Aripile de ploaie, folosite şi astăzi la irigaţii

– În fermele mari sunt preferate instalaţiile cu tambur
– Udare prin picurare, în vii şi livezi

Cu ani în urmă, câmpul era udat cu aspersoare, aripi de ploaie, la care apa ajungea prin tubulatură metalică (aluminiu), pompată dintr-o sursă apropiată. Credeam că o astfel de tehnologie ține de domeniul trecutului. În realitate, Ionel Irimia, director de vânzări la Grup Romet, cu sediul la Buzău, ne-a spus că este folosită și astăzi, cu bune rezultate, dar numai pe suprafețe mici.

„În 2002, noi am omologat trei modele de instalații cu aripi de ploaie, cu 17 aspersoare cu țeavă de polietilenă sau 17-22 de aspersoare cu țeavă de aluminiu. Sunt preferate de micii fermieri, cu putere redusă de cumpărare. Sunt mai ieftine, dar prezintă un mic dezavantaj, în sensul că tubulatura trebuie mutată permanent, ceea ce implică forță suplimentară de muncă, iar într-o fermă mai mare, de ordinul zecilor de hectare, devine nerentabilă“, ne-a declarat Irimia.

Instalaţiile cu tambur

În cazul fermelor mai mari, ne-a explicat specialistul buzoian, sunt necesare instalațiile moderne de irigat, cu tambur și furtun. Lungimea lor pornește de la 150 m (minitamburi) și poate ajunge la 700 m. La capăt, susținut de un cărucior, există aspersorul, de fapt un tun cu debit prestabilit (de la 25 la 80 de metri cubi pe oră), cu poziție reglabilă, care asigură udarea pe o rază de 50 m, în funcție de presiunea pompei, pe un arc de cerc de cel mult 190 de grade, numai în fața căruciorului, evitându-se astfel înnămolirea.

Pentru întinderea furtunurilor de la mai mulți tamburi, este suficient un singur tractor de mică putere, adică forța de muncă devine extrem de redusă. Tractoristul poziționează căruciorul și îl duce cât îi permite lungimea furtunului.

Odată pornită irigarea, furtunul este tras înapoi constant pe tambur de un sistem automat, cu timp programat, în funcție de cantitatea necesară de apă. În acest scop, pe cadrul tamburului se află o turbină cu apă, care acționează un reductor cu patru viteze. Acesta dispune de un senzor care transmite comanda asupra unui robinet automat, care duce apa cu presiune, venită de la reductor, la o paletă care învârte roata tamburului. De exemplu, retragerea furtunului se poate regla la 10 m/h sau mai mult, cât este necesar.

Însă, pentru ca instalația de irigat să funcționeze, mai este necesară o pompă, al cărei debit este ales de fermier.

Prețul unei astfel de instalații pleacă de la aproximativ 3.500 de euro și poate ajunge la 40.000 de euro.

Picurătorul

În cazul culturilor legumicole, viilor și livezilor, consumul de apă este mult mai mic, iar apa nu trebuie să ajungă pe frunze. De aceea, Ionel Irimia recomandă fermierilor udarea prin picurare.

O astfel de instalație se compune dintr-un echipament de pompare, după care se montează un filtru. Opțional, pe un by-pass prevăzut cu injectoare sau pompă dozatoare, se poate intercala un sistem de fertilizare (bazin sau rezervor), cu echipamente de dozare, cu posibile sisteme de automatizare, care să irige la ora sau intervalele de timp prestabilite.

În continuare, se alege locul montării unui distribuitor principal, eventual și altele secundare pe sectoare, pe care sunt montate robinete acționate manual. La acestea se racordează furtunuri subțiri, prevăzute cu duze picurătoare, care udă planta numai la rădăcină. În funcție de duză, debitul se situează între 2 și 12 l/h. Picurătorii pot fi încorporați sau atașați la furtun. Toată tubulatura este confecționată din polietilenă de înaltă densitate.

Prețurile unor astfel de instalații nu pot fi precizate, pentru că depind de prea mulți factori.

Traian DOBRE