Finanţările prin PNDR
Cererile de finanţare depuse în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 au ajuns la 59.581. Valoarea lor depăşeşte 13 miliarde de euro, ceea ce reprezintă mai mult decât suma alocată, 11 miliarde de euro, a declarat Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Însă, pentru plată au fost selectate numai 31.215 de proiecte, cu o valoare publică de 4,15 miliarde de euro. Din acestea, au fost contractate până în prezent 27.916, care însumează 3,7 miliarde de euro (53,2% grad de angajare).
Valoarea plăţilor efectuate către beneficiari – şi aici este problema numărul unu – pentru toate măsurile este de numai 1,9 miliarde de euro. Deci, gradul de absorbţie a fondurilor europene pe PNDR este în prezent de 19,3% din alocarea 2007-2013.
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, susţine că, în 2011, plăţile trebuie să atingă aproape 1,7 miliarde de euro, iar toate contractele semnate anul acesta vor primi banii în 2012. Printre problemele apărute în procesul de atragere a fondurilor europene, s-au numărat: transparenţă insuficientă pe programe, foarte multă birocraţie, necunoaştere, netransmiterea exactă a procedurilor care trebuiau aplicate.
Valeriu Tabără a mai anunţat că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va lansa un nou Plan sectorial „Agricultura şi Dezvoltarea Rurală – Orizont PAC 2020“, pentru anii 2011-2014. Finanţarea va fi asigurată de bugetul de stat, pe o perioadă de patru ani, cu o valoare de aproximativ 45,5 milioane de lei. (T.D.)