Ce este în mintea directorilor executivi din România și din Europa Centrală și de Est?
A XXII-a ediție a studiului PwC Global CEO Survey vine cu o analiză în ceea ce privește starea de spirit a oamenilor de afaceri din România și din Europa Centrală și de Est. Pe scurt, analiza PwC consideră că escaladarea tensiunilor comerciale, accentuarea protecționismului și impactul incert al politicilor publice conduc inerent la scăderea încrederii directorilor de companii și a disponibilității acestora de a investi sau de a-și asuma riscuri. În continuare vă prezentăm pricipalele concluzii ale studiului PricewaterhouseCoopers.
Suprareglementarea, marea problemă
Incertitudinile privind politicile publice, conflictele comerciale, precum și protecționismul au înlocuit terorismul, schimbările climatice și creșterea poverii fiscale în topul primelor zece amenințări la adresa creșterii organizațiilor, realizat în funcție de procentajul directorilor generali la nivel global care se declară extrem de preocupați de aceste aspecte. În schimb, reglementarea excesivă, deficitul de competențe, amenințările cibernetice și problemele geopolitice rămân, la fel ca în ultimii ani, în fruntea listei de îngrijorări. Similar edițiilor anterioare ale studiului, suprareglementarea se află pe primul loc în topul amenințărilor, se arată în analiza PwC.
La fel ca în urmă cu un an, cei mai mulți (51%) dintre directorii de companii din Europa Centrală și de Est declară că sunt extrem de îngrijorați de disponibilitatea talentelor. Opinia lor este susținută, aproape în egală măsură, și de omologii din țara noastră. Guvernele sunt foarte active în manevrarea pârghiilor economice pe care le au la dispoziție, determinând liderii de afaceri să fie mai precauți și să se concentreze mai mult asupra a ceea ce este sub controlul lor. Potrivit studiului, incertitudinea politicilor publice se clasează în topul celor mai importante trei amenințări de care directorii de companii sunt extrem de îngrijorați nu doar în Europa Centrală și de Est, ci și în majoritatea regiunilor lumii.
Infrastructura…
Și anul acesta gradul de preocupare a directorilor generali din România este mai ridicat decât al omologilor la nivel global și din regiune în ceea ce privește un număr mare de potențiali factori care pot amenința perspectivele de creștere. Prima poziție a clasamentului îngrijorărilor este ocupată, la fel ca în 2018, de infrastructura inadecvată, aproape două treimi (62%) dintre liderii de companii din țara noastră declarându-se extrem de preocupați de acest aspect. Același procent este înregistrat anul acesta și de incertitudinea politicilor publice. Următoarele două provocări, în opinia a circa jumătate dintre respondenții din România, sunt legate de forța de muncă – disponibilitatea personalului cu abilități-cheie (50%) și schimbarea demografiei forței de muncă (47%). Liderii de afaceri din țara noastră își îndreaptă atenția și asupra modalităților prin care companiile pe care le conduc se pot adapta la creșterea populismului, care încheie anul acesta lista celor mai importante cinci eventuale amenințări.
Confruntate cu noile realități (populism, protecționism, bariere comerciale și pe piața muncii), organizațiile își întorc privirea spre interior și se bazează preponderent pe resursele interne pentru a stimula creșterea veniturilor în următoarele 12 luni. Astfel, circa trei sferturi dintre directorii generali se concentrează pe eficiența operațională și, într-o proporție apropiată, pe creșterea organică. De asemenea, circa trei din cinci dintre liderii de organizații la nivel global și în Europa Centrală și de Est au în vedere lansarea de noi produse și servicii. Procentul omologilor din România care intenționează să demareze o astfel de inițiativă pentru a genera venituri în creștere este semnificativ mai mic (43%).
Diminuarea optimismului
Diminuarea optimismului directorilor generali influențează planurile lor de dezvoltare dincolo de granițele țărilor în care își desfășoară activitatea. Ca urmare a volatilității economiei globale și a unor blocaje politice la adresa globalizării, liderii de organizații par să fie mai puțin siguri cu privire la planurile de expansiune în afara piețelor interne. Extinderea devine incertă, astfel că 15% dintre respondenții la nivel global nu știu ce teritorii să aleagă atunci când sunt întrebați care sunt cele mai importante trei țări – altele decât cea în care își desfășoară activitatea – pentru perspectivele de creștere a propriei organizații în următoarele 12 luni. Ponderea liderilor de afaceri nehotărâți este încă și mai mare în Europa Centrală și de Est (20%) și în România (35%). Astfel s-ar putea explica scăderea generalizată a procentelor directorilor generali interesați de extindere în cazul celor mai multe piețe de top. Guvernele ar putea să considere această situație drept o oportunitate de a demonstra companiilor că propriile lor țări sunt deschise și atractive pentru afaceri.
- 38% dintre directorii generali din România sunt de părere că creșterea economică globală se va diminua.
- 87% dintre directorii generali din România sunt preocupați de schimbarea demografiei forței de muncă.
- 76% dintre directorii generali din România sunt de acord că Inteligența Artificială va schimba în mod semnificativ modul în care vor face afaceri în următorii 5 ani.
„Deși directorii generali sunt mai puțin optimiști decât în urmă cu un an, ei au în continuare încredere în capacitatea organizațiilor pe care le conduc de a obține venituri în creștere. Există premise bune pentru dezvoltarea afacerilor, dar pentru ca acest lucru să fie posibil este nevoie de un mediu economic stabil și predictibil. Căci aceste trăsături ale unei economii sănătoase sunt esențiale pentru liderii de companii atunci când planifică creșterea. În acest sens este deosebit de important dialogul permanent dintre mediul de afaceri și factorii decizionali cu privire la politica economică și fiscală, astfel încât dezvoltarea companiilor din România și continuarea programelor investiționale să se poată realiza pe baze solide.“ Ionuț Simion, Country Managing Partner, PwC.
Bogdan PANȚURU
Pagini realizate cu sprijinul AgroGo.ro
Bogdan PANŢURU