Agroland Agribusiness, a doua companie din grupul Agroland care se listează pe piața Aero
Agroland Agribusiness a debutat la mijlocul lunii iunie pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), după un plasament privat pentru vânzarea de acțiuni, prin care a strâns de la investitori 6,07 milioane de lei. Acțiunile companiei se tranzacționează sub simbolul bursier AAB. Fondurile atrase vor fi folosite pentru dezvoltarea companiei și finanțarea investițiilor în active fixe, a cheltuielilor curente, fuziuni, achiziții, precum și intrarea în acționariatul unor startup-uri din agricultură, potrivit unui comunicat.
Agroland Agribusiness face parte din grupul Agroland și este a doua companie din grup care vine pe piața AeRO, după compania-mamă Agroland Business System (AG), listată pe 1 martie 2021. Agroland a făcut primul pas la bursă în urmă cu un an, pe 16 iunie 2020, când au intrat la tranzacționare obligațiunile Agroland Business System (AGR25). În total, grupul Agroland a reușit să atragă de la investitorii din piața de capital 22,05 milioane de lei, prin plasamentul privat de obligațiuni din 2020 și a celor două plasamente private de acțiuni derulate în 2020 și 2021 de Agroland Business System și Agroland Agribusiness.
„Ne bucură deschiderea echipei Agroland pentru piața de capital, dar și creșterea reprezentativității segmentului agribusiness la Bursa de Valori București. Diversificarea opțiunilor de investiții pe piața de capital este un element de bază în dezvoltarea oricărei piețe. Fiecare nouă companie care se finanțează prin bursă își aduce aportul la creșterea pieței locale de capital. Bursa este locul propice pentru dezvoltarea companiilor, indiferent de domeniul în care activează sau de necesarul de finanțare“, a spus Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București.
„Listarea la bursă reprezintă un pas foarte important pentru Agroland Agribusiness, pentru care ne pregătim de mai multe luni și pe care nu am fi reușit să îl facem fără încrederea și sprijinul investitorilor, cărora le suntem recunoscători. Cei cinci ani de experiență, pe care i-am acumulat în cadrul Grupului Agroland, ne-au ajutat enorm și ne-au arătat că listarea la BVB este cea mai bună soluție pentru a valorifica potențialul de creștere a companiei. Domeniul în care activăm, acela al input-urilor pentru agricultura organică și convențională, este unul foarte important pentru dezvoltarea agriculturii românești. Considerăm că actualul context post-pandemic este propice pentru a accelera expansiunea Agroland Agribusiness, iar listarea a fost pasul cel mai firesc în această direcție. Succesul pe care l-am avut cu plasamentul privat de acțiuni, cu simbol AAB, emise în aprilie, ne-a demonstrat că suntem pregătiți pentru etapa următoare, accederea pe bursă, și sunt optimist că acesta este începutul unei etape extraordinare pentru Agroland Agribusiness“, a spus Florin Radu, director general Agroland Agribusiness.
Bogdan PANŢURU