Afaceri

Cu Du Pont & Pioneer culturile nu mai sunt în voia sorţii

Share

pioneer-du-pontZiua de 24 ianuarie a reprezentat pentru companiile Du Pont şi Pioneer prilejul ideal de a sărbători un parteneriat de excelenţă alături de cei peste 250 de colaboratori importanţi, cei mai mulţi dintre ei distribuitori, dar şi fermieri. Momentul nu a fost unul întâmplător, organizatorii alegând data la care ţara noastră a aniversat 154 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri cu scopul a le mulţumi partenerilor pentru buna colaborare din 2012 şi pentru încrederea în sămânţa şi produsele de protecţia plantelor furnizate de cele două companii membre ale grupului DuPont.

Tema evenimentului, „Tehnologii inovatoare şi durabile pentru agricultura românească“, a fost aleasă în contextul în care pentru o mare parte a lumii hrana a devenit o problemă de securitate naţională, lucru valabil şi pentru ţara noastră, conform unui studiu sponsorizat de DuPont intitulat Indicele global al securităţii alimentare. Pe scurt, acest studiu extrem de relevant şi bine documentat analizează 105 state prin prisma posibilităţii acestora de a-şi asigura necesarul de alimente. Punctajul obţinut de România relevă faptul că aceasta este corigentă la multe capitole, printre acestea numărându-se volatilitatea ridicată a producţiei, infrastructura agricolă, cheltuielile cu protecţia plantelor etc.

Un miliard de dolari pentru noile soluţii agrotehnice

Firmele de inputuri care activează în agricultura românească au prin urmare o mare responsabilitate, aceea de a asigura prin produsele furnizate o creştere constantă a productivităţii culturilor, care să ducă la obţinerea de hrană suficientă şi de calitate. În această privinţă, participanţii la eveniment au fost asiguraţi de la început că se află pe mâni bune, având în vedere că DuPont investeşte mult în crearea şi dezvoltarea de noi produse, în 2011 fiind alocate 1,9 mld. de dolari pentru cercetare, o sumă importantă, din care 61% merge către obţinerea de noi produse de protecţia plantelor, seminţe, noi hibrizi şi, în general, către găsirea de soluţii pentru creşterea producţiilor. Compania DuPont lansează în prezent în jur de două produse noi pe an şi îşi propune să continue în acelaşi ritm şi în următorii zece ani, banii fiind alocaţi în mod egal către obţinerea erbicidelor, insecticidelor şi fungicidelor. „Am considerat că este interesant să ştiţi şi dvs. aceste lucruri pentru că este un efort destul de mare să dezvolţi şi să lansezi un nou produs şi vreau să vă spun că, la nivel global, grupul DuPont acoperă cam 20% din efortul alocat pentru cercetare atât pe partea de sămânţă cât şi de Crop Protection. În 2012 suma alocată pentru cercetare a fost de 2 mld. de dolari pentru că, aşa cum vedeţi, aceasta creşte de la an la an“, ne spune Vasile Iosif, director general DuPont România.

Porumbul trebuie să rămână o cultură profitabilă

Principala provocare şi pentru specialiştii de la Pioneer o reprezintă asigurarea cantităţii necesare de hrană, la care se poate ajunge numai prin tehnologie şi genetică avansată, rolul companiei în acest sens fiind acela de a-i ajuta pe fermieri în creşterea productivităţii, reducerea pierderilor şi crearea de valoare pe fiecare hectar de cultură. Mijloacele de care compania se foloseşte pentru atingerea acestui scop sunt diferenţierea portofoliului şi dezvoltarea produselor adaptate pentru fiecare zonă de cultură, lucru pe care Pioneer îl realizează cu sprijinul reţelei de cercetare, una dintre cele mai importante unităţi fiind cea din România. Metodele tradiţionale de ameliorare urmăresc productivitatea şi stabilitatea producţiei, în acest sens toleranţa la secetă fiind în centrul atenţiei amelioratorilor de la Pioneer, având în vedere că stresul hidric este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă în ultimii ani fermierii. Pentru a le veni în sprijin, Pioneer a lansat anul acesta gama AQUAmax, care conţine mai mulţi hibrizi de porumb din diferite grupe de maturitate care manifestă o rezistenţă mare la secetă. Aceştia oferă fermierilor posibilitatea de a obţine producţii în zone afectate în care regimul pluviometric este scăzut, prin urmare ajută la reducerea riscului şi cresc producţia. „Suntem lideri de piaţă la porumb şi vrem să rămânem cei mai buni şi în tehnologia împotriva secetei, să creştem suprafeţele de porumb şi să menţinem profitabilitatea porumbului. Producţiile la porumb trebuie să crească şi nu să scadă“, este de părere Maria Cîrjă – marketing manager Pioneer pentru România şi Moldova, care a ţinut să menţioneze că Pioneer are şase hibrizi în clasamentul primilor zece cel mai bine vânduţi. Un alt motiv de mândrie a celor de la Pioneer îl reprezintă floarea-soarelui, cu 45% cotă de piaţă, tehnologia Express fiind cultivată pe jumătate din suprafaţa ocupată cu floare.

