Afaceri

„Fandosita“ trufă de la Alba își culege laurii

Share

George Jorj reprezintă societatea Il Tartufo Alba și se ocupă cu înfiinţarea de culturi trufiere pe întreg teritoriul naţional, înfiinţarea de culturi de alun simplu, nuc soiul Sorento, pomi fructiferi și citrice și stă la dispoziția celor interesați de o astfel de plantație prin asigurarea asistenţei tehnice pe toată perioada necesară, precum și ridicarea produselor și comercializarea lor.

Trufele, ciupercile viitorului

Trufa este un fruct delicios al pământului și reprezintă o adevărată comoară subterană. Cu gustul său și o aromă deosebită, trufa este un fruct râvnit încă din Antichitate, de pe vremea babilonienilor. Trufele sunt ciuperci care cresc sub pământ, sunt legate de rădăcina copacului și trăiesc în perfectă simbioză cu acesta, evident luând gustul şi aroma acestuia. Pentru cererea în continuă creștere pe piaţa internaţională, cultivarea trufelor reprezintă una dintre cele mai sigure investiții din domeniul agriculturii. De asemenea, trufele care se obţin din culturi sunt deseori de o calitate superioară celor găsite în natură.

Trufa, o nestemată

Factorii determinanţi pentru apariţia trufelor, respectiv: planta cu care sporii intră în simbioză, pământul, cantitatea de apă – sunt controlaţi pas cu pas, creând un produs cu calităţi superioare. Astfel, Il Tartufo Alba vine în sprijinul celor interesați de acest tip de plantație deoarece îi asistă pe cultivatori pas cu pas la crearea propriei culturi trufiere, prin oferirea de asistenţă necesară pentru tot ce îi interesează, evident şi pentru primul pas, respectiv realizarea culturii. Plantele selecţionate pentru comercializare deţin un procent foarte ridicat de micoriză, ceea ce reprezintă garanţia unui rezultat sigur. Il Tartufo Alba, prin tehnicienii săi, vă va ajuta în alegerea terenului, un element foarte important în cultivarea trufelor: „Primul pas în realizarea culturilor trufiere este analizarea terenului, numai așa putem şti dacă terenul este propice pentru dezvoltarea trufelor. Când a ajuns proba la noi vom efectua o analiză preliminară care nu costă nimic și numai după ce se va constata faptul că e propice cultivării trufelor vom continua, urmând ca restul terenului să fie trimis la OSPA (Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice Alba) spre o analizare completă. De altfel, asistenţa tehnică este gratuită în primul an de la plantare, puieţii micorizaţi au vârsta de 1 an şi vor fi livraţi în ghivece, iar plantarea lor se poate realiza pe tot parcursul anului, cu excepția perioadei de iarnă“, a mărturisit George, cel care a făcut din acest business o reușită.

De asemenea, se pot utiliza terenuri neadecvate culturilor tradiţionale: terenuri mărginașe, pietroase și în pantă. Durata mare de producţie este un alt avantaj major: „O astfel de cultură produce trufe între 35-40 de ani, dar înainte de-a face o ofertă este esenţial să cunoaştem rezultatele analizelor de teren, pentru a şti care din soiurile noastre de trufe sunt cele mai adaptate pentru terenul ţintă. De exemplu, se poate planta trufa de vară, trufa neagră de iarnă, trufa uncinatum, trufa albicioasă și chiar și preţioasa trufă albă cu un venit la hectar ce depăşește 50-60.000 euro. Aici fac și o paranteză și menționez faptul că producţia de trufe negre pe o plantaţie de un hectar se situează între 120-150 kg. Preţul trufelor negre este cotat la bursă și a variat anul trecut între 80-800 euro/kg la diverse tipuri de trufă neagră (Tuber Aestivum, Tuber Uncinatum sau Tuber Melanosporum Vittad) și între 2.000-2.500 euro/kg la trufa albă (Magnatum Pico).“

Culturile trufiere pot intra în producţie începând cu al 4-lea sau al 5-lea an pe plantă suport alun, pe stejar 7 ani în cazul culturilor de trufă neagră și 9-10 ani în cazul trufelor albe.

Plantele micorizate sunt pin, carpen, fag, stejar şi alun: „Noi recomandăm alunul pentru dubla cultură şi pentru rapiditatea cu care intră pe producţie, dar pentru cine e interesat numai de trufe recomandăm stejarul, avantajele fiind perioada mai lungă de producere a trufelor, 35-40 de ani în cazul alunului, dar avem dublă cultură, peste 60 de ani, în cazul stejarului. Se pot realiza şi culturi mixte stejar-alun. Polenizarea se face cu alun micorizat cu miceliu de trufă din soiuri prescrise ca polenizatori. Pe o suprafaţă de 1 ha intră 700 de puieţi micorizaţi într-un sistem de plantare 4 x 3,5 m, în funcţie de expunerea la soare și natura organică a solului, soluţie pe care o va da tehnicianul care va veni la analizare. În primii doi ani de la plantare alunul va face totul singur în mod natural: se va ramifica singur. Necesită prășirea în jurul plantei, afânarea solului pe un diametru de cca 50-80 cm, efec­tuând o adâncitură, un disc pentru colectarea apei pluviale, această operaţie făcându-se de cca 4-5 ori pe an.

