fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

De la manşă la chinchilla!

Share Button

chinchilaV-aţi întrebat vreodată ce legătură este între un avion de vânătoare şi o chinchilla?! Probabil că nu… Ei bine, există o legătură. Se numeşte Vasile Surduc şi este fost pilot militar. În 2007, când s-a pensionat, s-a gândit să se lanseze într-o afacere. Aşa că, navigând pe Internet, a dat din întâmplare peste site-urile unor crescători de chinchilla. Asta după ce iniţial a vrut să înceapă o afacere în piscicultură. Restul este deja istorie…

Primii paşi

„Am vrut mai întâi să investesc în piscicultură, să concesionez un lac pe lângă Buzău, dar am constatat că toate acumulările sunt în apropierea satelor, unde mai toţi sunt pescari foarte activi. Aşa că m-am lămurit că nu o să scot cine ştie ce profit dintr-o astfel de afacere“, îşi începe povestea Surduc.

Primii paşi au fost timizi şi plini de poticneli, aşa cum se întâmplă de obicei. Surduc a început, ca mai toată lumea, să caute informaţii pe net. Între timp a aflat atât de multe despre această rasă, că a scris chiar şi un tratat despre creşterea chinchillelor.

„Am tot căutat pe Internet, dar atunci erau mai mult informaţii despre cei care creşteau chinchilla ca animale de companie. Nu prea erau ştiri specializate. Am mers prin ţară să cunosc tehnologia chiar la crescători, dar am constatat că multe informaţii erau trunchiate şi mulţi le creşteau după ureche. Până la urmă am început cu 10 familii de câte şase indivizi, cumpărate de la o companie specializată care deţinea 53% din piaţa mondială, la acea vreme, cu 750 de euro bucata, cu dotările aferente incluse“, a arătat Surduc.

În cinci luni avea deja la ferma din Vipereşti, în judeţul Buzău, 40 de familii, iar după trei ani ajunsese la 126 de familii.

„În primul an am vândut, pe lângă blănuri, şi material genetic pentru reproducţie. Am adus tineret din Ungaria şi, încet-încet, mi-am creat baza de colaboratori“, a continuat crescătorul.

Costuri rezonabile, beneficii … interesante

O fermă mică de chinchilla numără, de regulă, 20 de familii compuse dintr-un mascul şi şase femele. O fermă medie începe cam de la 60 de familii, iar mare poate fi considerată de la circa 100 de familii în sus. Există trei rase de chinchilla – Laniger sau argintie, cea mai bine adaptată la viaţa în captivitate, Rex, cea mai mare, derivată din prima, şi Brevica Udata, în prezent în pragul extincţiei.

„În toată ţara sunt vreo 20 de crescători mari, cu peste 80 de familii fiecare, şi aproximativ 300 de crescători mici. Iniţial, aceştia erau concentraţi în Transilvania, dar treptat s-au extins către toate zonele ţării“, a arătat aviatorul-fermier.

Chinchilla nu este un animal pretenţios, această afacere pretându-se foarte uşor la una de familie, o întreagă fermă putând fi deservită cu uşurinţă de un singur membru al familiei care, oricum, nu va avea foarte mult de muncă.

Familiile, separate în cuşti, necesită un spaţiu închis, ventilat, cu o temperatură care să varieze între 12 şi 23 grade Celsius, cu un optim pe la 17-18 grade Celsius. Ideală ar fi o construcţie semiîngropată care să păstreze temperatura constantă, economisindu-se astfel curent electric necesar unei aeroterme, cel puţin pe perioada verii.

Fiind animale nocturne, ziua nu dau foarte mare bătaie de cap, pentru că se odihnesc. Se hrănesc cu făinuri vegetale, de regulă importate din Ungaria, la care se adaugă lucernă. Costurile lunare cu un exemplar de chinchilla ajung la circa 2,5 lei, sumă care include mâncarea (consumă cam 30 de grame zilnic şi se hrăneşte o dată-de două ori pe zi), curentul electric şi îngrijirea. Costurile totale anuale pentru o familie ajung la circa 80 de euro.

În schimb, beneficiile – exemplare pentru material genetic şi blană – ajung la circa 450 de euro pe an pentru o familie.

Mortalitatea este redusă, de 4-5%, fiind, de cele mai multe ori, una „tehnică“, adică provocată de accidente.