De la echipa de marketing a companiei Dupont aflăm că industria de protecţia plantelor din UE a ieşit din criză în 2012, când valoarea pieţei a înregistrat 13,5 mld. de dolari, raportat la anul de glorie 2008, când aceasta s-a ridicat la cifra de 12 mld. de dolari. România încă are potenţial mare de creştere pe această piaţă, din care 74% o reprezintă produsele pentru culturile de cereale, po­rumb şi floarea-soarelui.

„În ultimii şase ani de zile, DuPont şi-a crescut de patru ori cifra de afaceri, în 2012 reuşind să-şi devanseze unul dintre principalii concurenţi. În prezent, DuPont deţine locul I pe piaţa de fungicide şi erbicide pentru cereale şi este lider la erbicidele postemergente pentru porumb. Alături de colegii de la Pioneer, suntem cea mai mare companie de inputuri agricole din România“, a declarat Dragoş Ştefan, senior marketing representative Du Pont Crop Protection.

„Pioneer este lider mondial în cultura de porumb şi soia şi numărul unu în cele mai mari ţări cultivatoare de porumb. Putem spune că producţiile obţinute de pe toate suprafeţele cultivate cu sămânţă de porumb Pioneer în lume asigură hrana animalelor suficientă pentru a satisface consumul mediu anual de carne de vită pentru 2 miliarde de oameni, carne de porc pentru 1,8 miliarde de oameni şi pui pentru 1,4 miliarde de oameni“ – Maria Cîrjă.

Noutăţi

Şi pentru că o mare parte a discuţiilor s-a concentrat în jurul inovaţiei şi cercetării, reprezentanţii celor două companii nu se puteau prezenta la întâlnirea de început de an cu partenerii lor fără să dezvăluie şi câteva dintre noutăţile mult aşteptate.

Dochev Chavdar, director de operaţiuni pentru România şi Bulgaria la Pioneer

„Avem o serie de produse noi la porumb şi floarea-soarelui. La porumb lansăm AQUAmax, această linie care conţine hibrizi cu toleranţă mai mare la secetă. Cantitatea de sămânţă pentru hibrizii care aparţin acestei grupe este limitată, pentru că este primul an de comercializare, dar cu siguranţă în anul următor vom avea suficientă astfel încât să putem mulţumi pe toată lumea. În ceea ce priveşte floarea-soarelui, anul acesta lansăm un nou hibrid adaptat la tehnologia ExpressSun dezvoltată împreună cu DuPont. Este vorba de P64LE25, un hibrid foarte productiv, iar în anii următori vom mai veni cu încă trei hibrizi din aceeaşi grupă.“

Anul acesta reprezentanţii DuPont vin cu două noutăţi şi cu promisiunea că în 2014 vor lansa încă trei produse de protecţia plantelor, printre care se numără şi un fungicid pentru sămânţă.

Salsa este noul erbicid care „dansează prin culturile de rapiţă cu… muştarul“, ca să-l cităm pe directorul tehnic Ion Săvulescu. Aceasta este soluţia împotriva cruciferelor din cultura de rapiţă, care în prezent nu pot fi combătute în mod eficient. Este un sulfonilureic bazat pe o substanţă activă nouă – ethametsulfuron methyl –, se aplică în post­emergenţă timpurie şi se poate adăuga la reţeta folosită în mod obişnuit în combaterea buruienilor din rapiţă.

Fontelis este un nou fungicid proaspăt omologat în ţara noastră – prima de altfel care a reuşit să înregistreze produsul, motiv pentru care anul acesta poate fi întâlnit doar în loturile demonstrative şi de la anul şi în portofoliul DuPont. „Produsul, pe bază de penthiopyrad, va marca un nou standard în controlul bolilor la pomii fructiferi“, afirmă Adrian Teban, director de dezvoltare. Este un produs folosit în combaterea rapănului, făinării şi putregaiului. Ideal este însă ca el să fie aplicat preventiv, din faza de buton verde până în cea de dezvoltare a fructului.

Valentina ŞOIMU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *