Afacerea cu ciuperci, nu este pentru oricine!

La începutul anilor 2000, afacerile cu ciuperci erau îndelung promovate ca idei extrem de profitabile, motiv pentru care mulţi au căzut în capcana ce se ascundea în spatele lozincilor „investiţie minimă, profit maxim“. Luat de valul anunţurilor ce musteau pe Internet în acea vreme, ai fi fost tentat să începi să produci ciuperci cu doar 30.000 de euro. Mulţi au făcut-o, dar timpul şi contextul economic românesc au demonstrat că doar cei puternici rezistă pe piaţă. Eşecul multor întreprinzători dă naştere astăzi unui alt fenomen, vânzarea în masă a tunelurilor şi echipamentelor necesare producţiei de ciuperci. Pentru a obţine o radiografie a sectorului producător de ciuperci am stat de vorbă cu Eugen Băjenaru, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Producătorilor de Ciuperci din România.

Un sector nesubvenţionat

– Cum arată astăzi sectorul producţiei de ciuperci?

– Deşi producem 20.000 tone de ciupercă/an, conform datelor oferite de producătorii de compost, ciupercăria este singurul sector din horticultura românească nesubvenţionat. Chiar şi aşa această legumă este din ce în ce mai des pe mesele românilor, mai ales în contextul în care preţul ei pleacă de la 6 lei/kg, în timp ce roşia, ardeiul, castraveţii depăşesc 10 lei/kg. În prezent, consumul de ciuperci în România este de 1 kg/an/locuitor, în timp ce Germania, Franţa, Olanda consumă 3-4 kg/an/persoană.

În perioada 2008-2010 a existat un ajutor de stat de 4 milioane euro/an. Aceasta însemna că toţi producătorii care îşi depuneau dosarele primeau 80 de bani/kg de ciuperci vândute. Banii erau împărţiţi tuturor producătorilor de ciuperci, fără a se ţine seama de capacitatea de producţie, până la terminarea plafonului de 4 milioane euro. Niciodată acest plafon nu i-a mulţumit pe toţi producătorii, pentru că în luna mai se terminau banii. Evident că peste 60% din bani erau absorbiţi de marii producători.

Piaţa de desfacere dimensionează afacerea

– Dacă cineva ar vrea să pornească o astfel de afacere, ce i-aţi spune?

– Orice afacere ar trebui să înceapă cu un studiu de piaţă, ar trebui ca persoana respectivă să vadă dacă are unde să vândă marfa produsă. Eu am plecat mereu de la ideea că vânzarea generează afacerea, dacă nu ştiu să vând nu pot avea o afacere. Mulţi văd o ciupercă poloneză pe piaţă şi îşi închipuie că România nu produce cât poate să absoarbă, dar nu este aşa.

– Ar mai fi loc pe piaţă de alţi producători?

– Da şi nu! Da, pentru că în anumite momente din an (în perioada posturilor creştine) cantitatea de ciupercă cerută este foarte mare şi piaţa actuală nu face faţă, dar în celelalte momente din an surplusul este atât de mare încât ciuperca se dă pe gratis. Am avut perioade când nu am putut să dau ciuperca gratis la fabrica de conserve sau la cantine de săraci. Sute de tone s-au aruncat într-o lună. Acum din greşelile astea lumea a mai învăţat şi şi-a mai redus capacitatea de producţie pe o anumită perioadă. Trebuie să se ţină cont de faptul că, în momentul în care se face alimentarea cu compost, acesta este viu, trăieşte 50 de zile, apoi moare. Dacă introduce compostul în secţie şi nu are unde să vândă ciuperca, ce face? Compostul se plăteşte înainte. Aşadar, prima regulă este să găsească canalele de vânzare înainte de a începe investiţia.

Producătorii mici nu sunt băgaţi în seamă de retaileri

– Cine sunt cei care supravieţuiesc pe piaţa furnizorilor interni de ciuperci?

– În primul rând, ca să poţi vinde trebuie să devii un jucător important pe piaţa de ciuperci. Pentru că dacă eşti un mic producător nu te bagă nimeni în seamă. Dacă faci 500 kg/zi, adică o producţie medie, nu te poţi adresa unui retailer, pentru că acest gen de magazine au consumuri mari, dar dacă faci 1 tonă de ciupercă pe zi, deci ai 10 secţii de producţie, să spunem că poţi sta de vorbă cu un retailer important.

