Afaceri

Demonstraţie de forţă în câmpiile Moldovei

Share

Obiectivul BASF la ediţia din acest an a „Zilelor Câmpului“, organizate la Dulceşti – Neamţ, a fost prezentarea rezultatelor obţinute pe două loturi demonstrative cultivate în acest an, pe care s-au administrat trei dintre fungicidele cuprinse în portofoliul firmei. Vizitatorii au putut observa efectele obţinute prin aplicarea fungicidelor Duett Ultra, Tango Super şi Alegro (simple sau în diferite combinaţii – Duett + Duett, Duett + Tango, Duett + Allegro) pe suprafeţe cultivate cu diferite soiuri de grâu, precum şi diferenţele uriaşe faţă de loturile complet netratate.

Prezenţi la eveniment, Stephen Karl, Head of Crop Protection BASF Romania & Bulgaria, şi Tiberiu Dima, Sales & Commercial Manager BASF, au menţionat planurile de viitor ale BASF în domeniul protecţiei plantelor, subliniind importanţa deosebită pe care o are protecţia plantelor în creşterea productivităţii culturilor.

Cei doi au ţinut să atragă atenţia că BASF susţine politica bunei colaborări dintre principalii jucători din domeniul agricol (producător – distribuitor – fermier), ca factor determinant în creşterea profitabilităţii afacerilor în agricultură.

Persoanele interesate de produsele BASF au putut obţine mai multe informaţii de la standul firmei, unde reprezentanţii companiei şi-au întâmpinat oaspeţii ca nişte adevărate gazde, încercând să le ofere o mică oază de răcoare în căldura toridă de afară. Prezenţa deosebită a companiei BASF la acest eveniment a fost remarcată şi de organizatori, care au acordat firmei premiul pentru cea mai bună prezenţă.

(L.D.)