Cultura trufieră, cultură rentabilă

Tăierea de bază este foarte simplă și constă în curățarea periodică a tufișurilor pentru a le menține viguroase și roditoare. Această operaţie se face pentru a elimina ramurile mai vechi prin tăierea lor aproape de sol tăindu-se ramurile care cresc neuniform către centrul plantei în intenţia de a menține o postură echilibrată și aerată, dar care se va face începând din al 3-lea an.

În cazul în care rezultatele de analiză a solului nu sunt indicate pentru cultura trufieră, vă recomandăm cultura de alun simplu, un soi deosebit, foarte bine cotat pe piaţa bursieră fructul său fiind foarte căutat în industria alimentară și a dulciurilor. Soiurile de alun comercializat sunt Tonda Gentile delle Langhe, Romana și Giffoni sau nucul din varietatea Sorento.“

În 2016 prețul de alune s-a triplat ca urmare nu numai a prăbușirii producţiei din Turcia – primul producător de alune din lume din cauza condiţiilor climatice, cât și a creșterii continue a cererii pe piața mondială în industria alimentară. În consecință, a crescut considerabil interesul pentru această cultură, care până acum câțiva ani a fost în cea mai mare parte considerată ca fiind o producție care nu a avut valoare ca investiție. Acum schimbarea condițiilor de piață a deschis calea pentru o schimbare radicală în mentalitatea agricultorilor, considerând-o ca o cultură de specialitate în care se investește în mod corespunzător, în scopul de a obține un venit mare.

Mama Natură favorizează și nu prea

Pentru o suprafaţă de 1.000 mp sunt necesari 70 de puieţi (700 buc./ha).

Alunul produce alune din al 3-lea an, cca 2-3 kg de plantă, în anul 6-7 cca 7-8 kg de alune pe plantă, iar la maturitate produce chiar peste 15 kg de plantă. Pentru rezultate optime este necesar ca, cel puţin o dată pe an, să se efectueze analiza solului. Doar aşa se pot vedea modificările acestuia și la nevoie se poate interveni pentru stabilirea parametrilor optimi dezvoltării: „În calitate de cultivator pot să spun că am și eu cca 2 ha plantate de-a lungul a 2-3 ani, după propriile posibilităţi. Întâmpin aceleaşi probleme ca oricare alt cultivator, terenul trebuie cosit și udat când este secetă, anul acesta în ultima lună am fost favorizaţi de Mama Natură, dar în lunile de început nu prea. Am făcut un sistem de irigare pe care îl folosesc în funcţie de necesitatea pe care o am în zona respectivă. Acest lucru poate fi divers în alte zone, unde avem un indice de precipitaţii ridicat, de exemplu într-o zonă din sudul Carpaţilor pe lângă Curtea de Argeș nu a fost nevoie în ultimii 2 ani să fie irigată cultura. Dar acesta a fost un caz fericit.“

Prima cultură de trufe productivă pe plantă suport stejar

Pentru culturile trufiere în ţara noastră nu se acordă fonduri europene, ci numai pentru culturile de alun. Deci, fermierul nostru și-a luat soarta în mâini și a acționat: „Din acest motiv am optat atât eu cât și majoritatea celor care au ales acest tip de cultură pentru alun. Deşi nu am primit fonduri, avem o investiţie care se recuperează mai repede. Pentru o suprafaţă de cca 2 ha nu am avut nevoie de investiţii mari în utilaje deoarece cu un motocultor şi o cositoare reuşesc să menţin cultura în condiţii bune. Aș dori să subliniez că problemele nu le am în calitate de cultivator, ci din punctul de vedere al societăţii deoarece o mare parte dintre cei care au investit în aceste culturi nu respectă ceea ce noi le comunicăm, adică modul de întreţinere a culturii. La câteva controale pe care le efectuez an de an, și acestea doar la insistenţele noastre, am găsit în mare parte culturi într-un grad de neîntreţinere la limita pierderii sau punerii în pericol a micorizei. Avem deja culturi care produc, sunt în anul cinci de la plantare și anul trecut am recoltat câteva kilograme de trufe din fiecare. În acest an cred că vom avea și prima cultură de trufe productivă pe plantă suport stejar. Cultura a avut o dezvoltare bună, deşi iniţial a fost neglijată și ea. Trebuie să subliniez însă că sunt și cultivatori care au înţeles că dezvoltarea culturii depinde de modul în care este întreţinută.

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO

[WRG id=8198]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *