Eurostat: România, printre ţările UE cu cea mai redusă creştere a producţiei industriale, în septembrie
Producţia industrială a crescut în septembrie cu 4,9% în zona euro şi cu 5,7% în Uniunea Europeană, comparativ cu perioada similară din 2021, iar România se numără printre ţările membre cu cel mai mic avans al producţiei industriale în ritm anual, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Statele membre cu cel mai puternic ritm de creştere a producţiei industriale au fost Irlanda (31%), Danemarca (19%) şi Malta (14,2%). În schimb, cel mai modest avans al producţiei industriale a fost înregistrat în Luxemburg (0,5%) şi România, unde producţia industrială a crescut cu 0,6% în septembrie, după o contracţie de 1,6% luna precedentă. Cel mai semnificativ declin s-a înregistrat în Estonia (minus 7,5%), Letonia (minus 3,7%) şi Slovacia (minus 1,9%).
Majorarea producţiei industriale în UE s-a datorat în special unei creşteri cu 14,3% a producţiei de bunuri de capital, cu 8,4% a producţiei de bunuri de folosinţă imediată, cu 1,8% a producţiei de bunuri de folosinţă îndelungată, în timp ce producţia de energie a scăzut cu 2,8%.
În septembrie, comparativ cu luna precedentă, producţia industrială a crescut cu 0,9% în zona euro şi în Uniunea Europeană, după ce în august s-a înregistrat un avans de 2% în zona euro şi de 1,5% în Uniunea Europeană, arată datele Eurostat.
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai importante creşteri în septembrie, comparativ cu luna precedentă, au fost înregistrate în Irlanda (11,9%), Belgia (7,1%), Ungaria şi Ţările de Jos (ambele cu 1,6%), iar cele mai semnificative scăderi în Lituania (minus 8,2%), Grecia (minus 4,5%) şi Estonia (minus 3,6%)
România a înregistrat în septembrie o scădere lunară de 0,5% a producţiei industriale, după un avans de 0,1% în luna precedentă.
Majorarea producţiei industriale în UE s-a datorat, în special, unei creşteri cu 3,1% a producţiei de bunuri de folosinţă imediată, cu 1,7% a producţiei de bunuri de capital, în timp ce producţia de bunuri intermediare şi de bunuri de folosinţă îndelungată a scăzut cu 0,6%, iar producţia de energie cu 2%.
România a înregistrat a treia creştere de PIB în T3/2022
Tot Eurostat informează că România a înregistrat a treia cea mai mare creştere a PIB în trimestrul III, de 4,7%, în comparaţie cu trimestrul III din 2021, după Cipru (5,4%) şi Portugalia (4,9%) şi înaintea Poloniei (4,4%) şi Ungariei (4,1%), conform datelor Eurostat.
În comparaţie cu trimestrul precedent, România, cu 1,3%, se clasează la egalitate cu Cipru, pe primul loc, urmată de Polonia (0,9%) şi Suedia (0,7%). În comparaţie cu T2, Belgia, Cehia, Letonia, Ungaria, Olanda, Austria şi Slovenia au înregistrat scăderi.
Setul de date publicat marţi de Eurostat nu este complet, lipsind datele pentru Irlanda, Grecia şi alte state.
În trimestrul al treilea din 2022, PIB-ul ajustat sezonier a crescut cu 0,2% atât în zona euro, cât şi în UE, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit estimării rapide publicate de biroul de statistică al UE. În al doilea trimestru din 2022, PIB-ul crescuse cu 0,8% în zona euro şi cu 0,7% în UE.
Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, PIB-ul ajustat sezonier a crescut cu 2,1% în zona euro şi cu 2,4% în UE în trimestrul al treilea din 2022, după 4,3% atât în zona euro, cât şi în UE în trimestrul precedent.
În trimestrul al treilea din 2022, PIB-ul în Statele Unite a crescut cu 0,6% faţă de trimestrul anterior (după -0,1% în trimestrul al doilea din 2022). Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, PIB-ul a crescut cu 1,8% (după +1,8% în trimestrul precedent).
Numărul de persoane angajate a crescut cu 0,2% atât în zona euro, cât şi în UE în trimestrul al treilea din 2022, comparativ cu trimestrul anterior. În al doilea trimestru al anului 2022, ocuparea forţei de muncă crescuse cu 0,4% atât în zona euro, cât şi în UE. Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, ocuparea forţei de muncă a crescut cu 1,7% în zona euro şi cu 1,5% în UE în trimestrul al treilea din 2022, după +2,7% în zona euro şi +2,4% în UE în trimestrul al doilea din 2022.
Ion BOGDAN