Afaceri

Evoluţii pe piaţa mondială agroalimentară (5 din 2013)

Share

Piaţa mondială a grâului

art12-nasdaqPreţul grâului a scăzut sub nivelul de 242 euro/tonă. Precipitaţiile căzute în SUA au fost de natură a încuraja operatorii de pe piaţă. În plus, fondurile speculative exercită o presiune suplimentară asupra pieţei prin vânzarea unui număr de 20.822 loturi. Algeria anunţa achiziţionarea unei cantităţi de 400.000 tone, din care o mare cantitate provine din Franţa. Brazilia anunţa cumpărarea a 100.000 tone de grâu din SUA, Argentina neputând face faţă solicitărilor braziliene. Exporturile UE au fost superioare cantităţii de 400.000 tone şi depăşesc aşteptările, ceea ce va duce totalul la 16 milioane de tone, obiectivul stabilit pentru anul de piaţă 2012/2013. Bilanţul grâului poate fi tensionat în a doua parte a anului ca urmare a unor posibile importuri venite din partea Rusiei.

Cotaţiile grâului la Bursa din Chicago

image003

Cotaţiile grâului futures la Bursa din Londra

image004

Piaţa externă a porumbului

Piaţa porumbului a scăzut cu 4 euro/tonă ca urmare a concurenţei venite din partea Ucrainei. Bruxelles-ul a emis certificate de import aferente cantităţii de 380.000 tone, din care Franţa a exportat 30.000 de tone. Disponibilităţile de export din bazinul Mării Negre sunt limitate, ceea ce este un semnal pentru revigorarea exporturilor de orz din Franţa. Preţul porumbului a scăzut ca urmare a diminuării incertitudinii legate de seceta din America de Sud. Scăderea exporturilor SUA la 284.700 tone este în măsură să menţină tendinţa de scădere de la bursa din Chicago.

Cotaţiile porumbului futures la Bursa din Chicago

image005

Cotaţiile porumbului – Matif

image006

Piaţa externă a orzului

Preţul orzului furajer a scăzut în absenţa unor elemente directoare venite din partea grâului care să susţină orzul. Arabia Saudită a cumpărat 1 milion de tone, iar Libia 25.000 tone orz furajer. Certificatele de export emise de Bruxelles au fost aferente cantităţii de 179.000 tone, din care 10.600 de tone exportate de Franţa. Interesul pentru orzul pentru bere este scăzut.

Cotaţiile orzului FOB – FRANŢA

image007

Piaţa externă a oleaginoaselor

Soia. Complexul oleaginoaselor a suferit foarte mult ca urmare a valului de panică produs de piaţa soiei în absenţa de noi elemente. Ameliorarea condiţiilor meteorologice din America de Sud a dus la îmbunătăţirea situaţiei de pe piaţa oleaginoaselor. Exporturile americane de soia au fost sub aşteptările operatorilor ca urmare a anulării unor contracte ale Chinei. Îngrijorările legate de diminuarea producţiei de soia din Argentina au reprezentat capul de afiş al ultimei săptămâni.

Cotaţiile pentru soia futures la Bursa din Chicago

image008

Cotaţiile uleiului din soia la Bursa din Rotterdam

image009

Floarea-soarelui. Evoluţia euro a făcut ca preţul florii-soarelui şi în special al uleiului să fie competitiv pe piaţa internaţională.

Cotaţiile la floarea-soarelui FOB – FRANŢA

image010

Preţul uleiului din floarea-soarelui la Bursa din Rotterdam

image011

Rapiţa. Preţul rapiţei a înregistrat, în săptămâna anterioară, o scădere a preţului de 4 euro/tonă. Franţa a anunţat că suprafaţa ocupată cu rapiţă este de 1,52 milioane de hec­tare, considerată a fi mai mică cu 5% faţă de situaţia din anul anterior de piaţă. Preţul rapiţei a fost de 467 euro/tonă în cazul schimburilor din luna mai 2013. Pe continentul european îngrijorările legate de nivelul producţiei de rapiţă creează o anumită incertitudine în rândul operatorilor. Condiţiile de dezvoltare a culturilor de iarnă rămân sub semnul întrebării în partea vestică a Europei.

Cotaţiile rapiţei – Matif

image012

Dumitru Daniel SANDU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2013

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *