Cristian Lascu, omul care ţine în mâini cheile templelor subpământene

Sunt personalităţi a căror istorie nu poate fi epuizată în câteva pagini. Speologul şi cercetătorul ştiinţific Cristian Lascu face parte din categoria acestor oameni deosebiţi. L-am auzit pledând de multe ori pentru cauza naturii şi de fiecare dată m-am întrebat cum este omul Cristian Lascu atunci când pleoapa camerei care înregistrează se închide.

Am avut şansa de a-l cunoaşte în această ipostază în „jungla“ de la Cojeşti – Belciugatele, înconjurat de arborii pe care îi iubeşte şi având alături patru prieteni de încredere, doi cockeri, un maidanez şi o pisică. Am descoperit că omul căruia îi datorăm atât de multe pentru munca sa şi pentru promovarea pe care a făcut-o ţării este extrem de modest, jovial şi deschis să ne împărtăşească, fără a depăşi o limită a decenţei, momente din viaţa personală. Ne-a vorbit despre copilăria lui, despre hotărârea de a deveni speolog, descoperirile sale şi „oaza din Bărăgan“, acolo unde trăieşte în perfectă armonie cu natura şi cu vieţuitoarele care îi sunt companioane.

„Iată, timpul trece şi în favoarea mea“

Dimensiunea reală a tuturor lucrurilor pe care le-am aflat nu poate fi cuprinsă în câteva rânduri, dar sper, totuşi, să vă ajute să îl cunoaşteţi pe domnul Lascu aşa cum l-am descoperit eu. Un om simplu care trăieşte o mare bucurie când vede cum cresc arborii pe care i-a plantat şi care este împlinit prin faptul că a creat o insulă de verdeață și viață, dătătoare de oxigen. Gândindu-se la asta spune că, iată, timpul trece și în favoarea lui. Alegerea de a trăi la ţară a fost, aşa cum mărturiseşte, o revanşă, un fel de reîntoarcere la copilăria petrecută în căsuţa modestă din Mahalaua Chitilei, dar îmbogăţită de vișinii, corcodușii și liliacul din curte. Importanţa şi semnificaţia pe care le oferă universului de la Cojeşti confirmă ceea ce ştiam deja despre Cristian Lascu, faptul că iubeşte natura. Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care nu a rezistat prizonieratului în penitenciarele de blocuri ale marelui oraș unde şi-a petrecut o parte din viaţă. A lăsat în urmă norii de praf şi murmurul neîncetat al civilizaţiei pentru un sat cu cinci ulițe, unde iarna nămeţii blochează uneori drumul şi unde se taie curentul. Atunci aprinde lumânările, înteţeşte focul şi ascultă melodii uitate, cu un farmec aparte, la „bătrânul“ gramofon. Aici, în intimitatea căminului său, speologul care a cutreierat „lumea în lung şi-n lat“ se bucură de marele spectacol al anotimpurilor. Nu este niciodată singur pentru că îl înconjoară zeci de necuvântătoare. „Mă bucur când descopăr că și alte lighioane, păsări, arici, gușteri care se însoresc pe bolovani iubesc oaza mea din Bărăgan. A fost o iarnă în care am numărat în niște copaci rămuroși 35 de ciufi de pădure. Într-o noapte câinii mei au încolțit un vulpoi, altădată un dihor. I-am orbit cu lanterna pe câini, pentru a lăsa acele sălbăticiuni să plece în voie.“

Un legământ pe care anii nu l-au destrămat

Au trecut 60 de ani de la primele expediţii în natură, dar încă îşi aminteşte entuziasmul acestor clipe şi dârzenia copilului de şapte ani care îşi căra singur rucsacul pe cărări de munte. Atunci universul său a început să se împletească misterios şi tainic cu lumea care nu cuvântă. În sufletul învăţăcelului care se aventura în sălbăticie alături de tatăl său s-a creat cu natura o simbioză atât de puternică încât nici măcar fervoarea timpului nu a mai putut să o destrame. Imaginea Schitului Ialomiţei, prima peşteră vizitată al cărei întuneric nativ era alungat de flăcările răzleţe ale unei torţe de ceară purtată de călugărul care îi însoţea, este încă vie. Copleşit de frumuseţea ei mistică şi de dansul subtil al umbrelor ce se insinuau pe pereţi, copilul de atunci nu intuia că peste ani avea să devină unul dintre cei mai cunoscuţi speologi şi cercetători ştiinţifici ai României. În adolescenţă, ecoul acestei chemări a rezonat tot mai puternic în fiinţa sa.

„Să fi fost prin clasa a IX-a sau a X-a când am hotărât să mă fac speolog. Cu unele poticneli, mi-am urmat acest destin asumat și nu-mi pare rău. Peșterile sunt deosebite, ascund splendori minerale, fosile vii, râuri, lacuri subterane şi mărturii arheologice despre oamenii care au intrat acolo cu mii de ani înaintea noastră.“

O lume plină de mistere şi promisiuni

Mai târziu, îndrăzneala de a alege întunericul peşterilor în locul luminii i-a dezvăluit o lume plină de frumuseţi, mistere şi promisiuni. Printre peşterile din ţara noastră pe care le-a explorat se află peştera Răţei, peșteri ale Mehedințiului, peștera Șura Mare din Valea Streiului, Peștera Humpleu şi peștera Rece, acolo unde a descoperit numeroase fosile ale urşilor de cavernă şi un fel de altar dedicat cultului ursului de către vânătorii din paleolitic. Toate i s-au dezvăluit ca nişte temple impresionante, unele cu săli şi galerii ce ating înălţimea unui bloc cu 25 de etaje. Unele peşteri aveau planşeul de un alb imaculat aşa că, uneori, ca într-un semn de veneraţie, el şi colegii care îl însoţeau mergeau desculţi. Însă descoperirea care l-a „scos în lume“ este peştera Movile despre care spune că este un fel de capsulă a timpului. În această peşteră din Dobrogea, Cristian Lascu a descoperit primul ecosistem subteran bazat pe energie chimică din lume.

Hoinar prin lume

Meseria l-a purtat prin întreaga lume. A colindat prin 25 de parcuri naționale şi prin peșteri fabuloase de sute de kilometri din Statele Unite ale Americii. Peştera Lechuguilla din New Mexico, posibil cea mai frumoasă din lume, a explorat-o alături de trei cercetători de la NASA. În 2012 a fost în Țara de Foc (Fin del Mundo), iar de acolo în Antarctica, pe urmele faimoasei expediții Belgica, al cărei biolog a fost marele Emil Racoviță. Anul trecut a fost într-o expediție la grotele pictate în preistorie din Podișul Gilf el Kebir din Sahara, un loc extrem de izolat și arid. Scufundările au fost mulți ani un capitol aparte în viața sa şi mărturiseşte că are amintiri extraordinare din expediția de o lună de cercetare a peșterilor submarine din Bermuda și din scufundările în paradisurile subacvatice ale recifelor din Marea Roșie. „Când închid ochii văd uneori peșteri explorate demult, dar și altele pe care nu le voi explora niciodată, poate numai în vis.“

Distincţii

Descoperirile ştiinţifice ale domnului Cristian Lascu au fost recunoscute prin distincţii, umile poate prin comparaţie cu dimensiunea realizărilor. Iată doar o parte dintre ele.

A primit Premiul pentru Știinţă acordat pentru descoperirea peşterii Movile din Mangalia şi Premiul Academiei Române pentru „Peșteri Scufundate“, o carte care s-a vândut în aproximativ 60.000 exemplare, un adevărat record pentru o carte de speologie. O altă distincţie prestigioasă, „Cel mai bun jurnalist de mediu“, i-a fost acordată de ambasadorul Franţei, iar UNESCO i-a oferit premiul Cecilia Banc pentru „Cel mai bun jurnalist de știinţă.“ La Festivalul Internaţional de Știinţă și Imagine, filmul său „La Grotte Hors du Temps“ a luat locul I (pe locul II a fost un documentar BBC). Pentru imaginile din serialul de 9 episoade „Expediţii cu Cristian Lascu“ a primit locul I al Asociaţiei Profesioniștilor de Televiziune. Premiul Erou al Mării Negre, acordat de Global Environmental Fund, i-a fost înmânat la Istanbul de către prim-ministrul Turciei. A fost de multe ori premiat, însă refuză să îşi asume pe deplin meritul spunând că alături de el a fost uneori o echipă întreagă.

Laura ZMARANDA