Covid, un accelerator de tranziție?
Ecosistemul agricol a rezistat și a reușit să hrănească populația în această perioadă de criză, criza actuală legitimând Politica Agricolă Comună, creată istoric în special pentru a asigura securitatea alimentară în Europa față de dependența de Statele Unite, și care a făcut posibilă, de-a lungul anilor, investirea în producție, în infrastructură, în depozitare, care a ajutat agricultura europeană să reziste și să funcționeze chiar și în timpul crizei.
Pandemia nu trebuie să ne facă să uităm disfuncționalitățile sectorului agroalimentar, fermierii având o adevărată problemă de organizare. Atât timp cât nu reușim să ne structurăm nu vom putea inversa raportul de putere cu marea distribuție (…). Ceea ce lipsește astăzi este aspectul contractual dintre fermier și primul său cumpărător. Criza ar putea, totuși, să ajute la „ieșirea din dogma comerțului liber fără nicio problemă de mediu“, opus recentului proiect de acord dintre UE și Mexic.
Dimpotrivă, criza arată „dependența modelului nostru agricol și alimentar“ de importuri. Și, dacă este evident complicat să regândești sistemul, angajamentele politicienilor și acțiunile actorilor din avalul sectorului mi se par prea lipsite de importanță. Așa-zisa solidaritate a supermarketurilor, care au apăsat ceva mai tare pe „capetele“ fermierilor și consumatorilor, a fost doar o iluzie. Solidaritatea trebuie jucată și pe împărțirea valorii adăugate; astăzi discutăm de o dependență excesivă a politicienilor de supermarketuri și agro-industrie.
Agricultura este un adevărat subiect al societății, care nu se mai poate rezuma la o dezbatere agro-agricolă, nu se poate continua cu o agricultură dependentă de petrol. Schimbarea modelului agricol este cu atât mai urgentă cu cât deficitul de combustibili fosili, în special petrol și gaz, necesare obținerii îngrășămintelor cu azot, este inevitabil.
Lipsa de sustenabilitate a combustibililor fosili „trebuie să ne conducă să găsim alternative“, într-adevăr bioeconomia și problema proteinelor vegetale reprezentând o provocare.
Indiferent dacă sunt progresive sau sistemice, aceste schimbări nu vor fi posibile fără un sprijin politic puternic de-a lungul timpului pentru a asigura o suveranitate alimentară mai mare decât în prezent.
Mai mult decât alte sectoare economice, lumea agricolă a fost sub presiune în timpul crizei produse de Covid-19. Schimbările în modelele de consum, dificultățile întâmpinate în comercializarea anumitor produse, tensiunile din lanțurile de aprovizionare au repus alimentele în centrul preocupărilor concetățenilor noștri, dar și ale politicienilor.
Întrebări la care se caută răspunsuri adecvate
Exporturile ar trebui limitate în anumite sectoare? Recunoașteți agricultura țărănească ca o utilitate publică, un vector de dinamism? Investiți masiv pentru a reloca producția pe teritoriul național?
Economiștii, politicienii, organizațiile agricole și ONG-urile au căutat să dezvolte căi de ieșire din criză pentru o agricultură mai rezistentă și/sau mai ecologică, mai locală, mai eficientă, care să garanteze suveranitatea alimentară.
Trebuie remarcat însă că, dacă propunerile organizațiilor agricole au fost bogate și numeroase, ele nu marchează o ruptură cu pozițiile apărate de fiecare dintre acestea înainte de criză. Nimic surprinzător, din moment ce pandemia nu a zguduit profund sectorul agricol, neforțând actorii săi să-l pună la îndoială complet. Va fi criza o binecuvântare deghizată, evidențiind slăbiciunile sistemului actual și determinându-l să le remedieze?
Probabil că nu pentru 57% dintre consumatori, care cred că, odată cu trecerea crizei, probabil că nu va exista nicio schimbare majoră față de ce exista în trecut, iar doar 9,7% dintre ei cred că va fi o oportunitate de a regândi fundamental modelul agricol.
Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU