovarea socială, stimularea noilor evoluții tehnologice și a brevetelor, inclusiv protejarea proprietății intelectuale rezultate, obiectivul principal fiind dezvoltarea unei societăţ̦i şi a unei economii bazate pe cunoaş̦tere ş̦i inovare în Uniune.
Potrivit experţilor, susţinerea inovaţiei are potențialul de a corecta din problemele existente și, totodată, de a crește vizibilitatea României pe plan european în domeniul inovării, ceea ce ar atrage finanțatori dispuși să investească în cadrul companiilor românești.
Un alt instrument care poate ajuta în acest sens este recenta Lege nr. 120/2015 privind stimularea investitorilor individuali – business angels, prin care li se acordă acestora din urmă anumite facilități fiscale în legătură cu investițiile făcute în baza legii menționate.
Studiile recente arată că în principiu 80% din valoarea unei afaceri este dată de bunurile intangibile, față de 20%, cât era apreciată în trecut.
Așa se explică practic diferența dintre valoarea unei companii așa cum rezultă din documentele contabile și valoarea de piață a acesteia, brandul având un impact economic asupra mai multor factori, dintre care cel mai important lucru este fidelizarea clientelei.