Criza economică din Europa, declanșată intenționat de politicieni?!

După alegerile din Statele Unite lucrurile par a o lua într-o direcție cu totul nouă. Ceea ce până acum era „bătut în cuie“ și părea etern, acum, la nivel mondial, socialul, economicul, politicul încep să se miște în direcții nebănuite. Și asta pentru că noul președinte american a dat de înțeles că de acum încolo fiecare țară e pe cont propriu, iar la nivel mondial, SUA este dispusă să împartă rolul de jandarm mondial și cu alte puteri precum Rusia sau China. În acest context, tot mai mulți politicieni, economiști, personalități ale societății civile au început să vorbească „fără frică“ sau prejudecăți despre unele realități ascunse până acum de presa oficială. Mark Weisbrot este un economist american, codirector al Centrului de Cercetare pentru Politici Economice (Center for Economic and Policy Research – CEPR), cu numeroase articole de specialitate publicate în cele mai prodigioase ziare economice din lume. Astfel, într-un studiu dat publicității în presa occidentală, Weisbrot face o analiză fără perdea a Uniunii Europene și a crizei profunde în care se află aceasta la ora actuală – politică, economică și socială.

Când doar agenda politică contează…

„Autorităţile europene au pus în prim-plan agenda politică, în dauna realităţilor economice, profitând de criza de amploare cu care se confruntă economiile de pe bătrânul continent, pentru a implementa aşa-zise «reforme» pe care cetăţenii Europei nu le-ar fi votat niciodată în condiţii normale, se arată în studiul publicat de economistul american Mark Weisbrot în The Guardian. Acesta continuă spunând că, deşi sursa şi epicentrul crizei financiare şi, ulterior, economice din 2007-2009 a fost economia americană, modul în care factorii de decizie americani şi europeni au răspuns problemelor generate de criză a determinat evoluţii diferite pe cele două continente, una mult mai nefericită în cazul Europei.

Recesiunea tehnică a durat în Statele Unite ale Americii (SUA) aproape un an şi jumătate (din decembrie 2007 până în iunie 2009), în timp ce zona euro s-a confruntat cu o perioadă de recesiune similară, ca lungime, din ianuarie 2008 până în aprilie 2009. Dar, în timp ce economia americană a intrat, după recesiune, pe o tendinţă de creştere, fie ea şi uşoară, cea europeană s-a confruntat cu o nouă depreciere, de data asta chiar mai lungă decât prima perioadă de recesiune. Astfel, economia zonei euro a intrat pentru încă doi ani în recesiune, începând cu trimestrul trei al lui 2011 şi terminând cu aceeaşi perioadă din 2013, pentru ca nici în prezent să nu se poată bucura de certitudinea intrării pe o tendinţă pozitivă“, explică Mark Weisbrot.

Politici împotriva cetățenilor

„Răspunsul factorilor de decizie din Uniunea Europeană în faţa crizei economice a fost apelarea la o brutală politică de austeritate. În totală contradicţie cu modelul de acţiune american şi cu teoria economică elementară, care recomandă o politică fiscală expansionistă în perioadele de criză economică (reducerea taxelor şi impozitelor, respectiv creşterea investiţiilor publice), conducătorii UE au crescut substanţial fiscalitatea şi au tăiat cheltuielile publice, sufocând în acest fel şi mai mult economia europeană puternic afectată de criză“, subliniază studiul CEPR. În legătură cu măsurile de austeritate trebuie să precizăm că acestea nu sunt menite să combată criza, ci sunt o consecinţă a acesteia. Iar această asociere a crizei cu măsurile de austeritate este evidentă atât din punct de vedere logic, dar şi cronologic. Dar, decidenţii de politică economică evită să evidenţieze motivaţiile corecte ale austerităţii bugetare impuse în UE. Altfel, ar trebui să critice aparentele beneficii ale statutului bunăstării pe care, de fapt, continuă să le întreţină din aceleaşi bugete austere. Cu alte cuvinte, oamenii care dețin anumite pârghii sau chei ale aparatului statal continuă să prospere, ei și cei din jurul lor, în totală opoziție cu restul populației, care trebuie să fie și să rămână într-o perpetuă stare de austeritate. Mai mult decât atât, Mark Weisbrot afirmă că autorităţile europene au pus în prim-plan agenda politică, în dauna realităţilor economice, criza de amploare cu care se confruntă în prezent economiile de pe bătrânul continent fiind preţul plătit de populaţie pentru insistenţa factorilor politici de decizie în a implementa aşa-zise „reforme“, pe care cetăţenii Europei nu le-ar fi votat niciodată în condiţii normale. Şi mai intolerantă pentru situaţia economiei europene este, crede economistul american, rata şomajului calculată pentru populaţia tânără, care a sărit de 50 de procente.

