Bugetul multianual, un bolovan prea mare pentru statele UE?
Summitul UE pentru stabilirea bugetului vizând perioada 2014-2020, desfăşurat în luna noiembrie, nu a dus la un consens cu privire la contribuţiile şi cheltuielile Uniunii până la finalul acestei decade. Mai mult decât atât, participarea financiară a fiecărei ţări, dar şi distribuirea fondurilor au arătat existenţa unor disensiuni importante între statele membre, iar stabilirea bugetului multianual a fost amânată pentru un viitor summit extraordinar ce ar urma să se desfăşoare în ianuarie sau februarie 2013.
Bugetul Uniunii Europene pentru intervalul 2014-2020 ar urma, conform propunerii Comisiei Europene, să crească de la 993 miliarde euro în intervalul 2007-2013 la 1033 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă o contribuţie cu puţin peste 1% din PIB pentru fiecare stat membru. Din această sumă, cea mai mare parte ar fi alocată sectorului agricol, 281,8 miliarde pilonului I al PAC, 89,9 miliarde dezvoltării rurale, la care s-ar adăuga 15,2 miliarde de euro pentru cercetare şi inovare, siguranţă alimentară, situaţii de criză în agricultură etc.
La aceast plan de finanţare s-au formulat obiecţii generate de distribuţia fondurilor în funcţie de rata de absorbţie, dar şi de sumele cu care fiecare stat ar urma să contribuie, fapt ce a determinat preşedenţia cipriotă a UE să susţină o posibilă reducere cu 50 de miliarde a bugetului. Această propunere nu a fost, însă, acceptată de state precum Marea Britanie sau Suedia a căror intenţie urmărea o scădere cu 150 de miliarde de euro pe baza argumentului că tăierile de austeritate în perioada de recesiune trebuie operate şi la bugetul UE, nu numai în bugetele naţionale . Astfel s-a ajuns la o polarizare a poziţiilor între statele membre.
Propunerile celor două tabere
Situaţia economică nefavorabilă care i-a determinat pe principalii contribuitori să se repoziţioneze în raport cu bugetul UE, dar şi necesitatea de finanţare pentru statele mai puţin dezvoltate, au dus la conturarea mai multor tabere. Prima tabără formată din membri vechi şi bogaţi ai Uniunii precum Germania, Olanda, Marea Britanie, Danemarca, Suedia sau Austria, vizează reduceri importante ale bugetului, în timp ce, grupul, autointitulat „Prietenii Coeziunii“, din care face parte şi ţara noastră , format din statele estice şi sudice ale Europei grupate în jurul Poloniei şi Spaniei, urmăreşte menţinerea bugetului şi continuarea politicilor de acordare a fondurilor de coeziune. Acestora li se adaugă un alt grup format din ţări precum Franţa, Italia sau Irlanda, cu importante sectoare agricole, care au interese majore legate de PAC şi care nu sunt dispuse să accepte reducerea sumelor alocate fermierilor lor.
În acest context, preşedintele Consiliul European, Herman Van Rompuy, a venit cu o propunere a unui buget redus cu 75 de miliarde de euro, din care 25,5 miliarde ar urma să fie tăiate de la PAC şi 29,5 miliarde de la politicile de coeziune. Această nouă propunere, ce dezavantajează state precum Polonia, Spania sau România, a generat critici vehemente din partea acestor state, care au ameninţat că vor recurge la dreptul de veto ca măsură de ultimă instanţă. În ciuda acestui fapt, José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, s-a declarat încrezător în noul plan bugetar propus de Van Rompuy.
Ce poate pierde România
Conform propunerii iniţiale a Comisiei Europene, România ar fi trebuit să primească între 45 şi 47 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un surplus consistent faţă de cei 35 miliarde de euro alocaţi pentru perioada 2007-2013. Propunerea lui Van Rompuy reduce însă cu circa 8 miliarde de euro această sumă. Mai mult decât atât, articolul 45 al propunerii bugetare înaintate de Van Rompuy, stabileşte că ţările care nu au atins o rată de absorbţie de 60% din media europeană actuală (de circa 33%), nu pot primi pentru 2014-2020 fonduri pe Politica de Coeziune mai mari de 15% faţă de alocarea pe 2007-2013. Ţara noastră, cu o rată de absorţie de sub 10% este aşadar direct vizată de această situaţie.
De asemenea, noile state membre riscă să fie afectate de reducerea cu 9% a fondurilor pentru dezvoltare rurală, fapt care, cumulat cu posibilitatea transferului a 15% din capital între cei doi piloni ai PAC poate genera o diminuare cu 24% a fondurilor alocate pentru investiţiile în infrastructura rurală.
De departe, situaţia cea mai controversată se întâlneşte la convergenţa plăţilor directe prin PAC. În varianta de buget pentru 2014-2020, Comisia Europeană a propus ca între 2014 şi 2017 să fie crescute subvenţiile plătite la hectar, astfel încât statele membre cu plăţi directe sub nivelul de 90% din media UE să reducă diferenţa dintre nivelul actual al plăţilor şi acest nivel cu o treime. În cazul României, vorbim de o creştere a subvenţiei de la 135 euro/ha în 2013 la circa 200 euro/ha în 2017. Pe de altă parte, varianta de buget propusă de Van Rompuy începe acest proces cu un an mai târziu, în 2015, şi prelungeşte perioada de convergenţă la 6 ani, urmând ca fermierii din noile state membre să primească o subvenţie la hectar similară cu media europeană abia în 2020.
România este afectată şi de alte puncte defavorabile din propunerea lui Van Rompuy, precum scăderea ratei de cofinanţare la 75% faţă de nivelul actual de 85%, reducerea prefinanţărilor la 2% faţă de nivelele actuale de 7% pentru PAC şi 9% pentru Politica de Coeziune, dar şi de aplicare facultativă a plafonării plăţilor mai mari de 300.000 euro.
Verdictul se amână pentru 2013
În ultima zi a summitului, Herman Van Rompuy, a prezentat liderilor europeni textul unui nou compromis, prin care se păstra pragul de 972 de miliarde de euro al bugetului UE, dar conform căruia agricultura ar fi fost mai puţin influenţată de tăieri. Nici această abordare nu a dus la formularea unui consens între statele membre, iar stabilirea bugetului a fost amânată pentru începutul anului 2013.
Daniel PLĂIAŞU