Cum se vede economia rurală de la Cotroceni

În România, principalele activități din mediul rural sunt legate în continuare de agricultură şi mai puţin de industrie, partea de procesare fiind aproape inexistentă. Atât timp cât „performanţele“ agriculturii României se află la limita cea mai de jos, creşterea economică sustenabilă în agricultura românească devine discutabilă, apreciază autorii raportului privind agricultura, spaţiul rural şi industria alimentară a României, lansat recent de Comisia prezidenţială pentru Agricultură.

Economia agricolă propriu-zisă deţine o pondere de 60,5% în structura economiei rurale româneşti, faţă de numai 14,1% în UE. Structura distorsionată a economiei rurale româneşti determină şi o structură similară a populaţiei rurale ocupate pe sectoare de activităţi (sectorul primar 64,2%, din care în agricultură 56,6%, sectorul secundar 18,5%, sectorul terţiar 17,3%), se arată în raportul privind agricultura, spaţiul rural şi industria alimentară a României, realizat de Comisia prezidenţială pentru Agricultură. Economia nonagricolă (IMM-uri cu profil industrial, servicii, turism rural) are o pondere redusă, iar turismul rural, în toate variantele sale, cu excepţia câtorva zone montane (Bran-Moeciu, Apuseni, Maramureş, Bucovina) şi a Deltei Dunării, este cvasiinexistent (11.000 locuri de cazare în circa 1.600 de pensiuni agroturistice).

Agricultura rămâne de bază

Economia rurală românească este preponderent agricolă (circa două treimi) sau agroalimentară (mai mult de trei pătrimi), spre deosebire de Uniunea Europeană, unde dominanta economiei rurale este economia serviciilor, cu pondere de 42,2%, mai mare cu 2% faţă de economia agroalimentară.

Mai multă materie primă decât procesare

Diferenţe marcante sunt şi în ceea ce priveşte economia agroalimentară. În timp ce procesarea brută deţine o pondere de peste jumătate din valoarea economiei agroalimentare în Uniunea Europeană, în ţara noastră producţia de materii prime agricole (economia agricolă) deţine o pondere mult mai ridicată în valoarea totală a producţiei agroalimentare finale (peste 75%).

Economia alimentară a României are o dimensiune mult mai mare la nivel de economie naţională, atât ca pondere cât şi ca valoare absolută, deoarece mare parte din întreprinderile de procesare sunt concentrate în mediul urban şi privatizate, continuând să aibă aceeaşi dispunere geografică în marile centre urbane (fabrici de ulei, bere, carne, lapte, morărit, panificaţie etc.). Din păcate însă, România exportă foarte multe materii prime şi importă produse finite.

„Producem mult şi vindem foarte puţine legume, fructe, peşte. De asemenea, încă avem un deficit semnificativ între ce importăm (produse finite) şi ce exportăm (materii prime). Acest lucru este analizat în raport, arătându-se necesitatea unor investiţii continuate în industria alimentară. Surprinzător însă, o mare parte a producţiei nu se regăseşte în statistici, dar se regăseşte uşor în economia rurală de schimburi directe de produse. Acest lucru generează în final un consum comparabil cu cel european pe multe produse importante“, a declarat într-un interviu pentru Agerpres Valeriu Steriu, preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvol­tare a agriculturii în România.

Structura economiei rurale (%)
(vezi tabel în revistă)

Structura economiei agroalimentare (%)
(vezi tabel în revistă)

Microzone industriale săteşti

Autorii raportului mai arată că trebuie să devină o preocupare permanentă a autorităţilor locale crearea unui mediu favorabil stimulării investiţiilor în spaţiul rural pentru extinderea IMM-urilor din economia rurală nonagricolă şi de prelucrare a produselor agricole primare, prin realizarea unor microzone industriale săteşti. Ar fi ideal dacă acestea ar primi sprijin financiar judeţean sau regional, prin echiparea lor cu utilităţile necesare activităţilor industriale (energie electrică, termică, gaz, apă, canal, drumuri de acces şi interioare, telecomunicaţii etc.), după modelul celor create, de mult timp, în spaţiul rural al ţărilor din UE, consideră autorii raportului.

Pe lângă asigurarea creşterii valorii adăugate brute prin procesarea materiilor prime agricole şi neagricole din resurse locale, investiţiile în economia rurală mai au un mare avantaj: atât în perioadele de criză şi recesiune cât şi în cele de creştere economică creează noi locuri de muncă, prin folosirea şi stabilizarea forţei de muncă locale (rurale), asigurând revitalizarea localităţilor rurale, în mod deosebit cele din zonele defavorizate şi periferice.

Discrepanţe mari între noi şi restul europenilor

Economia rurală neagricolă în UE reprezintă 75% din totalul economiei rurale, în timp ce în România aceasta are o pondere de circa două ori mai mică (40%). Discrepanţe mari sunt de menţionat şi în ceea ce priveşte economia rurală neagricolă, datorate ponderii mult mai reduse a serviciilor (neagricole) din spaţiul rural şi, mai cu seamă, a turismului rural care, în România, practic, are o contribuţie aproape nulă în economia rurală.

Consecinţele imediate şi permanente, vizibile, cu efecte negative asupra satului românesc, ale economiei rurale slab dezvoltate, sunt îmbătrânirea demografică accentuată, părăsirea localităţilor rurale de către tineri prin exod urban sau extern, toate aceste fenomene accentuând deşertificarea socială a satului, se arată în raport.

De ce nu suntem performanţi?

Penuria cronică în alocarea factorilor de producţie, alături de un management defectuos în majoritatea exploataţiilor agricole şi a societăţilor comerciale agricole şi IMM procesatoare, precum şi deficienţele majore în managementul filierelor de preluare-stocare-procesare-comercializare a produselor agroalimentare se numără printre cauzele care ne plasează la distanţă mare faţă de Europa. O creştere economică sustenabilă se poate obţine numai dacă se investeşte pe termen mediu şi lung în sectoarele agroalimentare productive în tehnologii avansate, în circuite comerciale competitive pentru produsele agricole româneşti, prin extensia pieţei agricole, atenuarea turbulenţelor şi diminuarea fluctuaţiilor de producţie şi a preţurilor, prin extinderea participării produ­selor agricole româneşti pe terţe pieţe, în primul rând pe piaţa comună europeană, consideră autorii raportului.

„Creşterea economică sustenabilă în agricultura românească devine discutabilă, atât timp cât «perfor­manţele» agriculturii României se află la limita cea mai de jos, atât timp cât, în condiţiile ecologice ale ţării noastre, importăm circa 25% din valoarea consumului alimen­tar românesc“, precizează raportul.

Marius ŞERBAN