Inovatii

Idei inovative pentru lumea vegetală, ramele din polistiren pentru răsaduri

Share

Pentru legumicultori anul agricol a început deja, odată cu pregătirea patului germinativ, revizia sistemelor de irigații, procurarea materialului semincer și a altor materiale necesare acestei activități. Probabil că cei mai mulți au ales, din inerție sau în funcție de buget, aceleași soluții de cultivare. Nimic rău, dar trebuie să știți că de anul acesta există pe piață și altceva decât bine-cunoscutele tăvițe de unică folosință realizate din plastic prin extrudare. Un motiv în plus să încercați lucruri noi, care ar putea influența pozitiv producția.

Cu ajutorul reprezentantei BASF, Luminița Andrieș, Commercial Manager EPS, cea care vinde în România și Europa de Est granule din polistiren, am aflat că la Bihor Jasz Plaszt Ro, o subsidiară a companiei Jasz Plasztik Ltd. din Ungaria, realizează tot felul de produse din polistiren expandat. În mare parte este vorba de ambalaje de protecție folosite pentru izolare termică. Interesant este faptul că fabrica din Bihor s-a orientat chiar de anul trecut și spre agricultură, realizând din polistiren expandat modelat într-o mașină specială, sub presiunea aburului, rame sau plăci alveolare de diverse dimensiuni pentru răsaduri. O soluție care aduce mult mai multe beneficii decât plăcile alveolare negre, din plastic, vândute în prezent pe piață.

Ramele de răsaduri, alcătuite din compartimente individuale, sunt ușoare dar rigide, plutesc pe apă și, datorită perforațiilor de la baza fiecărui cuib, plantele nu trebuie udate în permanență pentru că ele își iau singure apa, atât cât au nevoie. În felul acesta nu mucegăiesc. Realizate din EPS, care este un material izolator, aceste rame mențin o temperatură constantă a seminței, respectiv a răsadului. Culoarea albă a materialului ajută de asemenea la dezvoltarea armonioasă a plantei, atrăgând razele soarelui, dar fără a supraîncălzi planta. În plus, materialul este rigid, rezistent, își păstrează aspectul curat chiar și după folosire, ceea ce face ca plăcile alveolare să poată fi utilizate mulți ani la rând. Compania mamă din Ungaria produce acest tip de plăci de 2 ani, iar legumicultorii maghiari le laudă, spunând că plantele pot fi transportate în siguranță, cu ușurință, fără a le deteriora, spre deosebire de cele aflate în recipiente individuale. În România, în schimb, ele încă nu au ajuns în mâna producătorilor de răsaduri pentru că abia anul trecut s-au făcut primele teste de matriță, însă fabrica din Bihor așteaptă cu interes comenzi din România pentru a trece la producția de serie. Cei interesați au la dispoziție, în acest moment, 4 modele de rame, cu 54, 170, 187 și 240 de alveole în funcție de nevoi. Contactat de noi, Gabor Mailinger, Key account manager în cadrul fabricii de la Bihor, spune că „producerea și comercializarea de răsaduri cultivate în plăci alveolare din polistiren, față de paharele individuale, aduc avantaje nete cultivatorului de legume, pepeni și flori. Creșterea plantelor tinere în acest mod elimină lucrările de semănat și repicat, iar la vânzare răsadul are o rădăcină mult mai bine dezvoltată, este perfect aclimatizat, lipsit de boli și dăunători, ceea ce înseamnă că poate fi vândut la un preț avantajos“.

Aceste plăci alveolare pot fi folosite în culturile terestre, în sere și solarii, precum și pe terenurile arabile în cultura răsadurilor de roșii, ardei, castraveți, varză, ridichi, gulii, conopidă, broccoli, pepeni sau flori. Dacă sunt utilizate corespunzător, plăcile pot fi refolosite ani de zile, fără a implica o grijă deosebită, pentru că sunt rezistente, pot fi mânuite și depozitate ușor. „Am observat că în alte țări din Europa, precum Grecia, Italia, Spania, plăcile pentru răsaduri sunt o soluție firească și unică pentru că reprezintă o variantă eco, eficientă de producere a răsadurilor, justificată atât din punct de vedere economic, cât și ecologic, în condițiile în care legislația în domeniul reciclării devine din ce în ce mai stringentă“, a mai adăugat Gabor Mailinger.

  • „Datorită faptului că, după cunoștințele noastre, în România acest produs nu este fabricat încă de nimeni decizia de a demara producția acestor rame reprezintă o oportunitate sigură pentru noi“, afirmă Gabor Mailinger.
  • Înființată în 2010, fabrica de mase plastice din localitatea Mădăraș , județul Bihor, își desfășoară activitatea în cele două hale de producție de 25.000 metri pătrați. Cu ajutorul celor 4 mașini Erlenbach care produc câte o matriță pentru fiecare model de placă, fabrica produce aproximativ 240 de bucăți/ oră/mașină.

Detalii: https://www.basf.com/ro/ro/products-and-industries/agriculture.html

Patricia Alexandra POP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *