Afaceri

Evoluţii pe piaţa mondială agroalimentară (5 din 2010)

Share

În aşteptarea noilor oferte de grâu. Preţul grâului a rămas în linii mari cam la acelaşi nivel din perioada anterioară, respectiv 114/114,5 euro/tonă, FOB Rouen, calitate standard, pentru livrările din luna martie. Se confirmă situaţia dificilă existentă pe piaţa cerealelor care se va accentua odată cu apariţia noii recolte. Stocul de grâu de la sfârşitul anului de piaţă 2009/10, din Europa, este estimat la 17,1 milioane de tone, acesta fiind mai mic cu 100.000 de tone faţă de cantitatea estimată în luna ianuarie 2010. Raportul de schimb dintre euro şi dolarul american pledează pentru creşterea competitivităţii produselor europene la export şi poate duce la limitarea scăderilor de preţ ale cerealelor din această perioadă. UE a eliberat în săptămâna 8-12 februarie certificate de export pentru cantitatea de 384.305 tone de grâu. Grâul de origine europeană este competitiv în această perioadă pe piaţa internaţională, fiind chiar un pic mai ieftin decât grâul din principalele ţări exportatoare.

Scad vânzările în spaţiul comunitar

Preţul porumbului a rămas la nivelul de 129,5 euro/tonă FOB Bordeaux în cazul livrărilor din luna martie 2010. Agrimer, în raportul său, a estimat că stocul de porumb din Franţa, de la sfârşitul anului de piaţă, va fi de 2,69 milioane de tone, stoc mai mare cu 0,69 milioane de tone comparativ cu estimarea anterioară. Această creştere a stocului are la bază estimările de creştere a colectei la 13,4 milioane de tone şi scăderea vânzărilor de porumb în spaţiul comunitar la 6,59 milioane de tone. Comparativ cu campania precedentă de piaţă, totuşi schimburile din acest an din spaţiul intracomunitar au fost mai mari cu 600.090 tone.

Oferta depăşeşte cererea

Piaţa orzului rămâne, în continuare, sub o presiune puternică, ţinând cont de disponibilităţile mari de cereale furajere existente în Europa, dar şi în bazinul Mării Negre. Preţul orzului furajer, FOB Rouen, a fost de 92,5/93 euro/tonă, în cazul livrărilor din luna martie, acesta pierzând

cca 1 euro/tonă faţă de preţul înregistrat în săptămâna anterioară. În Franţa, stocul de orz este estimat la 4,077 milioane de tone, în creştere cu 183.050 tone faţă de ultima estimare, ca urmare a diminuării exporturilor şi a schimburilor din spaţiul comunitar. Oferta mare şi posibilitatea limitată a stocului de intervenţie din Franţa reprezintă elemente de presiune ce se exercită asupra preţului orzului furajer.

Floarea-soarelui şi rapiţa încearcă să câştige teren

Scăderile înregistrate pe pieţele financiare, precum şi cea înregistrată pe piaţa petrolului nu au oferit o conjunctură favorabilă uleiurilor vegetale. Totuşi acestea din urmă s-au ţinut bine, recâştigând din teren. Egiptul rămâne şi el interesat în achiziţionarea unei cantităţi de 30.000 tone de ulei, dintre care 15.000 tone ulei din palmier şi 15.000 tone ulei din floarea-soarelui.

Piaţa la rapiţă

Preţul rapiţei a fost de 293 euro/tonă, FOB Moselle, în cazul livrărilor din luna martie, aceasta câştigând 9 euro/tonă comparativ cu preţul din săptămâna anterioară. Preţul rapiţei de foarte multe săptămâni variază între 285-300 euro/tonă. Preţul oleaginoaselor poate să-şi reia creşterea în absenţa unei creşteri semnificative a preţului petrolului. Acesta rămâne rămâne în continuare sub presiune ca urmare a contextului economic actual şi are repercusiuni şi asupra pieţei oleaginoaselor. În Europa, uleiurile ţin capul de afiş, iar dintre acestea cel de rapiţă a profitat de scăderea euro faţă de dolarul american şi şi-a recâştigat competitivitatea pe piaţă.

N.B. Informaţiile din prezenta sinteză sunt rezultatul colectării de informaţii având la bază următoarele surse: date oficiale (Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Institutul Naţional de Statistică, Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică, Departamentul de Agricultură al SUA, Bursele produselor agricole China, Argentina, Australia, Canada, Brazilia, Rusia, Ucraina şi principalele Burse din Comunitatea Europeană), informaţii din piaţă (traderi, producători, fermieri, procesatori, depozitari), organizaţii de profil (asociaţii profesionale etc.) şi surse complementare. Din motive obiective, nu putem garanta pentru acurateţea şi integralitatea acestor informaţii, astfel că orice concluzie şi iniţiativă de acţiune în baza acestui material trebuie privite sub această limitare.

Toate informatiile le gasiti in revista Lumea Satului pe baza de abonament. Contactati redactia!

Dumitru Daniel SANDU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *