Agricultura, sub amprenta lucrurilor bine făcute

Interviu cu Adrian Porumboiu,  preşedintele Grupului de firme Racova – Vaslui
De la sport, la…
– Domnule preşedinte, sunteţi de multă vreme bine cunoscut, mai întâi ca sportiv şi remarcabil arbitru de fotbal, iar mai recent ca important om de afaceri în agricultură. Puţini ştiu însă de profesia dumneavoastră de bază, cea de economist, care cu siguranţă vă este de folos acum în actul de conducere. De unde ideea iniţierii unei astfel de afaceri? De fapt, cum s-a întâmplat să treceţi de la sport la agricultură, zootehnie, industrie alimentară şi în general la tot ceea ce faceţi aici?

– S-a întâmplat aşa cum se întâmplă multe alte lucruri în viaţă, fără ca ele să fie programate. N-aş fi zis în urmă cu 15-20 de ani că o să ajung să lucrez şi în agricultură. Totul a început odată cu cumpărarea acţiunilor la Comcereal Vaslui. A fost o oportunitate pe care am valorificat-o la un moment dat, şi de acolo, pas cu pas, am realizat toate aceste lucruri temeinice, pe care până şi cei mai înverşunaţi contestatari pe care îi am le pot confirma. S-au făcut lucruri serioase atât în domeniul producţiei vegetale, în zootehnie, în depozitare, dar şi în procesare, fie că vorbim de industria laptelui, de panificaţie, de uleiurile vegetale sau de biodiesel.

„Fără latifundiari pâinea ar fi mai scumpă“

– V-am fost alături şi noi, am putea spune, încă de când aţi pornit afacerile în agricultură, prin 2001, odată cu inaugurarea fermei de vaci de la Bârlad.

– Da, aceasta însă este de domeniul istoriei acum pentru că, între timp, am înfiinţat alta la Crasna, care se află cu mult deasupra celei de la Bârlad. Tot ce am realizat până acum poartă amprenta lucrurilor bine făcute şi e un motiv de mândrie, până la urmă.

Cu toate acestea, pot spune că acum e foarte greu. Ori de câte ori am ocazia susţin faptul că suntem comparabili cu fermierii din Vest, mentalitatea noastră fiind asemănătoare cu a lor, numai că cei de deasupra noastră, care ar trebui să gândească la fel, sunt depăşiţi de evenimente.

Şi mă refer în special la cei care se ocupă de politicile agricole, pentru că acolo e marea problemă. Să nu uităm faptul că în România există o mână de oameni care riscă foarte mult şi până la urmă obţin rezultate excepţionale, dar cu eforturi extraordinare. La noi, în prezent circulă un curent de tip populist şi toată lumea îi înjură pe „nenorociţii ăştia de latifundiari“.

Dar uită un singur lucru: ce ar fi România şi ce ar însemna producţiile agricole ale ţării noastre fără Tărâţă, Nicolae, Muscă, Anghel, Poienaru, Jihad şi alţii? Pentru că 80% din producţia realizată în acest moment se obţine în aceste mari companii agricole. Trebuie să înţelegem că viaţa şi pâinea ar fi mult mai scumpe în România decât sunt acum dacă aceste companii nu şi-ar fi luat rolul în serios şi nu ar fi făcut lucrurile cum trebuie. Pentru că nu doar Porumboiu face treabă de calitate, ci toţi aceşti oameni pe care i-am enumerat şi care sunt tot la fel de huliţi ca şi mine.

Foarte mulţi dintre ei nu realizează, şi nici nu vreau să mă compătimească cineva pentru acest lucru, că nopţile noastre sunt mai scurte pentru că tot timpul ne uităm pe geam să vedem dacă a plouat, dacă a îngheţat. Pentru că aceste suprafeţe, de la 10 mii până la 50 de mii de hectare, şi vorbesc în numele tuturor acum, trebuie păzite la fel ca pe un copil mic, de frig, de curent, de foc. Tot timpul acoperi cu gândul aceste suprafeţe mari pentru că este vorba de mulţi bani până la urmă. Dar şi satisfacţia este pe măsură.

– Dumneavoastră ce suprafaţă exploataţi?

– Circa 48 de mii de hectare aflate pe raza judeţelor Iaşi, Neamţ, Vaslui, Galaţi şi o mică parte în Bacău.

Avem şi trei ferme zootehnice mari, toate populate numai cu rasa Holstein, de care suntem foarte mulţumiţi. Sunt circa 1.200 de vaci în stabulaţie liberă, pentru care cultivăm o importantă suprafaţă cu furaje în fermele vegetale proprii. Producţia medie de lapte pe care o obţinem este de 28 de litri pe cap de vacă mulsă. Este o producţie foarte bună pe care o valorificăm în cadrul fabricii proprii de lapte, unde obţinem numai produse de nivel european. Investiţia în fabrica de lapte s-a ridicat la 6 milioane de euro, dar 1 milion l-am obţinut prin fonduri europene. În general nu am stat deoparte atunci când am putut să prindem ceva din programe şi am făcut proiecte pentru fiecare sumă, cât de mică.

Sprijin inexistent pentru producerea de biodiesel

 – Aţi realizat – nu ştiu dacă în premieră naţională, dar tind să cred că da – fabrica de biodiesel.

– Da, este o fabrică ultramodernă. Materia primă o reprezintă producţia proprie de ulei de rapiţă. Numai că, aşa cum se întâmplă întotdeauna când eşti entuziasmat de ceva, apar şi barierele. La început s-a dat drumul la importul din SUA fără taxe vamale, producţie care era vândută şi în România şi care era subvenţionată de statul american. Apoi s-a pus barieră de către UE, dar noi eram deja ştrangulaţi, iar acum dacă vreau să folosesc biodieselul în agricultură trebuie să plătesc accize, să mă înregistrez şi să fac o serie de documente. La noi, dacă un lucru merge bine, mereu se vor găsi aşa-zişii „isteţi“ care să te împiedice.

Până la urmă, pentru utilizarea sau producerea combustibilului verde, nepoluant, nu se beneficiază de nicio facilitate. Şi investiţia în fabrică a fost făcută din fonduri proprii, pentru că nu am putut accesa niciun program în acest sens, dar s-au adunat multe probleme şi inconveniente.

Forţa de muncă specializată, o necesitate

– Este foarte important de ştiut câţi angajaţi aveţi la un asemenea volum de muncă? La câţi oameni aţi dat de lucru în această zonă, considerată una mai săracă?

– În toată această regiune de care vorbeam, extinzând până în Vatra Dornei, Gura Humorului, Fălticeni, sunt în jur de 7.000 de angajaţi. Dintre aceştia, pot spune că cel puţin 70-80 de oameni sunt cu mult peste pregătirea mea, specialişti fără de care nu poţi să rezişti. M-am ghidat  pe deviza că numai proştii cred că ei sunt cei mai deştepţi. Fie că vorbim de agricultură, fie că vorbim de partea financiară, cred că tot ce a fost bun în această zonă lucrează la noi la firmă. Îmi place să fiu înconjurat de oameni pregătiţi şi automat ţin cont de cuvântul lor şi de deciziile pe care ei le propun şi le iau.

Înalta Poartă s-a mutat la Bruxelles

– Cum aţi vedea dvs. aplicate sau puse în practică Politicile Agricole Comune de către guvern şi implicit de un Minister al Agriculturii în plenitudinea activităţii sale, pentru ca această agricultură să reintre pe făgaşul ei normal?

– Un singur cuvânt poate veni ca răspuns la această întrebare: Demnitatea. Şi când spun asta mă gândesc că acum nu facem decât să repetăm greşelile din istorie pentru că înainte mergeam cu plocoane la turci, iar acum aceeaşi Poartă Înaltă s-a mutat de la Constantinopol la Bruxelles şi avem acelaşi comportament.

Când auzim de Bruxelles, plecăm capul până la glezne şi nu mai avem niciun pic de demnitate. Aşa cum spuneam, agricultura în România se face în prezent prin câţiva piloni de bază care, din păcate, sunt înjuraţi în loc să fie sprijiniţi. Acest sprijin de care vorbesc se dă, atunci când se dă, mai mult în bătaie de joc.

Mi-ar plăcea să cred că România va avea într-o bună zi un ministru al agriculturii care să meargă la Bruxelles să bată cu pumnul în masă, să aibă curajul să se contrazică şi să susţină interesele producătorilor agricoli pe care îi reprezintă.

Câtă dreptate aveţi şi câte lucruri bine făcute aţi realizat în această zonă! Multe dintre investiţii – fabrica de biodiesel, cea de ulei, fabricile de pâine etc. cu siguranţă merită a fi prezentate în paginile revistei noastre în numerele viitoare. Nu de alta, dar să dovedim că se poate şi în România.

 I. BANU