Afaceri

Grabă pentru beneficiarii PNDR 2007-2013

Share

pndrBeneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 mai pot depune cererile de plată doar până la data de 30 septembrie 2015, termenul-limită de efectuare a plăților fiind 31 decembrie 2015. În caz contrar, contractul de finanțare semnat va fi reziliat, urmând să fie recuperate integral toate sumele acordate anterior. Numărul fermierilor care se află în această situație este destul de mare, mai ales în sectorul de creștere a porcilor, în condițiile în care multe investiții au început abia în acest an.

Crescătorii de porci au atras atenția încă de la finele anului 2013 că există pericolul ca multe proiecte, deși au fost aprobate, să nu poată fi terminate la timp. În ciuda măsurilor de simplificare a accesului la fondurile europene anunțate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), cu aproape opt luni înainte de termenul-limită de finalizare a inves­tițiilor pe vechiul PNDR, situația pare destul de dificilă pentru mulți beneficiari.

„Există multe proiecte nefinalizate care au fost aprobate și sunt în curs de implementare. Nu cred că vor reuși să le finalizeze toți cei aflați în această situație, cu atât mai mult cu cât unii au început investiția abia în acest an“, a declarat Daniela Popa, membru fondator al Asociației Fermierilor cu Investiții în Sectorul Suin (AFISS).

Nu este însă singura problemă cu care se confruntă crescătorii de porci, în principal cei care au ferme noi.

„Fermele noi nu pot beneficia de Măsura 215 (ajutorul pentru bunăstare), ba mai mult, măsura nici nu mai există în noul PNDR (2014-2020). Or, fără acest sprijin, nu se vor mai realiza investiții în sector. Oricum, chiar și cu el noi vindem în pierdere în prezent“, a declarat Popa.

Sumele de care beneficiază sectorul suin pentru bunăstare se ridică anual la circa 56 milioane de euro, în timp ce pentru creșterea păsărilor sunt alocate aproximativ 46 milioane de euro.

AFIR vrea să rezilieze proiectele care nu pot fi finalizate

Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), David Eugen Popescu, a declarat pentru Agerpres că există multe proiecte care au probleme de ordin financiar, ceea ce pune în pericol finalizarea lor.

„Demersul de a rezilia la începutul acestui an toate proiectele care nu mai pot fi finalizate este inițiat tocmai pentru a nu ajunge în situaţia de a pierde banii, ci de a-i realoca către alte măsuri cu deficit de finanțare. Fondurile care nu se vor putea repartiza până la sfârșitul perioadei de alocare prevăzută de lege vor fi, evident, pierdute“, a declarat David Popescu.

El spune că beneficiarii PNDR trebuie să-și programeze în mod corect etapele realizării investițiilor, iar până la data de 30 septembrie 2015 investițiile să fie finalizate cu proces verbal de punere în funcțiune.

„Decalajul între decembrie 2015 și septembrie 2015 este dat de termenul legal în care AFIR realizează decontarea cheltuielilor eligibile efectuate, în conformitate cu prevederile legale privind finanțarea Politicii Agricole Comune și cu manualele de proceduri ale AFIR. Acest termen este ferm și nu se vor accepta derogări de la acesta indiferent de motivele invocate“, a precizat David Eugen Popescu.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor PNDR, AFIR a simplificat atât procedura de achiziții, prin crearea bazei de date cu prețuri de referință, cât și pe cea de acordare a avansului și de decontare a cheltuielilor eligibile.

În ceea ce privește PNDR 2014-2020, potrivit oficialilor de la Ministerul Agriculturii, este așteptat ca în ultima săptămână din februarie să poată fi deschise sesiunile pentru primirea proiectelor. Noul PNDR 2014-2020 are alocată o sumă totală de 9,363 miliarde de euro, dintre care 8,015 miliarde de euro reprezintă fondurile europene atribuite României, iar 1,347 miliarde de euro contribuția națională.

Ioana GUŢE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *