Deficitul de alimente, o realitate pentru cei mai mulţi

Trendul de scădere al preţului alimentelor a luat sfârşit. Era abundenţei s-a încheiat şi ea, iar acum ne aflăm într-o zonă de deficit. Crezi că discuţia legată de o nouă perioadă de deficit în alimente este exagerată? Depinde de care parte a baricadei te găseşti. Dacă aparţii unei pături înstărite care locuieşte într-o ţară bogată şi cheltuieşti doar 15% sau mai puţin din venitul tău pentru alimente atunci poţi spune că discuţia este exagerată. Dacă eşti unul dintre miliardele de oameni care trăiesc în ţările sărace, câştigă mai puţin de 1,25 dolari pe zi şi cheltuiesc 70% din venit pentru cumpărarea alimentelor atunci discuţia nu este exagerată. Deficitul de alimente este realitatea căreia trebuie să-i faci faţă în fiecare zi.

Dacă ne uităm la prognoze, situaţia se degradează şi mai mult. După crizele alimentare din 2008 şi 2010 am constatat că zeci de milioane de oameni au fost duşi dincolo de pragul sărăciei, ceea ce înseamnă că accesul la hrană se face din ce în ce mai greu. În ultimele luni cea care se plânge de această situaţie este tocmai industria alimentară, scoţând în evidenţă faptul că deficitul de alimente este un fenomen global care afectează şi lanţurile alimentare din statele cele mai bogate. În conformitate cu noile rapoarte, o parte relevantă din industria alimentară plănuieşte să crească preţurile produselor lor în următoarele 12 luni.

Cum acoperim cererea?

Creşterea populaţiei la 9 miliarde de oameni până în anul 2050 înseamnă o cerere mai mare de alimente, energie, apă, dar şi de emisii poluante. Cererea de alimente nu numai că va creşte, dar îşi va schimba şi forma. Creşterea veniturilor clasei mijlocii din economiile emergente a dus la un consum mai mare de energie şi la solicitări de alimente cu valoare adăugată mare (carne şi produse din carne, lactate etc.).

Acoperirea acestei cereri nu se poate realiza decât prin dublarea actualei producţii de alimente, însă creşterea producţiei de alimente trebuie să ia în calcul constrângerile legate de mediu şi de terenul disponibil. Nu trebuie să producem mai mult orişicum, ci trebuie să ţinem cont de faptul că nu trebuie să punem în pericol capacitatea de a produce materii prime agricole. Provocarea agricultorilor este legată de faptul că trebuie să producă mai mult, însă poluând mai puţin.

Pentru a reuşi acest lucru trebuie să privim în viitor la toate resursele pe care ni le oferă cercetarea şi inovarea. Există două modalităţi de a creşte producţia agricolă, şi anume: de a cultiva mai mult teren şi de a creşte productivitatea, însă cea durabilă. Prima modalitate nu poate reprezenta o soluţie, pe termen mediu şi lung, ţinând cont de ceea ce se întâmplă în prezent cu defrişările pe suprafeţe din ce în ce mai mari, cu repercusiuni greu de reparat. A doua modalitate este utilizarea biotehnologiilor, a rezultatelor cercetărilor din toate domeniile. Acestea reprezintă siguranţa zilei de mâine în aprovizionarea cu alimente.

Nu ne putem juca cu stabilitatea aprovizionării cu alimente a populaţiei. Politicienii care decid astăzi aparţin unei perioade plină de bogaţie, ei nefiind pregătiţi să facă faţă unei perioade de deficit. În momentul de abundenţă, când discutam de comerţul internaţional, ne făceam griji doar legate de deschiderea a noi pieţe şi nu de a evita exportul… acest lucru s-a întâmplat pe parcursul ultimilor 10 ani.

Daniel BOTĂNOIU