Evoluţii pe piaţa mondială agroalimentară (2 din 2013)
Evoluţia preţului la grâu nu a fost una ascendentă în această perioadă, astfel că la Bursa din Chicago o tonă a ajuns la 276 de dolari, iar la cea din Paris a atins valoarea de 250 euro. O cercetare realizată de Bloomberg arată că suprafeţele însămânţate cu grâu de toamnă în SUA se ridică la 17,23 mil. hectare, ceea ce reprezintă cea mai mare suprafaţă din ultimii 4 ani, respectiv cu 783 de mil. hectare mai mult faţă de cea din 2012. Şi exportul de grâu se prezintă bine la început de an în SUA, asta în condiţiile în care preţul este mai mic chiar şi faţă de cel din India, fiind cel mai avantajos de pe pieţele mondiale în momentul de faţă. Grâul american este vândut la 67% din pronosticul USDA. Turcia continuă să importe cantităţi semnificative de grâu din America, în timp ce Japonia îl preferă pe cel din Australia la început de an. La rândul său, Canada anunţă o producţie de grâu peste aşteptări. Recolta a crescut cu 7,6% faţă de 2011, atingând 27,2 mil. tone.
În acelaşi timp, important de semnalat este şi faptul că Egipt, unul dintre cei mai mari producători de grâu pe plan mondial, se află în criză financiară, existând posibilitatea următorului scenariu: o scădere a importului de până la 20% faţă de 2012, respectiv cu circa 1,5 mil. tone mai puţin. Să nu uităm că Egipt a contribuit la creşterea cu un milion de tone a exportului de grâu din America. În paralel, exportul de grâu este în continuare sistat în Rusia, Argentina şi Ucraina în acest moment.
La nivel mondial, analiştii vorbesc de o diminuare a preţurilor la grâu, asta în condiţiile în care exportul din India va atinge 10 mil. de tone, ceea ce va influenţa evoluţia preţurilor din Asia şi nu numai. Aceşti factori, combinaţi cu o producţie bună pentru producătorii din Regiunea Mării Negre, ar putea asigura o diminuare a preţurilor la grâu în acest an. Preţul mediu per tonă pe pieţele reprezentative din România a ajuns la 239 euro în Banat, 251 euro în Muntenia şi 261 euro în Oltenia, potrivit celei mai recente raportări a MADR.
Piaţa externă a porumbului
Nici preţul per tonă de porumb nu face notă discordantă faţă de tendinţa pieţei cerealelor, acesta fiind tot în scădere. Astfel, la bursa din Chicago tona a ajuns 271 de dolari, în timp ce la Paris preţul per tonă este de circa 236 de euro în această perioadă. Specialiştii vorbesc de o diminuare drastică a exporturilor de porumb în momentul de faţă. Obligaţiile de export asumate reprezintă doar 44% din pronosticul USDA şi sunt cu 14% sub nivelul mediu din ultimii cinci ani. Informa evaluează randamentul total al porumbului în SUA pentru anul 2012 la 7.740 kg/ha, recolta totală fiind estimată la 274,32 mil. tone. Nu e de mirare că analiştii iau în calcul o diminuare a exporturilor de porumb din SUA.
Exportul nu prea dinamic, asociat şi cu scăderea consumului de etanol, va avea drept rezultat creşterea rezervelor de porumb. Totuşi, în luna decembrie exportul de porumb din Ucraina a crescut cu 20%, ajungând la circa 14 mil. tone, specialiştii indicând o creştere pe acest segment şi în 2013 raportat la ţara menţionată. Preţul mediu per tonă pe pieţele reprezentative din România a ajuns la 215 euro în Banat, 239 euro în Muntenia şi 231 euro în Oltenia, potrivit celei mai recente raportări a MADR.
Piaţa externă a orzului
Preţul per tonă la bursa din Paris a înregistrat fluctuaţii destul de mari. Dacă la sfârşitul lui decembrie o tonă era 249 de euro, la începutul lunii ianuarie a ajuns în jurul a 260 de euro. De remarcat că Franţa exportă, în acest sezon, primul lot de orz, de 25.000 tone, spre Siria. Analiştii cred că această situaţie s-a ivit ca urmare a faptului că exportul de orz este sistat deocamdată în regiunea Mării Negre. Potrivit datelor Strategie Grains, suprafeţele însămânţate cu orz se vor diminua până la 12,4 mil. ha. Orzul de toamnă a fost însămânţat la 97% – 99% din totalul suprafeţelor. Referitor la ţara noastră, preţul mediu per tonă pe pieţele reprezentative din România a ajuns la 247 euro în Banat şi 240 euro în Muntenia, potrivit celei mai recente raportări a MADR.
Piaţa externă a oleaginoaselor
Soia câştigă teren în faţa porumbului la început de an, fiind o cultură la mare căutare în 2013. Drept urmare, exportul de soia continuă să fie puternic. Obligaţiile asumate în total pentru export reprezintă 84% din evaluarea USDA. Informa a majorat estimările privind randamentul mediu de soia în SUA pentru anul 2012 până la 2.700 kg/ha, ceea ce este doar cu 5,4 kg/ha mai puţin faţă de randamentul din anul 2011. O mişcare interesantă pe piaţa oleaginoaselor a fost făcută de China, care a refuzat parţial volumele de soia negociate cu America, preferând să cumpere mai ieftin din Brazilia, unde putem vorbi de o recoltă record, la fel ca şi în Argentina.
Recolta din Brazilia va fi de 81- 83 mil. tone şi va putea fi comercializată de la sfârşitul lui februarie, la preţuri mult mai mici faţă de cele practicate pentru soia cultivată în America. Soia din SUA, cu livrare în februarie, ajunge la 559 dolari/tona, în condiţii FOB. Asta în timp ce pentru soia din Brazilia, în portul Paranagua, cu livrare tot la sfârşitul lui februarie, condiţii FOB, se anunţă un preţ de 532 dolari/tona, iar la începutul lui martie, 521 dolari/tona. USDA a anunţat la sfârşitul lui decembrie că China a refuzat 960.000 tone de soia din SUA, după ce anterior a anulat o altă livrare de 315.000 tone. Astfel, preţul tonei de soia din SUA a fost influenţat negativ de strategia Chinei.
Şi floarea-soarelui a pierdut bătălia cu soia. Aceasta din urmă este preferată şi în Argentina. Potrivit Oil World, suprafeţele însămânţate cu soia în Argentina vor creşte cu 0,6-1 mil. ha faţă de anul trecut, ajungând la 18,7 mil. ha.
La bursa din Paris, preţul per tona de rapiţă a crescut de la 448 de euro la 461 de euro la începutul acestui an.
Ada GRĂJDEANU
Pingback: Evoluţii pe piaţa mondială agroalimentară (2 din 2013) | Agro … | Bursa Transporturilor de Marfuri Romania