Ing. Ionuț Olteanu Constantin – Agricultura este rentabilă doar atunci când ai bani și investești…

Ionuț Olteanu Constantin este unul dintre cei mai mari și renumiți agricultori autohtoni. Încă de mic copil și-a dat seama că își poate croi un viitor frumos dacă va lucra pământul. La doar nouă ani vindea lalele în piață și se remarca în ochii clienților prin entuziasmul și cunoștințele lui în ale horticulturii. Era clar că avea să urmeze liceul și facultatea în domeniu. Așa a ajuns unul dintre cei mai buni și muncitori studenți din generația sa. După terminarea doctoratului, nu a durat mult și Ionuț Olteanu a construit o seră în care cultiva legume de nișă. Mergea decent, până în momentul care a primit o comandă pentru nişte pini de la o companie multinațională. Mai mult, compania a cerut să le amenajeze tot sediul. Practic, acesta a fost momentul în care inginerul avea să-și descopere adevărata ocupație: dezvoltarea unui business cu amenajări peisagistice și spații verzi. Apoi s-a ocupat de Şcoala Americană din Bucureşti, precum şi de amenajarea sediului FRF şi a terenurilor de sport aferente. Iar gazonul care a făcut faţă cu succes pe Naţional Arena tot firmele sale l-au realizat. Au urmat multe alte lucrări importante. Bineînțeles, după această etapă și-a dezvoltat priceperea antreprenorială și în agricultură. În prezent, omul de afaceri deține 100 de hectare destinate pepinierelor și lucrează 14.000 de hectare de pământ pe care cultivă grâu, rapiță, floarea-soarelui, lucernă și mazăre. Până nu de mult, fermierul a fost cel mai mare cultivator de rapiță din Europa.

Reporter: Când ați scos pentru prima dată bani din plante și de unde ați moștenit pasiunea pentru acestea?

Ionuț Olteanu: Mama mea era o iubitoare extraordinară de flori, probabil de acolo s-a moștenit pasiunea. Toți vecinii de la țară puneau în grădină legume, iar mama semăna o mulțime de flori. Avea toată grădina plină cu flori, la fel și bunica mea. Așa că am început să iubesc florile timpuriu, încă din fragedă copilărie. Povestea a început când mama dorea să-și cumpere o Dacie. Pe timpul lui Ceaușescu era destul de greu să-ți achiziționezi o mașină din salariu. Atunci a cumpărat niște bulbi de lalele, le-a plantat și a început să vândă flori. M-a luat și pe mine la piață să vând lalele. Îmi era rușine, dar văzând bucuria din ochii clienților și a doamnelor entuziasmate de frumusețea florilor și de gingășia mea de copil, a început să-mi placă să vând. Așa am început. Cred că aveam vreo 9 ani de zile. Drumul studiilor mele era clar! Am terminat unul dintre liceele cele mai bune din țară de horticultură, la Dragomirești-Vale. Apoi a urmat facultatea de profil. În facultate m-am remarcat datorită seriozității mele, am muncit și învățat mult. La un moment dat s-au dat în lucru serele studenților pentru a învăța legumicultură. Puțini colegi au fost interesați. Din 10 sere, eu am luat 7. În seră era o muncă foarte grea. Eu eram inginer și muncitor, chiar și vânzător. Făceam bani pentru că eu cultivam legume de nișă: multe varietăți de salate, varză de Bruxelles, varză chinezească, roșii cherry deoarece nu erau la piață pe vremuri. Făceam bani frumoși, dar era și multă muncă. Mi-au prins bine experiența și practica de acolo.

Rep.: Să înțeleg că după terminarea studiilor erați hotărât să deveniți legumicultor?

I.O.: După terminarea facultății a început activitatea mea la Hofigal, unde aveam 14 sere și 100 ha de plante medicinale. Câștigam puțin, iar banii îmi ajungeau doar pentru chiria din București și strictul necesar pentru mâncare. După un an de zile am decis să-mi iau viața pe cont propriu. Mi-am făcut firmă și am început să cresc legume de nișă, în seră, pe un hectar. Acolo eram paznic și muncitor. A fost greu, erau mulți țigani care spărgeau gemurile și furau aluminiul. Așa am dus-o până într-o zi când m-a sunat o companie care dorea mesteceni și câțiva pini. Probabil, fiind o comandă mică, magazinele de specialitate au refuzat. Pe acea vreme erau puțini care comercializau așa ceva. Am acceptat comanda și le-am livrat produsele. Apoi și-au dorit și alte comenzi mai mari: hectare întregi cu gazon și întreținerea lui. După au urmat și alții. Așa am început afacerea cu pepiniere. În prezent dețin 5 cele mai mari magazine de plante din țară, situate în Tâncăbești, Măgurele, Corbeanca, 1 Decembrie și Bragadiru. O sută de hectare de pepieniere, cu plante românești.

Rep.: Când ați început, prima oară, să investiți serios în agricultură? A meritat efortul?

I.O.: În agricultură am început să investesc în urmă cu 9 ani de zile, când am luat în arendă 80 ha. Astăzi cultiv 14.000 ha, dar nu am nimic în proprietate. Toate terenurile sunt luate în arendă. Noi, fermierii români, nu avem pământuri în proprietate, avem doar dragostea pentru pământ și datorii. Marea majoritatea din fermieri, 90%, suntem datori. Agricultura este rentabilă doar atunci când ai bani și investești. Când nu ai bani, cum sunt marea majoritate a fermierilor, înseamnă o mare acumulare de datorii. În agricultură trebuie să ai mulți bani ca să merite cu adevărat efortul. Dacă nu reușești să închizi cercul, adică să nu mai vinzi produsul brut, atunci muncești doar pentru bancă și leasing-uri și nicidecum pentru buzunarul propriu. Se fac bani doar dacă vinzi tu produsul final, nu prin alte rețele. Asta este drama agricultorului român. Facem producții, știm, pricepem, dar fără partea de vânzare și procesare nu faci nimic.

Rep.: Unde înclină balanța, peisagistică sau agricultură?

I.O.: Peisagistica este spectaculoasă, tot timpul apar varietăți noi de plante. Este atât de vast domeniul încât nu te poți sătura niciodată de el. Iar partea de agricultură are alte frumuseți. În primul rând liniștea pe care ți-o dă câmpul. Relația cu pământul, cu soarele. Sunt alte beneficii. Și un lan de floarea-soarelui sau de rapiță este deosebit de frumos. Pentru mine, aceste două domenii sunt lucruri care s-au completat. Este ca și cum ai avea doi copii.

Rep.: Cum prevedeți anul acesta din punct de vedere agricol?

I.O.: Dezastruos pentru o mare parte a țării. Anul a început ca un dezastru. În Moldova sunt mari probleme, ca și în Brăila, Galați, Ialomița și Dobrogea. Am avut o secetă groaznică! Orzul și grâul din aceste județe ar trebui întoarse, nu ai ce să mai faci cu ele. Este un dezastru! Anul a început prost. Și noi am avut secetă, dar am avut cam 120 de litri de apă de la recoltat până acum. Mai puțin de jumătate din cât trebuia să avem. Dacă nu ploua zilele trecute, în aprilie și la începutul lunii mai, eram la fel de afectat. Când a plouat, am stat noaptea în ploaie de fericire. Am primit 16 litri de apă, cât să ne salveze de la faliment. Grâul nu intrase în stres, dar dacă mai dura mult fără ploaie și noi pierdeam.

Ruxandra HĂBEANU