Comisia Europeană: Măsuri pentru a proteja mai bine consumatorii de volatilitatea excesivă a preţurilor energiei
Comisia Europeană a lansat luna trecută o consultare publică privind reforma organizării pieței energiei electrice din Uniunea Europeană pentru a proteja mai bine consumatorii de volatilitatea excesivă a prețurilor, pentru a sprijini accesul acestora la energie sigură din surse curate şi pentru a spori reziliența pieței, se arată într-un comunicat al CE.
Sistemul actual a permis instituirea unei piețe eficiente şi bine integrate, permițând UE să profite de beneficiile economice ale unei piețe unice a energiei, asigurând securitatea aprovizionării şi impulsionând procesul de decarbonizare. Cu toate acestea, sistemul a scos la iveală şi unele deficiențe. În cadrul actualei crize a prețurilor ridicate și volatile ale energiei electrice, sarcina economică a fost suportată de consumatorii finali. Așadar, este necesară o reformă pentru a oferi gospodăriilor şi întreprinderilor o mai bună protecție împotriva prețurilor ridicate la energie, pentru a spori reziliența și pentru a accelera tranziția prevăzută în Pactul verde european şi în Planul REPowerEU.
„Este esenţial ca toţi europenii, de la marii consumatori industriali la IMM-uri şi gospodării, să profite de dezvoltarea surselor regenerabile de energie şi de scăderea costurilor operaţionale ale acestora. Garantarea accesului direct, pentru toţi consumatorii, la o energie curată la preţuri accesibile va necesita instrumente de piaţă pentru a obţine preţuri mai stabile şi contracte bazate pe costurile reale ale producţiei de energie“, sunt de părere experții europeni în energie.
O nouă organizare a pieței
Consultarea va sprijini activitatea Comisiei cu privire la o propunere legislativă programată să fie prezentată în primul trimestru al anului. Consultarea se va axa pe patru domenii principale: reducerea dependenţei facturilor la energia electrică de preţurile pe termen scurt ale combustibililor fosili şi stimularea utilizării surselor regenerabile de energie, îmbunătăţirea funcţionării pieţei pentru a asigura securitatea aprovizionării şi pentru a utiliza pe deplin alternativele la gaze, cum ar fi stocarea şi consumul dispecerizabil, consolidarea protecţiei şi a capacitării consumatorilor şi îmbunătăţirea transparenţei, a supravegherii şi a integrităţii pieţei.
Începând cu vara anului 2021, preţurile la energie au cunoscut creşteri şi volatilităţi fără precedent şi au avut un impact grav asupra gospodăriilor din UE şi asupra economiei. Pentru a atenua efectul acestei dinamici a pieţei, Comisia a propus o gamă largă de măsuri de urgenţă, iar statele membre au convenit asupra acesteia, pentru a face faţă preţurilor ridicate la energie, asigurând, în acelaşi timp, securitatea aprovizionării.
„Piaţa energiei electrice din UE ne-a deservit bine de peste douăzeci de ani. Însă criza energetică fără precedent cu care ne confruntăm demonstrează că trebuie să adaptăm organizarea pieţei energiei electrice la viitor, permiţându-i să ofere tuturor beneficiile unei energii curate la preţuri accesibile. Aştept cu interes contribuţiile din partea unei game cât mai largi de părţi interesate, care vor ajuta la orientarea propunerii noastre legislative de anul acesta“, a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson.
Facturile de energie, mai puţin legate de preţurile combustibililor fosili
Viitoarele propuneri UE privind reformarea pieţei de electricitate a blocului comunitar vor încerca să facă facturile de energie ale consumatorilor mai puţin legate de fluctuaţiile pe termen scurt ale preţurilor combustibililor fosili, transmite presa internațională. Analiştii spun că, prin reformarea pieţei de electricitate, Executivul comunitar vrea să evite repetarea situaţiei de anul trecut, când reducerea aprovizionării cu gaze ruseşti a dus la un nivel record al preţurilor la electricitate în Europa, majorând facturile consumatorilor şi forţând închiderea unor industrii.
Propunerile vizează extinderea folosirii în Europa a contractelor pe termen lung care furnizează centralelor electrice un preţ fix pentru electricitatea lor – „contracte pentru diferenţă“ (CfD) şi „contracte de achiziţie de energie electrică“ (PPA). Extinderea acestor tipuri de contracte ar crea o zonă tampon între consumatori şi preţurile volatile în tranzacţiile pe termen scurt de pe pieţele energiei şi ar avea ca rezultat un nivel mai stabil al facturilor de energie pentru gospodării şi companii, consideră Comisia Europeană.
La acest rezultat s-ar putea ajunge prin mai multe licitaţii publice pentru energie regenerabilă, care include PPA sau garanții de la stat pentru credite, în vederea sprijinirii firmelor care semnează pentru contractele de achiziţie de energie electrică.
Schimbări mai radicale, cum ar fi solicitarea ca toate noile centrale electrice care primesc sprijin de la stat să semneze „contracte pentru diferenţă“, ar fi de asemenea o posibilitate. O altă opţiune vizează posibilitatea ca guvernele naționale să impună CfD la anumite centrale electrice, deși s-ar putea înregistra unele riscuri, avertizează Executivul comunitar.
„O astfel de modificare ar reprezenta un risc la adresa investițiilor necesare în acest tip de generare a electricității, ar putea majora costurile investiției, deci ar putea fi contraproductivă“, consideră Comisia Europeană.
(I.B.)