Curtea Europeană de Justiție a decis: băncile, salvate și de banii deponenților

banciSimplu…

Este vorba de salvarea băncilor cu banii clienților, a deponenților… Cu alte cuvinte, justiția europeană a confirmat, fără putință de tăgadă, că prevederile Uniunii Europene, conform cărora banii contribuabililor pot fi folosiți pentru salvarea băncilor, nu contravin legislației comunitare. Concret, ce înseamnă acest lucru? Potrivit unui document al UE, intitulat „9 răspunsuri pentru criza economică din Europa“, „băncile se creditează reciproc, prin ceea ce se numește Împrumut interbancar. Când o bancă se află în pericol înseamnă că toate băncile sunt vizate, iar riscul efectului de domino amenință întregul sistem bancar“. Adică dacă o bancă pică riscă să cadă toate, iar un faliment ar antrena o reacţie în lanţ, cu consecinţe inimaginabile. Deci, aceste bănci trebuie să fie salvate cu orice preţ. Dar, potrivit europarlamentarului Laurenţiu Rebega, preţul este triplu. Pe de o parte, pierd toţi depunătorii, întrucât în gaura neagră a falimentului sunt aruncaţi prima dată banii din depozite. În al doilea rând, prin împrumutul acordat de stat se aruncă în gaura neagră şi banii contribuabililor. În al treilea rând, bancherii nu doar că nu pierd nimic, nu doar că nu sunt sancţionaţi, dar nu mai sunt nici măcar controlaţi. După cum se vede, în acest model unele bănci mari se urcă deasupra statului şi implicit deasupra cetăţenilor, este de părere Rebega. Trebuie spus că depozitele sunt garantate, cel puţin în zona deponenţilor mici şi mijlocii. Potrivit „precedentului Cipru“, hotărârea CJUE vizează depozitele bancare ce depășesc 100.000 de euro aparținând persoanelor fizice sau juridice.

Și alte câteva probleme

Tot europarlamentarul Laurenţiu Rebega, vicepreşedinte al Grupului Europa Naţiunilor şi Libertăţii, mai arată într-o postare pe Internet că „urmările deciziei CJUE sunt extrem de grave. Mai întâi, această decizie este un atac direct la proprietate, aşadar la un principiu fundamental al statului de drept. Pe cale de consecinţă, este afectată siguranţa financiară a tuturor cetăţenilor Europei şi, implicit, şi a românilor. În al doilea rând, măsura va distruge, lent, clasa mijlocie, prin sărăcirea acelor depunători care furnizează grosul depozitelor mici şi mijlocii. Să subliniem că, după al Doilea Război Mondial, tocmai întărirea clasei mijlocii a adus Occidentului dinamism economic, echilibru social şi o prosperitate fără precedent. În al treilea rând, decizia CJUE este încă un cui bătut în sicriul statului naţional, care, lipsit de suveranitate, devine vasalul instituţiilor europene supranaţionale şi al intereselor marii oligarhii bancare internaţionale. Oare asta îşi doresc cetăţenii României şi ai Europei? Îşi doresc, oare, să-şi piardă într-o clipă banii strânşi cu trudă, uneori de-a lungul unei vieţi?

Îşi doresc, oare, o societate sărăcită, abrutizată, în care vecinii şi fraţii se bat între ei pentru un colţ de pâine? Îşi doresc, oare, un stat slab, restrâns la funcţia de a-i apăra pe cei bogaţi?“

Bănci salvate de mai multe ori

La rândul său, avocatul Gheorghe Piperea, cunoscut pentru procesele intentate de clienți împotriva abuzurilor unor bănci, este de părere că decizia CJUE este o nenorocire pentru întreg sistemul financiar deoarece sunt bănci care au fost salvate chiar de două ori, iar managerii acestora au primit bonusuri de milioane de euro pe spatele deponenților. „Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că directiva privind salvarea de la faliment a băncilor prin confiscarea depozitelor clienților este ok. În principal, motivația este că e preferabil să confiști acești bani de la clienți decât să îi primești cadou de la stat, adică de la contribuabili, mai ales că treabă asta din urmă ar însemna un prost ajutor de stat. Decizia e cinică, pentru că băncile au fost ajutate și până acum de state și nimeni nu și-a pus problema că ar fi vorba de ajutoare de stat ilegale. Ca să nu mai vorbim de eficiență. Au fost bănci care au fost salvate de stat chiar de două ori, au dat ultramanagerilor lor bonusuri de «succes» de zeci de milioane de euro, după care au intrat din nou în dificultate, iar acum așteaptă salvarea cu bănuții deponenților. Decizia este și ipocrită, pentru că nu răspunde la întrebări esențiale: Trebuie salvate aceste entități malefice care distrug lumi și destine pentru a o lua de la cap, iresponsabil, indiferent de riscurile asumate pe seama statului și a deponenților? De ce trebuie ca rezoluția să se deruleze în spațiu privat, discret, între bancheri, fără control judiciar, fără transparență, fără acordul măcar implicit al deponenților și cu dispreț față de contracte și față de principiul neretroactivității legii? Cum rămâne cu dreptul de proprietate? Cum rămâne cu proiectele publice, sociale pe care statul „democratic“ nu le mai poate finanța pentru că are ca prioritate salvarea «băncilor»?“.

Răul cel mai mic…

La rândul său, analistul economic George Vulcănescu ne-a declarat că „această decizie vine în contextul în care toate momentele dificile generate de criza economică în Europa au fost rezol­vate prin creșterea datoriei publice. Practic, statele și-au degradat indicatorii macroeconomici, adică au crescut datoria publică prin împrumuturi. Iar aceste împrumuturi s-au făcut pentru apărarea unor entități private – băncile. Și asta pentru că există această marotă că sistemul bancar trebuie apărat cu orice preț, iar acest preț se transformă în final într-o creștere a datoriei statului respectiv. Problema e că până acum salvarea băncilor private a periclitat bugetele țărilor respective privându-le capa­citatea de a contracara criza prin măsuri de creștere economică. Adică, în loc să aibă capacitatea de a genera măsuri de creștere economică, prin aceste măsuri de susținere a băncilor private statele, practic, și-au tăiat craca de sub picioare. Apoi statele, văzând că rămân fără bani, ce au făcut? Au mărit taxele și impozitele… Cu alte cuvinte, greșeala inițială de abordare a problemei a generat alte greșeli. Și așa s-a ajuns să se pună problema care a dus la soluția aprobată de Curtea Europeană de Justiție… Și anume, nu e de preferat să achite datoriile băncilor și cei care sunt strict legați de banca cu probleme? Prima dată s-a luat această măsură în Cipru în urmă cu câțiva ani. Aici, celor care aveau peste 100.000 de euro li s-a rechiziționat suma care depășea această sumă tocmai pentru salvarea băncii, cu promisiunea ca atunci când se va putea banii să fie restituiți clienților. Aici s-a mers pe logica – cel mai mic rău posibil. Ce este mai rău, ca pe termen lung să crească șomajul, să crească taxele și impozitele sau să plătești acum tu, ca deponent la bancă, și să rezolvi o criză viitoare mai profundă? Deci, repet, s-a mers pe varianta răului cel mai mic dintre toate relele posibile“, conchide Vulcănescu.

Bogdan PANȚURU

Revista Agrobusiness nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 14-15

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email