Contribuţii aduse Politicii Agricole Comune după 2013

Logistica sectorului este un element-cheie pentru piaţa europeană a cerealelor, care trebuie să fie unică şi eficace. Investiţii importante sunt necesare şi trebuie să fie promovate prin Politica Agricolă Comună odată cu dezvoltarea capacităţilor de depozitare şi de transport în Uniunea Europeană. Se urmăreşte acest lucru pentru a reuşi ca producţia din anumite regiuni să fie valorificată pe întreg spaţiul Uniunii Europene la un preţ minim, odată cu respectarea mediului.

Menţinerea competitivităţii producţiei de cereale

Uniunea Europeană exportă cca 20 milioane de tone de cereale (grâu şi orz). Echilibrul de pe piaţa cerealelor depinde de realizarea acestui flux de exporturi. Astfel, exporturile realizate, fără a primi restituţii, trebuie să fie susţinute în cazul grâului comun, grâului dur, orzului pentru bere.

Este necesar să se menţină o politică de promovare activă pentru aceste produse în ţările terţe Uniunii Europene. Trebuie să fie posibil să se includă măsura în cadrul documentelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului, secţiunea consacrată exporturilor, sau în cadrul Regulamentului specific care are drept scop promovarea produselor agricole.

Uniunea Europeană nu trebuie să abandoneze restituţia la export în 2013 fără a găsi soluţii paralele. Trebuie găsite instrumente cum ar fi: creditele de export sau crearea unui fond specific destinat finanţării promovării cerealelor europene în lume (acesta este considerat a fi un aspect tehnic).

Eliminarea măsurilor opţionale

Principiul condiţionalităţii permite agricultorilor să dovedească că ei respectă bunele practici agricole odată cu respectarea mediului. Totodată, Bilanţul de Sănătate al PAC din 2008 a introdus elemente din ce în ce mai subiective şi voluntare. Este necesar să se limiteze aspectul subiectiv la un minim strict, pentru a evita interpretările la nivel naţional şi distorsionarea concurenţei. Măsurile opţionale trebuie să fie eliminate.

Condiţionalitatea nu trebuie să cuprindă serviciile de mediu suplimentare (biodiversitatea) care nu sunt plătite de piaţă. Aceste servicii trebuie să fie voluntare şi să corespundă plăţilor specifice din cel de-al doilea pilon al Politicii Agricole Comune.

Este necesar să se lase o marjă de manevră suficientă agricultorilor pentru ca ei să fie în măsură să adapteze practicile lor agricole în funcţie de condiţiile economice, pedologice şi climatice pentru a evita apariţia riscurilor sanitare.

Ţinând cont de constrângerile producţiei în cultura mare, cu impact direct asupra veniturilor exploataţiilor agricole, cum ar fi: proiectul de Directivă în favoarea protejării solului şi Directiva pentru utilizarea durabilă a produselor fitosanitare, Uniunea Europeană nu trebuie să mai facă concesii tarifare suplimentare în cadrul negocierilor din Organizaţia Mondială a Comerţului. Toate aceste concesii nu fac decât să slăbească competitivitatea sectorului culturii mari. Politica de autorizare a bunurilor care conţin produse interzise în Uniunea Europeană, în cantităţi echivalente limitelor maxime ale reziduurilor, trebuie să fie revizuită.

Să nu renunţăm la plăţile directe!

Producătorii europeni nu sunt pe picior de egalitate cu cei din ţările terţe Uniunii Europene în ceea ce priveşte concurenţa. Agricultorii din Europa sunt ţinuţi la respect de normele europene ridicate în materie de producţie, de siguranţa alimentelor şi de protecţia mediului, în timp ce regulile vamale, în cazul importurilor de cereale, permit subvenţionarea agriculturii din multe state concurente Uniunii Europene.

Plăţile directe decuplate destinate agricultorilor reprezintă o compensare a costului de producţie suplimentar şi o plată pentru gama de servicii publice garantate de condiţionalitate. În ciuda numeroaselor eforturi depuse de agricultori pentru a deveni mai puţin dependenţi de ajutorul public, plăţile directe reprezintă încă o parte importantă din venitul agricol şi sunt cheia capacităţii de rezistenţă a exploataţiilor agricole în faţa volatilităţii, totdeauna mari, de pe pieţe. Plăţile directe decuplate trebuie să rămână o piesă centrală a noii PAC după 2013.

Toate mecanismele Politicii Agricole Comune susceptibile de a duce la dispariţia plăţilor directe pe suprafaţă trebuie să fie limitate ca amploare şi intensitate.

Piaţa la termen trebuie să fie în stare să permită agricultorilor crearea propriei lor securităţi financiare. Este necesar ca agricultorii să aibă posibilitatea să pună „de o parte“ plăţile directe în anii favorabili şi să utilizeze această rezervă financiară defiscalizată în anii dificili. Un cadru comunitar destinat a încuraja o armonizare fiscală europeană ar reprezenta un subiect ce trebuie luat rapid în discuţie.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU