Cea mai mare pâine din lume
La Centrul expoziţional Romexpo, sâmbătă, 22 octombrie, echipa Brutăriei „Dioszegi“, din Sf. Gheorghe (Covasna), a făcut cea mai mare pâine dintr-o singură bucată, al cărei aluat a cântărit 80 kg, considerat record mondial, dar neomologat.
Ideea i-a aparținut lui Aurel Popescu, președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase – Rompan, în urma recoltelor bogate și a calității superioare a grâului din acest an.
„Astfel, sărbătorim într-un mod inedit Ziua Mondială a Pâinii, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Târgului Internațional pentru Industria Alimentară – Alimenta 2011“, a declarat Popescu pentru Lumea Satului.
Dioszegi Laszlo, patronul firmei covăsnene Madexport (care deține brutăria), ne-a relatat în exclusivitate că, la construirea cuptorului, s-au folosit aproximativ 5.000 de cărămizi clasice. Lungimea vetrei a ajuns la 2,6 m – lățime 1,8 m, înălțime la gura de acces 0,8 m. Cuptorul va rămâne la Romexpo permanent, pentru edițiile viitoare.
În fiecare zi a târgului, brutarii au copt pâini ardelenești, de 2 kg bucata, pentru vizitatori.
„Până acum am mai făcut pâini mari, de peste 50 kg. Însă astăzi o facem pe cea mai mare, simplă, fără amelioratori sau alte ingrediente. Aluatul a fost pregătit de numai trei brutari. Am folosit 45 kg de făină, 8 kg de cartofi, 1 kg de drojdie, 1,1 kg de sare și 25 l de apă. În total am ajuns la 80 kg. După coacere, ar trebui să cântărească peste 60 kg“, ne-a declarat Dioszegi.
Domnia sa ne-a mai spus că recordul mondial îl deține o pâine de 200 kg, dar coaptă într-un cuptor tubular, din mai multe bucăți.
Filmul evenimentului
21 octombrie, seara: pentru încălzirea cuptorului la aproximativ 500 de grade Celsius s-au folosit doi metri cubi de lemn.
22 octombrie, spre ziuă: a fost pregătit aluatul. De asemenea, a fost eliminat jarul și spălată vatra.
Ora 6,05: aluatul a fost introdus în cuptor pe o lopată uriașă.
La fiecare oră, Dioszegi Laszlo controla stadiul coacerii.
Ora 12,30: ultimul control a arătat că pâinea ar fi deja coaptă suficient. Însă… nu veniseră invitații.
Ora 12,40: brutarii au început să se agite la apariția lui Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, însoțit de suita sa.
Ora 12,50: maistrul brutar Bondi deschide ușa cuptorului și, ajutat de colegii lui, scoate o pâine neagră-tuci, precum cărbunele. Dioszegi Laszlo liniștește spectatorii, cărora le spune că așa trebuie să arate o pâine bine coaptă și că arsura se îndepărtează, lăsând în final o coajă maronie, normală.
Ora 12,55: pâinea uriașă a fost pusă pe cântar, iar greutatea înregistrată, numai 56, 2 kg. Patronul Madexport a apreciat că timpul de coacere a fost prea lung. Astfel s-a pierdut o cantitate mai mare de apă decât cea anticipată. Chiar și așa, se pare că a fost cea mai mare pâine dintr-o bucată din lume.
Ca la pomană
În timp ce toată lumea privea nerăbdătoare, și-au făcut apariția doi prelați, dintre care unul consilier la Patriarhie, care au sfințit pâinea. A urmat îndepărtarea arsurii și tăierea unor felii care au fost împărțite mulțimii. Toți doreau să guste din pâinea ardelenească. Așa că s-au îmbrâncit și chiar și-au adresat vorbe grele, după „buna“ tradiție a pomenilor.
Traian DOBRE