Investiţia iniţială poate fi acoperită cam în primele cinci luni, în condiţiile în care preţul unei familii variază între 400 şi 500 de euro. De regulă investiţia iniţială, fără spaţiu, în 10 familii (60 de indivizi), la care se adaugă accesoriile, inclusiv cuştile individuale, nu trece de 4.500 de euro.

În România există vreo trei asociaţii ale crescătorilor de chinchilla, însă numai una este activă.

„Am fondat o asociaţie prin care îi ajutăm pe crescătorii de chinchilla cu informaţia iniţială şi le acordăm asistenţă permanentă şi training. Verificăm fermele înscrise în asociaţie la fiecare 1,5 luni, vedem cu ce probleme se confruntă, le facem calculele şi planul de afaceri în funcţie de dezvoltarea secvenţială pe care şi-o doresc. Avem acum peste 40 de colaboratori în toată ţara şi 17 în Republica Moldova. Cu Republica Moldova am început colaborarea abia anul trecut“, a precizat Surduc.

Cea mai rentabilă, vânzarea de piei

Asociaţia furnizează în proporţii egale animale pentru reproducţie şi întemeierea de noi ferme şi exemplare pentru sacrificare.

„Preluăm blănurile din reţeaua noastră, tăbăcite sau netăbăcite, iar apoi le tăbăcim în Ungaria. O blană netăbăcită costă 20-30 de euro, în funcţie de mărime, culoare, textură, număr de fire (ideal este 200.000 fire pe cm2), iar după tăbăcire preţul ei urcă la 40-50 de euro, chiar şi la 100 de euro. Din vânzarea de piei se câştigă mult mai bine decât din vânzarea de exemplare pentru material genetic, cu condiţia să ai o bază de colaboratori suficient de extinsă“, a arătat fermierul.

Principalele pieţe de export sunt Italia, Grecia şi Rusia, unde cererea este mult mai mare decât poate piaţa românească să ofere.

„Pe piaţa blănurilor de lux n-a prea venit criza, aşa că preţurile de achiziţie s-au redus cam cu 5-10% faţă de perioada de boom din 2008. La export vindem în Italia şi Grecia şi, mai nou, pe piaţa din Rusia. Acum exportăm cam 2.000 de piei pe lună şi vrem să ajungem la 3.000. Cererea este însă mult mai mare şi nu putem să o acoperim. În septembrie vom trimite la Moscova primul transport pe această rută, de 500 de bucăţi. În viitor, când vom produce mai mult, vrem să ne extindem şi pe pieţele din Turcia, Germania şi Anglia“, a conchis Surduc.

Situaţia este favorabilă pentru crescătorii din România pentru că ţările nordice, furnizori tradiţionali de blănuri, sunt pe cale să iasă din branşă la presiunea organizaţiilor de protecţie a animalelor, foarte active în nordul Europei.

Există însă şi probleme cu un caracter „local“.

„Avem uneori dificultăţi în urmărirea animalelor din piaţă. Unii fermieri aleg să utilizeze material genetic inferior, astfel că preţul blănurilor este unul mic. Alteori este greu să treci peste mentalitatea românilor care nu vor să respecte tehnologia şi nu fac toate investiţiile iniţiale necesare. Nu în ultimul rând, asociaţia noastră nu este pe deplin omogenă, fiind încă în plin proces de formare“, a arătat Surduc.

Marketing din gură în gură

Cel mai greu este contactul iniţial cu potenţialii clienţi sau colaboratori.

„La început a fost greu. Am aplicat pe vreo 100 de site-uri unde ne-am prezentat oferta, am mers şi din gură în gură, dar, ştiţi cum este, oamenii sunt suspicioşi. Am mai dat chinchilla şi ca animăluţe de companie“, a mai spus crescătorul.

Printre planurile de viitor ale asociaţiei se numără închiderea cercului de producţie. De aici ar mai lipsi un abator, care presupune o investiţie de 30-50.000 de euro, care, din păcate, la actualul nivel al producţiei nu poate fi amortizată. Un alt pas ar fi producţia efectivă de haine de blană, eventual în parteneriat, pentru satisfacerea cererii foarte mari pentru piaţa din Rusia.

Pe lângă România, în Europa se mai creşte chinchilla în Polonia şi Germania (unde reglementările sunt mai stricte), dar şi în Serbia şi Ucraina.

Marius ŞERBAN

16 Comments

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.