Criza loveşte şi vânatul
Tarifele actuale − care se percep vânătorilor, pentru acţiuni desfăşurate pe fondurile gestionate de RNP − sunt destul de piperate, chiar şi pentru un vânător cu dare de mână. Nu vom intra în amănunte despre calcularea fiecărui exemplar care poate fi vânat, dar vom explica mecanismul. Astfel tariful de împuşcare se calculează în funcţie de dimensiunea trofeului, la care se mai adaugă nişte bani pentru depăşirea pragului stabilit la fiecare trofeu. Cele mai mari tarife sunt percepute la cerbul comun. Pentru un exemplar modest, al cărui trofeu nu depăşeşte 3 kg, tariful este de 550 de euro. În schimb, pentru un trofeu de peste 11,5 kg, vânătorul trebuie să plătească 8.800 de euro şi alţi 60 de euro pentru fiecare 10 grame care depăşesc pragul de 11,5 kg.
Interesant este că vânătorul suportă şi sancţiuni. În cazul în care răneşte un cerb şi nu-l recuperează, plăteşte în plus o amendă de 800 de euro. Însă, dacă trage pe lângă ţintă, amenda este de numai 150 de euro. Pe lângă sumele prezentate, vânătorul trebuie să mai achite 20 de euro pe zi, tarif de organizare a vânătorii. La cerbul lopătar, tarifele sunt între 250 şi 550 de euro, la căprior 225-2.900 de euro, la capră neagră 1.100-2.800. În cazul ursului brun, tariful este între 5.000 şi 7.000 de euro, iar la mistreţ el este cuprins între 250 şi 750 euro, plus 150 euro taxa de organizare.