Afaceri

Bani pentru refacerea infrastructurii rutiere

Share

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) anunţă desfăşurarea, în perioada 1-29 iulie 2011, a sesiunii pentru depunerea proiectelor de finanţare aferente Măsurii 322, submăsura d) „Investiţii privind lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 2010“ din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 – 2013.

Solicitanţii au la dispoziţie 155,94 milioane de euro pentru investiţii încadrate la submăsura d) a Măsurii 322. Este vorba despre refacerea şi modernizarea drumurilor comunale, podurilor şi podeţelor afectate de inundaţii. Aceştia pot primi până la 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru refacerea şi modernizarea infrastructurii rutiere, iar valoarea totală eligibilă a proiectului nu va depăşi 1,5 milioane de euro.

Depunerea proiectelor aferente Măsurii 322, submăsura d) se va face la Oficiile Judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, zilnic, în intervalul orar 09:00 – 14:00.

Termenul limită al depunerii cererilor de proiecte pentru această sesiune este vineri, 29 iulie 2011.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *