Afaceri

Bogăţia toamnei, la Târgul APULUM AGRARIA 2010

Share

Judeţul ALBA sărbătoreşte bogăţia toamnei cu ocazia celei de-a XIX-a ediţii a Târgului APULUM AGRARIA, organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba-Iulia, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Alba şi Asociaţia Ţara Vinului Alba în perioada 18 – 19 septembrie 2010.

Ediţia anterioară a Târgului s-a axat pe promovarea a ceea ce este specific judeţului Alba în domeniul agriculturii, creşterii animalelor, industriei agroalimentare, dar şi al tradiţiilor meşteşugăreşti din zona rurală a judeţului.

La ediţia din acest an standurile producătorilor agricoli individuali şi firmelor vor abunda în fructe şi legume de o frumuseţe rară, fructe de pădure, ciuperci, nenumărate produse de panificaţie şi patiserie, ouă, brânzeturi, preparate din carne, conserve de carne şi de legume, peşte, miere de albine şi produse apicole, sucuri din fructe, vinuri, bulbi, flori şi pomi fructiferi.

Vizitatorii vor putea gusta şi cumpăra o mulţime de bunătăţi specifice judeţului Alba, preparate „ca la mama acasă“.

Participanţii

Şi de această dată vor fi prezenţi producători de produse tradiţionale şi ecologice din Cluj, Maramureş, Prahova, Argeş, Sibiu, Mureş, Sălaj, Bihor, Braşov şi chiar din judeţele Tolna şi Bacs Kiskun din Ungaria.

Utilajele specifice agriculturii şi silviculturii, expoziţiile de vaci, oi şi animale mici vor atrage atenţia producătorilor agricoli, dar ne aşteptăm să fie interesante şi pentru toţi ceilalţi vizitatori.

Producătorii agricoli vor primi gratuit produse fitosanitare şi multe altele, oferite de Redoxim SRL, Glissando SRL, Centrul de cercetare-dezvoltare pentru biostimulatori Cluj-Napoca.

Vizitatorii pot participa la tombola organizată ca în fiecare an, iar premiile vor fi oferite de această dată cu generozitate de către toţi expozanţii prezenţi la târg.

(V.Ş)

One thought on “Bogăţia toamnei, la Târgul APULUM AGRARIA 2010

  • Consider ca targturile care se organizeaza in tara sunt foarte folositoare pentru fermierii care doresc sa invete practici de marketing. De asemenea de ele beneficiaza si fermierii sceptici care desi stiu sa produca, isi pun mereu intrebarea :”Voi reusi sa-mi vand marfa?” Observand cum si alti fermieri reusesc, vor avea curaj sa iasa din mentalitatea lor negativa, invatand ca marfa de calitate se vinde cu pret foarte bun, ceea ce-i determina sa inceapa afacerea conform unei strategii care sa le asigure succesul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *