Energia regenerabilă a câștigat teren în 2020
Utilizarea resurselor regenerabile în sistemul de producere a electricității este unul dintre obiectivele majore ale civilizației actuale. Apa, vântul, soarele sunt practic surse inepuizabile de energie prin a căror folosință vom atinge un alt obiectiv important, și anume acela al reducerii poluării. De la înființarea ei, acum 12 ani, Agenția Internațională pentru Energii Regenerabile publică anual statistici privind dimensiunea sistemului mondial de producere a energiei regenerabile. Cele mai recente previziuni ale instituției demonstrează că progresele înregistrate în acest domeniu sunt cel puțin semnificative.
Capacitatea globală s-a ridicat la 2.799 gigawați
Potrivit Agenției Internaționale pentru Energii Regenerabile (IRENA), în pofida pandemiei COVID-19 și a încetinirii economice provocate de aceasta, capacitatea globală de energie regenerabilă în 2020 a depășit toate recordurile anterioare și s-a mărit cu peste 260 gigawați (GW). Astfel, a fost depășită expansiunea din 2019 cu aproape 50%. Statisticile anuale realizate de IRENA arată că ponderea energiei regenerabile a crescut considerabil pentru al doilea an consecutiv. Peste 80% din toată capacitatea energetică adăugată anul trecut a fost energie regenerabilă, energia solară și eoliană, reprezentând 91% din noile surse regenerabile. Această creștere este parțial atribuită renunțării la combustibili fosili în Europa, America de Nord și pentru prima dată în Eurasia (Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Federația Rusă și Turcia). Adaosurile totale de combustibili fosili au scăzut de la 64 GW în 2019 la 60 GW în 2020. La sfârșitul anului 2020, capacitatea globală de producere a surselor regenerabile s-a ridicat la 2.799 GW. Hidroenergia a reprezentat în continuare cea mai mare pondere – 1.211 GW –, deși energia solară și eoliană recuperează rapid decalajul. China și Statele Unite ale Americii au fost țările cu o creștere remarcabilă în 2020. China, considerată cea mai mare piață mondială pentru surse regenerabile de energie, a adăugat anul trecut 136 GW, 72 GW din energia eoliană și 49 GW din energia solară. Statele Unite ale Americii au adăugat 29 GW din surse regenerabile anul trecut, cu aproape 80% mai mult decât în 2019. Africa a continuat să extindă constant sectorul energiilor regenerabile, cu o creștere de 2,6 GW, puțin mai mult decât în 2019. Oceania a rămas regiunea cu cea mai rapidă creștere (+ 18,4%), deși cota sa de capacitate globală este mică și aproape toată expansiunea a avut loc în Australia.
Creșterile înregistrate
Sectorul de hidroenergie a înregistrat în 2020 o creștere semnificativă prin punerea în funcțiune a mai multor proiecte mari amânate în 2019. Astfel, China a adăugat 12 GW, urmată de Turcia, cu 2,5 GW. Dimensiunea sectorului de producere a energiei eoliane aproape că s-a dublat în 2020 față de 2019 prin adăugarea a 111 GW față de 58 GW în 2019. China a adăugat 72 GW de capacitate nouă, urmată de Statele Unite ale Americii, cu 14 GW. Alte zece țări au crescut capacitatea eoliană cu mai mult de 1 GW în 2020. Capacitatea totală de producție a energiei solare a atins în prezent aproximativ același nivel cu capacitatea eoliană, asta în mare parte datorită expansiunii din Asia care a adăugat la capacitatea sa 78 GW în 2020. Energia solară a înregistrat creșteri majore ale capacității în China (49 GW) și Vietnam (11 GW). Japonia a adăugat, de asemenea, peste 5 GW, iar India și Republica Coreea au extins capacitatea solară cu mai mult de 4 GW. Statele Unite ale Americii au adăugat 15 GW. În ceea ce privește producerea de bioenergie, expansiunea capacității nete a scăzut la jumătate în 2020 (2,5 GW comparativ cu 6,4 GW în 2019). Capacitatea de producție a bioenergiei în China s-a extins cu peste 2 GW, iar Europa este o altă regiune cu o expansiune semnificativă în 2020, adăugând 1,2 GW, similar cu 2019.
Energia geotermală este o altă resursă regenerabilă, dar capacitatea de producție a rămas limitată. În 2020 Turcia și-a crescut capacitatea cu 99 megawati și s-au produs mici expansiuni în Noua Zeelandă, Statele Unite ale Americii și Italia.
Printre obiectivele Agenției Internaționale pentru Energii Regenerabile se află și susținerea dezvoltării unui total de 268 GW de noi capacități de energie regenerabilă până în 2030 și mai mult de 25 de milioane de tone de hidrogen verde.
Costurile de producere a energiei regenerabile au scăzut în ultimul deceniu datorită îmbunătățirii constante a tehnologiilor, lanțurilor de aprovizionare competitive și a îmbunătățirii experienței dezvoltatorilor. Costurile pentru energia electrică din fotovoltaica solară (PV) la scară utilitară au scăzut cu 85% între 2010 și 2020.
Potrivit IRENA, noile proiecte solare și eoliene vor reduce necesitatea utilizării chiar și a celor mai ieftine dintre centralele electrice pe bază de cărbune existente. Analiza IRENA sugerează că 800 GW obținuți din energia produsă de cărbune are costuri de producție mai mari decât în cazul energiei fotovoltaice și eoliene. Înlocuirea acestor centrale pe cărbune ar reduce costurile anuale ale sistemului cu 32 miliarde USD pe an și ar reduce emisiile anuale de CO2 cu aproximativ 3 gigatone de CO2.
D.Z.