Agro Expo Bucovina dă startul târgurilor agricole din 2015
În cea de-a doua jumătate a lunii martie s-a desfăşurat la Suceava cea de a XIII-a ediţie a târgului Agro Expo Bucovina. Organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Direcţia Agricolă Suceava, evenimentul este unul reprezentativ pentru agricultorii din Regiunea de Nord-Est a ţării.
În cadrul evenimentului, vizitatorii au putut culege informaţiile necesare din domeniul agricol, dar nu numai, în funcţie de activităţile şi interesele fiecăruia. Cei peste 60 de expozanţi prezenţi în cadrul manifestării au prezentat utilaje agricole, echipamente şi materii prime, animale de rasă şi păsări, seminţe şi material săditor, îngrăşăminte şi pesticide, furaje, nutreţuri concentrate, aditivi, flori şi plante de apartament sau de grădină, dar şi produse alimentare.
„În cadrul celei de a XIII-a ediţii a acestui eveniment, un târg de tradiţie pentru zona noastră, emblematic şi ca număr al expozanţilor, dar şi ca importanţă în pleiada de activităţi, avem peste 60 de expozanţi prezenţi, numărul lor fiind în creştere faţă de anul trecut. Suprafaţa pe care s-a desfăşurat târgul a fost de 9.000 mp, dintre care 1.500 mp într-o zonă acoperită. Dintre expozanţii prezenţi, un procent de 20% au fost expozanţi locali, iar restul reprezentanţi ai marilor firme de produse şi servicii în agricultură. Acest târg este un bun prilej pentru ca reprezentanţii firmelor să se întâlnească cu toţi partenerii din regiunea Moldovei pentru că sunt judeţe care diferă ca profil al sectorului agricol. De exemplu, judeţul Suceava are o pondere destul de ridicată pe sectorul zootehnic, iar alte judeţe din regiune sunt orientate către agricultura vegetală“, a declarat Lucian Gheorghiu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava.
De la utilaje la animale şi… tradiţii
Cu fiecare ediţie, Agro Expo Bucovina a arătat o creştere atât a numărului expozanţilor, cât şi a numărului de vizitatori prezenţi la târg, dar a demonstrat mai ales o evoluţie în numărul şi calitatea exponatelor prezentate care ţin cont de cerinţele agricultorilor din zonă.
Utilajele agricole au ocupat un spaţiu important în cadrul expoziţiei, aici fiind prezentate atât utilaje pentru cultură mare, cât şi pentru fermele de familie ori pentru gospodării.
„La Agro Expo Bucovina am vrut să aducem exact utilajele care se cer în zonă. În consecinţă am prezentat o gamă de tractoare din care fac parte cele de 65 CP care sunt recomandate pentru fermele mici şi aici, fiind zonă de munte, sunt cele mai solicitate. Am adus şi tractoare mai puternice cărora li se pot ataşa un încărcător frontal sau un plug reversibil şi astfel aceste utilaje se pliază pe cerinţele fermierilor din zonă“, a declarat Petru Costescu, reprezentant NHR Suceava şi Botoşani.
Nu au lipsit nici crescătorii de animale, mai puţini faţă de alte ediţii, care au participat la târg din două motive: să-şi prezinte, porumbeii, găinile de rasă ori iepurii, dar şi să strângă informaţii, sfaturi şi păreri pentru o mai bună desfăşurare a activităţilor zilnice.
Şi cum nu se poate vorbi despre Bucovina fără tradiţii şi bucatele renumite, în cadrul târgului au fost prezenţi membri ai Asociaţiei Produs în Bucovina care au pus la dispoziţie produse şi reţete bucovinene, meşteri populari care, pe lângă faptul că ofereau celor prezenţi produsul finit, au făcut şi demonstraţii de lucru. Vizitatorii au putut vedea cum se coase o cămaşă tradiţională sau cum se încondeiază ouăle cu motive bucovinene. Şi pentru că tradiţia înseamnă şi cântec popular, organizatorii au oferit şi două programe artistice prin intermediul celor două ansambluri emblemă ale Sucevei: Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu“ şi Ansamblul Şcolii de Arte „Ion Irimescu“ Suceava, care au adus voia bună printre standurile expozanţilor.
Loredana Larissa SOFRON