Balanţa comercială agricolă
O analiză profesională a schimburilor comerciale agricole cu străinătatea vine să infirme, prin date statistice incontestabile, acele declaraţii vehiculate mai ales în sfera detractorilor politici, care afirmă că România importă între 70 şi 80% din alimentele necesare consumului intern. În realitate, soldul deficitar al acestor schimburi era, la sfârşitul lunii august, de numai 1 miliard de euro şi doar în cazul cărnii de porc şi pasăre reprezintă 30% din consumul intern.
Este adevărat că am importat în ultimii doi ani cantităţi mari de cereale, cartofi, legume, inclusiv fructe, dar pe partea cealaltă a balanţei, la aceste produse România înregistrează exporturi semnificative.
Analiza comparativă a schimburilor comerciale cu produse agroalimentare
1. Balanţa comercială
Deficitul comercial în perioada 01.I-31.VIII.2009 a fost de 988,6 milioane de euro, în scădere cu 353,3 milioane de euro faţă de perioada corespunzătoare a anului 2008.
Uniunea Europeană este principalul partener în comerţul agricol al României.
În perioada 01.I-30.VIII.2009, livrările de produse agroalimentare către această destinaţie au avut o pondere valorică de 76%, iar achiziţiile din statele membre UE au deţinut o pondere de 80%.
2. Dimensiunea exportului
În perioada 01.I-31.VIII.2009, exportul de produse agroalimentare a fost de 1.428,7 milioane euro, principalele produse exportate în această perioadă, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului 2008, prezentându-se astfel:
3. Importăm şi ce ne prisoseşte: cereale, brânzeturi, floarea-soarelui, vin, cartofi, legume
Valoarea totală a importului în perioada 01.I – 31.VIII.2009 a fost de 2.417,3 mil. euro, principalele produse importate în această perioadă, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului precedent, fiind următoarele:
Consumul la nivel naţional
Această structură a consumului s-a menţinut şi în 2009, cu precizarea că importurile de carne au fost destinate unităţilor de producere a preparatelor. În mod normal, agricultura românească putea să asigure întregul necesar de vin şi cartofi, inclusiv legumele şi fructele în perioada de vară-toamnă, dar marile magazine au preferat să facă achiziţii din import şi pentru că aprovizionarea era mai sigură şi de lungă durată.
Tabelele la gasiti in Revista Lumea Satului.
Pentru abonamente contactati redactia.
Sursa: Institutul Naţional de Statistică Autoritatea Naţională a Vămilor