Afaceri

Cum cresc preţurile la utilajele luate cu fonduri UE

Share

utilaj_Culti-rapid-1Proiectele cu fonduri europene nu sunt doar dificil de accesat, ci şi mai scumpe decât cele realizate cu fonduri proprii, indiferent că vorbim despre achiziţia de utilaje agricole sau de investiţiile în capacităţi de producţie. Preţurile sunt umflate cam cu o treime, spun fermierii, care pun acest fapt pe seama incertitudinilor legate de eligibilitate şi pe întârzierile la plată, care-i fac pe furnizori să-şi ia marje de siguranţă, dar şi din cauza consultanţilor.

Prețurile sunt crescute artificial și de consultanții pentru fonduri europene care, de regulă, percep comisioane de 20-30% din valoarea proiectelor.

„Comercianții de utilaje agricole, dar nu numai aceștia, umflă prețurile atunci când vine vorba de fonduri europene. Aceasta este percepția tuturor în România. Dacă te duci cu banii jos cumperi cam cu 30% mai ieftin. Vina este a Agenției de Plăți, care întârzie plățile. Până când vin banii de la APDRP durează luni de zile, iar dealerii de utilaje știu asta și își iau și ei o marjă de siguranță pentru că și prețurile lor se modifică în timp. Eu, de exemplu, am depus un proiect în iunie 2012 și nici astăzi nu s-au afișat listele cu cele eligibile“, a declarat Florin Ciobanu, vice­președintele Asociației Tinerilor Fermieri din judeţul Olt.

Ioan Roșan, în prezent primarul localității Vâlcău de Jos, județul Sălaj, care s-a ocupat de-a lungul timpului de implementarea mai multor proiecte cu bani europeni, atât în administrație, cât și în privat, spune că se întâmplă astfel atunci când solicitanții de fonduri europene nu au bani cash să-şi asigure cofinanţarea pentru a cumpăra utilajele. Din acest motiv apelează la bancă și iau credite, după care vin și dobânzile aferente care trebuie plătite din buzunarul propriu. Mulți aplicanți nu știu însă acest lucru și se trezesc în final cu costuri mult mai mari decât cele programate inițial. Probleme sunt și în cazul primă­riilor care aplică pentru fonduri europene, dar acestea trebuie, de exemplu, să pună din fonduri proprii TVA, mai spune Roșan.

Pe lângă prețurile crescute artificial de dealerii de utilaje, aplicanții pentru fonduri UE trebuie să-i ia în calcul și pe consultanți, care trebuie plătiți înainte de a vedea dacă proiectul este eligibil. Comisioanele consultanților reprezintă, de regulă, cam 20-30% din valoarea proiectului. Astfel, nu este de mirare că, în condițiile lipsei de finanțare din partea băncilor, fondurile europene sunt accesate doar de marile exploatații.

„Consultantul trebuie plătit chiar dacă tu nu ai certitudinea că proiectul este eligibil. Clauzele de eligibilitate se schimbă mereu. Fondurile europene nu pot fi accesate de fermierii mici sau medii. Eu nu cunosc cazuri de fermieri mici care să fi avut succes cu fondurile europene“, a declarat Ion Mănăilă, preşedintele Asociaţiei de Marketing şi Consultanţă Agricolă „ASOMAR“ Teleorman.

5 miliarde de euro atrase prin PNDR

România a atras, până în prezent, aproape 5 miliarde de euro din fondurile europene alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), bani care au intrat efectiv în conturile beneficiarilor şi care au fost rambursaţi de Comisia Europeană. Până la începutul lunii mai au fost solicitate fonduri europene pentru proiecte de investiţii în valoare de 17,9 miliarde de euro, numărul proiectelor conforme depuse ridicându-se la circa 141.000, potrivit Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). Din banii intrați deja în conturile beneficiarilor, 2,7 miliarde au fost alocați pentru proiecte de investiţii şi 2,16 miliarde de euro au reprezentat plăţi compensatorii efectuate de APDRP. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunțat recent că există riscul ca multe dintre proiectele contractate din fonduri europene să fie reziliate, dacă beneficiarii nu au cel puţin o rambursare până în luna septembrie a acestui an.

Marius ŞERBAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *