Aromă de circ
Zilele trecute a apărut în spațiul public un reportaj despre „afumăturile“ de prin hypermarketuri. Mă refer aici, bineînțeles, la produsele din carne afumate – de la mezeluri la pește, pui sau porc. Și ce aflăm din respectivul reportaj? Păi aflăm că marea majoritate a produselor „afumate“ nu văd pic de fum „natural“ adică, știți d-voastră, ăla rezultat din arderea materialului lemnos. Deci, aflăm că respectivele „cărnuri“ au doar aromă de fum care se obține prin injectarea de fum… lichid.
Cică unele hypermarketuri au prin anexe bazine cu fum lichid în care sunt scufundate produsele și ținute câteva ore. După scoaterea din respectivul bazin se pun la uscat și, hopa, apare… pastrama afumată. Bănuim că la peștii afumaţi e mai simplu deoarece aceștia pot fi afumați încă din timpul vieții, în sensul că, credem noi, pot înota liniștiți în apa cu aromă de fum. Sincer, ne și mirăm cum până acum niciun băiat deștept de la marketing nu a inventat produsul „pește viu afumat“?! Vă dați seama ce impact ar fi avut în piață? Sigur, fumul lichid potenţează gustul, mirosul, aroma şi culoarea, măreşte şi conservabilitatea. Întrebarea este: cât de sănătos poate fi acest produs? Sigur, această rețetă este aplicată la nivel mondial, Uniunea Europeană nu interzice nici fumul lichid, nici potențiatorii de gust și nici alți adjuvanți alimentari. Iar ca paradoxul să fie dus la extrem, legislaţia nici măcar nu-i obligă pe producători să precizeze pe etichetă că produsul din carne a fost afumat artificial şi nu tradiţional, adică chiar cu fum adevărat. Sigur, este legal, dar cât de morale sunt toate aceste manevre? Așadar, dacă cineva a avut ideea asta cu „aroma de fum lichidă“, vă dați seama ce alte idei crețe or mai fi avut, de care simplul consumator habar n-are, și or mai fi fost puse în practică?
Alta… Mă întâlnesc cu un bun amic. În anii ’90 a avut câteva patiserii prin București. Îi spun de povestea cu fumul lichid alimentar și-mi zice: „Asta nu e nimic. Eu am început businessul cu produsele de patiserie cu cele mai bune intenții. Dar dacă era să fac covrigi corect, pe bune, n-aș fi avut în veci profit. Și așa am început să fac și eu covrigi și pateuri din prafuri. Tu crezi că covrigii ăia au văzut vreodată făină d-aia bună? Niciodată! De exemplu, am vrut să fac cremșnituri după o rețetă tradițională și colegii au râs de mine și mi-au zis că, pe lângă faptul că al meu – cremșnitu natural – va fi mai puțin gustos decât cel făcut din prafuri, va ține în timp și mult mai puțin, deci voi pierde bani. Am preferat să închid afacerea decât să continui circul asta…“ „Un om cu conștiință“, mi-am zis. Bravo lui! Numai că genul ăsta de businessmani este atât de rar, încât nici nu mai are rost să comentăm… La nivel planetar, lăcomia este atât de mare încât efectele ei se pot vedea cu ochiul liber oriunde. În natură – la clima care a luat-o razna, în spitale – cazurile de cancer (în special cel la copii) au crescut exponențial în ultimii 20 de ani, în societate – cei bogați devin și mai bogați, iar cei săraci aproape că nu mai au șanse de supraviețuire…
Sigur, în mod oficial există norme, legi, reglementări pentru industria alimentară. La orice aliment există limite în ceea ce privește componența substanțelor nocive gen pesticide, coloranți, potențiatori de gust ș.a.m.d. Problemele apar când absolut toate alimentele sunt „împănate“ cu substanțe bune pentru profit, dar dezastruoase pentru sănătatea oamenilor. E clar – pentru minima supraviețuire, un om are nevoie de două lucruri de bază: apă și hrană. Dacă apa mai e cum mai e, hrana, alimentele încep să nu mai aibă nicio legătură cu noțiunea tradițională. Și de aici și paleta incredibilă de boli nou-apărute, în special cele autoimune.
Trist… Vă dați seama, dacă la un lucru atât de vital cum e hrana suntem induși în eroare (în numele profitului), ce să mai spunem de alte aspecte ale vieții? Ne referim aici la politică, economie, doctrinele de apărare și în general la toate evenimentele cu care se confruntă omenirea în acest moment…
Mai putem crede ceva (orice) sau pe cineva (oricare ar fi el)? Credem că nu… Personal cred că este aproape imposibil. Așa cum lăcomia nu are o logică sănătoasă, de un minim bun-simț, credem că sunt puțini dintre cei responsabili cu adevărat de soarta națiunilor care să dețină respectivul bun-simț… Și ne referim aici atât la politicieni, cât și la marile companii… Adevărul e că, să fii cinstit și moral nu prea face bine la business… Dar se uită un lucru: întotdeauna culegem fix ce semănăm.
Bogdan PANȚURU
Revista Agrobusiness nr. 13, 1-15 iulie 2017 – pag. 3
