Afaceri

Alchimex a inaugurat prima fabrică de erbicide granulate pentru cereale păioase din România

Share

Aprecierile de care se bucură produsele pentru protecţia plantelor marca Alchimex printre fermierii români sunt cele care i-au determinat pe acţionarii grupului Alcedo să investească în ultimii ani şi într-o fabrică de erbicide sulfonilureice pentru cereale păioase, sub formă de granule. Situată în localitatea Hereşti, judeţul Giurgiu, şi alăturându-se celorlalte capacităţi de producţie, fabrica nu este doar singura din România şi din sud-estul Europei, ci şi una dintre cele mai moderne din lume, beneficiind numai de utilaje de ultimă generaţie. Inaugurarea ei a avut loc în data de 20 octombrie în prezenţa a numeroase oficialităţi din agricultură, dar şi furnizori şi parteneri ai grupului Alcedo.

Noua capacitate de producţie depăşeşte nevoile României

„Istoria a început în urmă cu 12 ani, când Alcedo a decis că este momentul să investească într-o fabrică proprie de produse de protecţia plantelor“, ne spune preşedintele Alcedo, Nicolae Săndulescu. Atunci a luat naştere Alchimex, cea de-a doua societate ca dimensiune din grup după Alcedo. Fabrica şi-a început activitatea de formulare în 1998, prima instalaţie pusă în funcţiune fiind cea de pulberi umectabile, şi s-a dezvoltat treptat pornind câte o nouă capacitate de producţie în fiecare an.

Cu ajutorul ultimei investiţii realizate, în prezent Alchimex poate formula toate categoriile de produse de protecţia plantelor, în toate tipurile de formulare lichide sau solide.  „Suma investită în fabrica de sulfonilureice se ridică la 2,3 milioane de euro şi a fost susţinută numai de fonduri proprii pentru că cele europene nu ni s-au aprobat“, afirmă preşedintele Alcedo.

Cât despre capacitatea fabricii, tot de la domnia sa aflăm că aceasta ajunge la 80 t/an, fapt ce i-ar permite ca în 3 luni să producă tot necesarul României, pentru restul de capacitate având în plan extinderea pe noi pieţe din UE şi nu numai. Deocamdată a început exportul în Republica Moldova, următoarele ţări vizate fiind Bulgaria şi Serbia.

„Acest gen de produse – granulate – reprezintă viitorul în toate ţările şi ne mândrim cu faptul că în Europa de Est nu există o asemenea fabrică“, ne mai spune domnul Săndulescu.

Deşi inaugurarea a avut loc recent, producţia în această fabrică a demarat în urmă cu un an. În acest interval, peste 400 mii de hectare, din cele aproximativ 2 milioane cultivate cu cereale păioase, au fost tratate cu erbicide din familia Rival. „Prin urmare, putem spune că pe 20% din suprafaţă au fost aplicate erbicidele sulfonilureice produse de Alchimex, agricultorii fiind încântaţi atât de calitatea acestora cât şi de preţul lor“, afirmă preşedintele Alcedo.

În pas cu tendinţele în materie de protecţia plantelor

Mai multe detalii legate de aceste produse, care fac parte din clasa pesticidelor superactive, aflăm de la directorul general Alchimex, domnul Claudiu Crânguş, inginer chimist de meserie. El ne spune că erbicidele sulfonilureice au fost lansate acum zece ani pe piaţa românească dar sub formă de pulberi umectabile, marca Rival fiind printre cele mai cunoscute în combaterea buruienilor din culturile de cereale păioase.

„S-a trecut la granule în primul rând pentru că aceasta a fost solicitarea fermierilor, dar şi pentru a fi în pas cu ceea ce se întâmplă la nivel mondial în industria de protecţia plantelor“, afirmă directorul Alchimex, adăugând că în ultima vreme există o tendinţă de a trece la formule cât mai prietenoase cu mediul şi cu cei care le utilizează. „Formularea granulată permite în primul rând o dozare mult mai precisă. Erbici­dele din familia Rival sunt superactive, doza de aplicare fiind de numai 10-20 grame/ha“, mai adaugă specialistul. Principalul avantaj pe care îl au fermierii îl repre­zintă eficacitatea acestor produse, dar şi pentru noi, pentru consumatori este importantă aplicarea lor deoarece au o doză de toxicitate redusă, sunt sigure în utili­zare şi nu ridică probleme legate de poluare.

De la directorul Claudiu Crânguş aflăm că noul proiect reprezintă rodul unei bune colaborări cu unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa mondială a produselor de protecţia plantelor, respectiv compania DuPont, care a aprobat formularea de către Alchimex a erbicidelor din familia Rival, furnizându-i două dintre substanţele active necesare, dar şi o serie de informaţii tehnice şi tehnologice valoroase.

Istoricul grupului Alcedo

Cele patru companii care alcătuiesc grupul sunt: Alcedo, Alchimex, Minerva şi Geea.

Înfiinţată în 1990, Alcedo, compania care dă şi  numele grupului, este de mai bine de 10 ani liderul pieţei de distribuţie de produse de protecţia plantelor, deţinând o cotă de aproximativ 20%, iar de 4 ani este şi liderul pieţei de distribuţie de seminţe certificate, cu o cotă de peste 10%. Alcedo asigură celor peste 3.500 de clienţi un portofoliu complet alcătuit din peste 800 de produse. În primele 9 luni ale acestui an compania a înregistrat o cifră de afaceri de 64.33 milioane de euro, cu aproape 40% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Alchimex este cel mai mare formulator local de produse pentru protecţia plantelor. Cifra de afaceri înregistrată în primele nouă luni ale acestui an este de 8,61 milioane de euro, cu 33% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.

În ceea ce priveşte celelalte două companii, acestea sunt Minerva, înfiinţată în 2002 şi specializată în producţia şi procesarea de seminţe, şi Geea, care din 1993 coordonează campaniile publicitare ale grupului.

Valentina ŞOIMU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *