„Întâi pasiune și abia apoi așteptări financiare“

papagal-araAcesta a fost răspunsul pe care l-am primit de la un crescător de păsări exotice atunci când l-am întrebat dacă această activitate este un business rentabil. Atilla Haras este unul dintre puținii crescători autentici de înaripate rare din țara noastră. Și când spun asta mă gândesc în primul rând la felul în care arată astăzi crescătoria sa din Arad, a doua ca dimensiune a efectivului din țară și, la devotamentul pe care l-a arătat acestui proiect chiar și atunci când afacerea sa a mers pe minus.

L-am provocat la dialog pentru a afla mai multe despre piața păsărilor exotice din România, despre parcursul unui astfel de business și provocările pe care le-a întâmpinat.

Investiția în trei pași: informație, voliere, exemplare Dl Haras mărturisește că i-au plăcut păsările ornamentale dintotdeauna. „În anul 2002 am vizitat o expoziţie de păsări exotice și am fost din primul moment fascinat de frumusețea și inteligența lor. A fost clipa în care mi-am redescoperit vechiul hobby: copil fiind, îndrăgeam foarte mult toate speciile de păsări existente în acele timpuri în România.“ A fost însă nu doar clipa în care și-a redescoperit vechiul hobby, ci și momentul în care și-a propus să materializeze proiectul propriei sale crescătorii. Primul pas în acest sens a fost investiția în informație. Spune că a cheltuit doar pentru cărți aproape 2.500 de euro. Nu a fost însă inutil, pentru că toate cunoștințele dobândite l-au ajutat să devină într-o oarecare măsură specialistul de care România ducea lipsă. Pentru că, spune el, în țara noastră nu există medici veterinari specializați pe păsări exotice și acesta este un mare dezavantaj pentru crescători. Apoi a investit în voliere și în primele exemplare de păsări pe care le-a adus din țări precum Ungaria, Germania și Olanda. Alegerea de a le cumpăra din străinătate a fost impusă în primul rând de oferta limitată existentă în țara noastră, dar și de prețul mult mai mare practicat de crescătorii români. A adus atunci o diversitate de specii, de la peruși la papagali Ara, păsări care necesită inel şi înregistrare, încadrate pe lista B, adică rare, dar nu pe cale de dispariţie în mediul lor natural.

O afacere aflată uneori la limita existenței

Pentru că nu este doar manager, ci și pasionat de păsări exotice, Atilla Haras s-a asigurat că volierele în care stau păsările sale sunt suficient de spațioase. Cele 41 de voliere, cu înălțimea de 220 cm, ocupă aproximativ 250 mp. În ceea ce privește dotarea, aceasta a fost făcută în funcție de specia de păsări care o locuiește. Unele voliere, spre exemplu, dispun de boxă interioară încălzită cu acces la boxa exterioară care nu este încălzită. Astfel, păsările au posibilitatea să iasă ziua afară. Fără a divulga costul investițiilor în proiectul său, mărturisește jovial că a renunţat uneori la concedii pentru a îngriji păsările.

Ne-a spus totuși că lunar costurile de întreținere sunt de aproximativ 200 de euro. În acești bani intră și mâncarea păsărilor, un mix special de 15-20 de seminţe pe care îl cumpără la două-trei luni din Ungaria şi Germania, floarea-soarelui şi meiul pe care le cumpără toamna în cantităţi foarte mari. În plus, pentru a le asigura păsărilor toate vitaminele și mineralele necesare, le administrează fructe şi legume tot timpul anului. „Sunt ani în care această mică afacere îmi aduce și un plus, dar şi ani când sunt la limita economică sau chiar pe minus. De aceea îmi este greu să spun că este un business. Este mai degrabă un hooby. Însă nu m-am gândit să renunţ şi asta este diferenţa între mine şi alţii. Foarte mulţi văd această activitate ca o afacere. Or, păsările exotice ajung foarte greu la maturitatea reproductivă. Uneori chiar şi după opt ani. Așadar înmulțirea efectivului se face greu. În plus, reproducerea în captivitate este destul de dificilă pentru că îşi pun amprenta mai mulţi factori: dieta, dacă păsării îi place sau nu cuibul sau voliera, trebuie să îi placă perechea şi să fie amândouă fertile. Pentru că este atât de complicat sunt şi atât de rare. Cert este că, dacă nu este pasiune maximă, nu este nici răbdare şi atunci, cum apar necazurile, apare şi ideea de a renunţa.“

2015, un an fatidic pentru crescătorie

Provocările pe care un crescător de păsări exotice le întâmpină nu se limitează însă doar la reproducerea păsărilor. Pentru că nu există medici veterinari care să cunoască pe deplin secretele papagalilor, tratarea lor în cazul unei boli este un subiect extrem de sensibil. Afecțiunile acestor înaripate sunt diferite de cele ale păsărilor locale, necesită tratamente diferite și nici măcar nu se fac vaccinuri preventive. Fără vreo reținere, Atilla Haras mărturisește că nu are încredere în medicinii veterinari români. În consecință, a preferat să ia parte la cursurile predate de către veterinarul-şef de la Loro Parque, cel mai mare parc de papagali din lume de pe insula Tenerife, Spania, un specialist renumit în toată Europa. Cu toate acestea, anul trecut a fost unul fatidic pentru crescătoria dlui Haras. Salmonella a pătruns în crescătorie și într-o singură lună i-au murit păsări valoroase, care constituiau nucleu de reproducție. Economic vorbind, pierderea este de aproximativ 9.700 de euro. În 2015 a mers în pierdere şi va trebui să scoată din altă parte banii necesari întreţinerii păsărilor.

Din experiența dlui Atilla, cele mai căutate specii de papagali sunt Ara, Jako şi Marele Alexander. Deși acestea sunt păsări de colonie și este de preferat să trăiască alături de o pereche, cei mai mulți cumpărători își iau o singură pasăre. Preţul unui papagal Ara diferă de la un crescător la altul, dar porneşte de regulă de la 1.000 de euro şi poate ajunge până la 14.000 mii de lei. În crescătoria dlui Attilla cel mai ieftin papagal este Nimfa, care costă 40 de lei, iar cel mai scump este Ara, care costă 1.000 de euro.

Laura ZMARANDA

RSS
Follow by Email