Criză indusă de „experți“

Autorul studiului consideră că această criză economică a fost indusă de Comisia Europeană, FMI şi BCE, prezentând ca dovadă 67 de rapoarte ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) realizate în perioada 2008-2011. Acestea arată că FMI, împreună cu Comisia Europeană şi guvernele europene, au alte preocupări decât ieşirea din criză, şi anume: reducerea sectoarelor publice, reducerea drepturilor salariaţilor, tăierea cheltuielilor cu asistenţa socială şi de sănătate. Economistul american prezintă şi exemple concrete: „FMI a recomandat înăsprirea politicilor fiscale în toate cele 27 de state membre UE, reducerea cheltuielilor de sănătate în 14 dintre ele, tăierea pensiilor în 22 de ţări europene. De asemenea, toate recomandările FMI legate de forţa de muncă vizează reducerea drepturilor angajaţilor, prin diminuarea plăţilor pentru accidentele de muncă, a ajutoarelor de şomaj, creşterea vârstei de pensionare şi eliminarea contractelor colective de muncă“, se arată în studiu. Iar FMI-ul nu este o entitate independentă, de sine stătătoare, care să impună UE aceste măsuri, în dauna factorilor de decizie europeni, notează Mark Weisbrot. Și asta pentru că măsurile au fost recomandate şi susţinute inclusiv de directorii europeni ai FMI, ceea ce ne dezvăluie care este agenda politică pe care „troica“ formată din Comisia Europeană (CE), Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Centrală Europeană (BCE) doreşte să o impună, lăsând revirimentul economiei europene într-un plan secundar, afirmă Mark Weisbrot.

Istoria se repetă. La nesfârșit

Este bine-cunoscut faptul că, de zeci de ani de când dirijează politicile monetare ale statelor, FMI nu a ajutat concret pe nimeni cu nimic. Dimpotrivă… Cele care au avut de câștigat au fost tot marile corporații (agreate de FMI), care primeau pe tavă resursele naturale a țărilor îndatorate la Fond, aflate în imposibilitatea de a returna creditele. „La peste un deceniu după ce criza economică din Asia a atras atenția la marile greșeli din politicile FMI, Fondul face în continuare greșeli similare în multe țări“, crede Weisbrot. Potrivit acestuia, FMI promovează politici diferite în statele bogate față de cele cu venituri scăzute și medii. „Fondul susține politici fiscale de stimulare și creștere în țările bogate, dar are o atitudine foarte diferită față de țările cu venit scăzut și mediu“, a spus Weisbrot. Pentru încheierea unor acorduri, FMI s-a bazat pe prognoze prea optimiste, subestimând impactul recesiunii economice asupra statelor cărora le acordă împrumuturi. Ulterior, instituția a relaxat condițiile după ce performanțele economice s-au situat sub așteptări. Acest tip de măsuri au slăbit ţări precum Grecia şi Portugalia, criza economică ce a afectat aceste două state venind ca o consecinţă directă a politicilor impuse de factorii de decizie ai UE, se mai arată în studiul citat.

Bogdan PANȚURU

Revista Agrobusiness nr. 24, 16-31 decembrie 2016 – pag. 22-23