Băleni, studiu de caz pentru afaceri legumicole

Comuna Băleni, din județul Dâmbovița, cu satele Băleni-Sârbi și Băleni-Români, e unicat în România. Mai ales Băleni-Sârbi. Nicăieri, chiar și în cele mai renumite centre legumicole, nu veți vedea o asemenea imagine din satelit ca în această localitate, cu câmpuri întregi de solarii. Iar în rest, ceea ce nu se observă distinct, înseamnă sute de hectare de legume în câmp. Că sunt români, etnici bulgari sau sârbi, mai toată suflarea satului muncește. Istoric vorbind, iar acest lucru este cunoscut, tradiția legumicolă s-a născut odată cu stabilirea în zonă a etnicilor bulgari de la sud de Dunăre, prin 1830, după marea prigoană turcească, știut fiind faptul că ei sunt grădinari renumiți și iscusiți. Legumele de Băleni ar putea fi un brand în sine, așa de cunoscute sunt, în toată Muntenia, produsele din această comună, mai cu seamă în piețele Capitalei.

Nu ai practic de unde să alegi un legumicultor mai priceput decât altul. Sau o afacere mai grozavă decât a vecinului. Să zicem așa: în comună sunt 2.224 de gospodării și 8.261 de locuitori. Dâmbovița livrează spre consum 7,7% din producția de legume a României și 4,4% din cea de cartofi. Iar două localități dețin supremația în această ecuație: Băleni – pentru legume și Lungulețu – pentru cartofi. În Băleni, exceptând copiii sub 15 ani, toată populația lucrează în legumicultură, pe­semne în jur de 4.900 de oameni. Localnicii spun 7.000, dar e o exagerare, având în vedere că populația activă se situează sub 60%, iar tinerii nu prea mai îmbrățișează această meserie. Dar mai rețineți o cifră care explică imaginea satelitară: legumicultorii din Băleni (cu precădere Băleni-Sârbi) dețin peste 800 ha de solarii! Gospodarii spun că sunt chiar mai multe, înspre 900 ha. Suprafața cultivată cu legume în câmp ajunge și ea la 1.500-2.000 ha. Media unei ferme legumicole este de 1,9 ha, iar recolta în spații protejate este aproximată la 25 tone/ha. La fel de interesant, grădinarii nu sunt spe­cializați în anumite sortimente. Ei cultivă toată gama de legume, începând cu verdețurile și terminând cu rădăci­noasele: mărar, leuștean, cimbru, tarhon, coriandru, rozmarin, salată, lobodă, ștevie, spanac, praz, ceapă, usturoi, ardei gras, kapia, gogoșar, ardei iute, vinete, tomate, varză albă (timpurie și de toamnă), varză roșie, conopidă, broccoli, gulii, ridichii negre și de lună, dovlecei, fasole (boabe, păstăi), mazăre, bame, cartofi, morcov, pătrunjel, păstârnac, țelină, hrean, sfeclă roșie etc.

– La Lenuța din Băleni

Totuși, cineva dintre bălenari, oameni extrem de respectați în piețele din București, Ploiești și Târgoviște, s-a detașat: Elena Dima, mamă a 6 copii, cu nepoți și strănepoți, toți legumicultori. Una dintre tinerele studioase din familie i-a deschis pagină de Facebook și site-ul „La Lenuța din Băleni“. Ideea a fost una cu folos și pentru vânzare, dar mai ales pentru simpatia pe care a câștigat-o pe paginile de socializare. Dar… munca e muncă. Întreaga familie lucrează aproape 2 ha de teren de legume. Cine știe ce înseamnă un solar sau o grădină își dă seama că o astfel de suprafață este una care te solicită zi lumină. Afară, în câmp, începând din martie-aprilie cultivă rădăcinoase ori bulboase, pe care le etapizează la recoltat, astfel încât să fie marfă de vânzare toată vara și toamna, dar să rămână suficiente produse la păstrat și pentru desfacerea de pe timpul iernii. În spațiile protejate, în funcție de soiuri, cultivă două sau trei plante succesive (verdețuri-tomate, ridichi de lună-ardei etc.). Iar recoltă trebuie musai să iasă pentru că toată familia din așa ceva trăiește. De generații întregi s-au învățat astfel: legumicultură ca sursă unică de venit, desfacere asigurată pe cont propriu, transmiterea secretelor meseriei  de la părinți la copii (aceasta da școală!), asimilarea noutăților de pe piață etc.

– Intermediarii, veriga de care nu am scăpat nici astăzi

Victoria Cristache este poate la a șaptea sau a opta generație din familie care se ocupă de legumicultură. Spune însă tranșant că munca la grădină nu a fost niciodată plătită bine. Mai ales în ultimii 15-20 de ani. Dar nici chiar așa n-ar renunța la solarii. Este însă foarte contrariată de faptul că nimeni – „din câți oameni deștepți or fi fost ba la minister, ba la primării“ – nu a găsit soluția de a elimina intermediarii și specula din piețe. Este incomodată de realitatea că inși care nu nădușesc în solarii, dar vând fie recolta lor, fie pe cea adusă din afară și valorificată drept marfă autohtonă, câștigă mai bine decât domnia sa. Decât orice bălenar. Sau decât orice alt producător din țară. De altfel, o să vă mirați, deși majoritatea grădinarilor din Băleni-Sârbi și-au ridicat case frumoase (satul arată ca un continuu șantier), un indiciu minim pentru o oarecare bunăstare, nu toți și-au permis, până astăzi, să-și cumpere utilaje agricole sau mașini pentru transportul recoltei la piață. Bine, au sisteme de irigații (altfel nu se poate!), instalații de încălzire în răsadnițe, în fine, o minimă gamă tehnologică, dar tractoare, freze, discuri, semănători (pentru câmp) dețin poate 140-150 de persoane, iar acestea prestează servicii pentru toți ceilalți bălenari. Iar marfa se aduce inclusiv cu mașini închiriate. Asta apropo de cât este sau nu de bine plătită legumicultura…

– Piața vs depozitele en-gros

În legătură cu desfacerea mărfurilor, strategia de dezvoltare a comunei Băleni pentru perioada 2014-2020 prevede următoarele măsuri pentru dezvoltarea sectorului legumicol, deocamdată scrise frumos, să vedem dacă vor fi urmate de vreun rezultat: crearea contactelor și dezvoltarea relațiilor între producători – unități de procesare; derularea unor campanii de informare în direcția formării de asociații; promovarea produselor agricole tradiționale; susținerea modernizării și restructurării ex­ploatațiilor agricole; înființarea a 5 facilități (centre) de colectare și depozitare a produselor agricole și a altor 5 unități de procesare a legumelor. În clipa de față, există un centru de colectare/depozitare a unui afacerist din Brașov, care distribuie legumele din Băleni în marile lanțuri de magazine, dar aveam să aflăm că acolo livrează doar grădinarii în vârstă, care nu mai au puterea sau mijloace de transport să-și desfacă marfa în piață. Restul, de fapt cei mai mulți, preferă să recurgă la metoda lor tradițională de comercializare – tarabele din piețe – din două motive: prețul mic oferit de proprietarul depo­zitului din Băleni și faptul că acesta, în lipsa unei unități de prelucrare, nu cumpără decât legume calibrate, iar grădinarii rămân cu produsele de calitatea a doua și nu mai au cum să le valorifice. În piață fac ei regula, categorii de calitate și preț, dar nu rămân cu foarte multe rebuturi.

Maria BOGDAN