fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

Agricultura în partea sărăcită a Serbiei

Share Button

soiaÎn Serbia, ca şi în România vecină, agricultura este considerată o ocupaţie inferioară. Atât specialiştii sârbi, cât şi cele 18 procente din populaţie care lucrează în agricultură ştiu că Serbia nu are o strategie a dezvoltării agricole şi că nu se poate bizui pe subsidiile europene, cum fac zece alte ţări ale Europei de Est care au fost deja primite în UE.

Statul a redus deja cu jumătate alocaţiile pentru agricultură. În acelaşi timp, preţurile de achiziţionare s-au micşorat până la un nivel catastrofal pentru producători. Grâul, de pildă, se vinde cu 10 eurocenţi pe kilogram, ceea ce înseamnă un preţ cu 37% mai mic decât anul trecut.

Ţăranii au ajuns astfel la limita ruinei şi se poate anticipa de pe acum momentul în care costul producţiei va fi mai ridicat decât preţul de vânzare. Anul acesta ploile au fost rare, ceea ce a afectat producţia de fructe, în primul rând, piersici, cireşe şi zmeură. Or, exportul de zmeură reprezintă una dintre principalele surse de venit ale Serbiei. Ţara exportă nu doar fructe, ci şi o serie întreagă de sucuri naturale.

O decădere greu de explicat

În ciuda tuturor acestor probleme, potenţialul Serbiei rămâne mare. Din suprafaţa de 8.840.000 de hectare a ţării, 5.734.000 reprezintă terenurile agricole, altfel zis, 0,56 ha pe cap de locuitor. Din acest total, 4.867.000 ha este teren arabil. În faţa acestui potenţial, este revelator faptul că statul nu a alocat anul acesta agriculturii decât 300 milioane de euro. Nu e de mirare că satele se golesc de tineri. La aceasta se adaugă faptul că în Serbia, ca şi în România vecină, agricultura este considerată o ocupaţie inferioară.

Activitatea agricolă este împărţită între zootehnie (43%), cultivarea terenurilor (42%), viticultură şi producţia de fructe (12%) şi o serie de activităţi secundare în cele 3 procente rămase. Este o agricultură în primul rând privată, de tip familial, în multe cazuri fiind vorba, mai degrabă, despre o agricultură de subzistenţă. Proprietăţile sunt, în general, de mici dimensiuni, nici măcar fermele comerciale nedepăşind 600 până la 700 ha.

Deşi există posibilitatea tehnică de a iriga 180.000 ha, abia 30.000-40.000 ha sunt irigate efectiv, în special în regiunea mult mai avansată tehnologic şi economic a Voivodinei. Sistemele de irigare datează din anii comunismului, investiţiile în acest domeniu fiind aproape nule în ultimele două decenii.

Primele reglementări europene

Apropierea Serbiei de UE a dus la adoptarea unui întreg set de reguli şi legislaţii menite să permită o modernizare a agriculturii. Aplicarea acestora este însă lentă şi va fi nevoie de o întreagă modificare a mentalităţilor înainte de a se ajunge la o reală schimbare în agricultură. Legislaţia s-a modificat şi în chestiunea – atât de importantă în Balcani – a alcoolului.

Ca şi în România, încă înainte de aderarea sa la UE, noua lege în Serbia le permite oamenilor să facă în continuare şliboviţă, rachiu şi alte soiuri de băuturi, însă numai pentru consum propriu.

Dacă doresc să vândă în comerţ, ţăranii trebuie acum să se înscrie oficial, să-şi creeze o firmă şi, lucru dureros, să plătească impozite. De asemenea, pentru a putea vinde carne, lapte, fructe sau legume producătorii trebuie să se supună unui control de calitate, fără de care nu pot primi indispensabila etichetă oficială. Inspecţia sanitară este şi mai strictă în cazul unor produse perisabile, cum sunt brânza, iaurtul sau ajvar (ghiveciul balcanic).

Tot sub influenţa UE, anul acesta Parlamentul Serbiei a adoptat o lege care interzice cultivarea şi comercializarea plantelor modificate genetic. A fost interzisă, de asemenea, importarea unor astfel de plante, în primul rând soia modificată genetic, care până acum era folosită mai ales pentru hrana animalelor.

 Clement LUPU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.