– Cum se poate obţine o producţie mare?

– Ciclul de producţie de 45 de zile înseamnă 3 valuri de producţie, care sunt structurate astfel: introducere compost, pauză 7-10 zile, val de producţie 3-4 zile, pauză 10 zile (formare val), 3-4 zile producţie. Deci, eu într-un ciclu de producţie de 45 de zile am o săptămână – 10 zile de fructificare. Ca eu să am o producţie mare în fiecare zi trebuie să produc cu 10 secţii, să bag compost în fiecare săptămână, ca prin alternarea valurilor să am posibilitatea să culeg în fiecare zi. Aceasta înseamnă multe secţii şi foarte mulţi bani. În general, primele două valuri acoperă costurile şi abia din valul III rămâi cu ceva. Sunt secţii care fac 18% pe valul I, 12% în valul II şi 5% în valul III. Aceasta înseamnă 35%, adică o activitate destul de bună, care aduce profit şi pentru ciupercar.

– Am văzut foarte multe anunţuri de vânzare pe Internet. Secţiile de producţie ciuperci se vând cu 30.000 euro şi probabil că oamenii îşi închipuie că ar fi o afacere cu investiţie mică.

– Da, să spunem că am cumpărat un tunel, ei bine, nu prea am ce face cu el.

– Ar putea fi doar o activitate de subzistenţă?

– Nu, nici măcar! Ar fi o sinucidere. Să vă spun de ce. Am băgat compostul, l-am acoperit cu turbă, 10 zile produc, 3 zile am un prim val – asta înseamnă 50% din capacitatea de fructificare. În primele două valuri se culege 75% din producţie. Al treilea val se ţine sau nu se ţine, dar în 20 tone de compost am 4 tone de ciupercă produs în 3 zile, ceea ce înseamnă că în 3 zile trebuie să vând 4 tone de ciuperci. Unde mă duc să le vând? Să zicem că mă duc în piaţă. Aceia cărora le-am dat ciupercă din primul val se vor aştepta să le dau în fiecare zi, pentru că vânzătorul vrea să aibă marfă pe tarabă în fiecare zi. Dacă eu nu am ce să-i mai ofer, va fi nevoit să cumpere din altă parte. În momentul în care la mine se produce al doilea val şi mă duc la vânzător, voi constata că el are deja marfă din altă parte. În concluzie, cu un singur tunel de producţie nu poţi avea continuitate şi nu poţi avea o relaţie coerentă şi corectă cu vânzătorul.

Investiţia pentru o afacere profitabilă depăşeşte 300.000 de euro

– Când devine afacerea profitabilă şi cu ce investiţie?

– O afacere profitabilă ar trebui să aibă cel puţin 5 secţii de producţie, în care să se folosească doar compost de fază III şi 10 secţii în cazul în care se foloseşte compost de fază II. Dacă o secţie dotată minimal costă 30.000 euro, faceţi socoteală cam la ce sumă se ridică investiţia. În plus, dacă vorbim de dotări, cu cât dotarea este mai redusă, cu atât e nevoie mai mare de un tehnolog foarte bun. Ochiul tehnologului creşte producţia. Funcţionarea unei secţii înseamnă modificarea unor parametri tehnologici. Or, aceşti parametrii uneori se schimbă la 1-2 ore. De aceea spun că tehnologul trebuie să trăiască în ciupercărie, pentru că la două ore trebuie să intre în secţie şi, dacă constată că modificările sunt semnificative, să facă schimbări. Cei care au tehnologie avansată au aparatură pe bază de senzori care acoperă întreaga suprafaţă, dar dotările costă. Am văzut secţii în care exista un singur aer condiţionat care era mutat dintr-o cameră în alta şi mergea pe butelie, dar aşa ceva nu se poate numi afacere. Pe lângă tehnolog se impune angajarea unor oameni care să manipuleze compostul şi să culeagă ciupercile.

Apoi, preţul compostului ajunge la 170 euro/tonă şi turba la 2,5 euro/sac de 80 litri. La 20 de tone de compost sunt necesare 5-7 tone de turbă. Dar, ceea ce reprezintă problema cea mai acută a producătorilor de ciuperci este transportul compostului, mai precis costul acestuia, care diferă în funcţie de locaţie şi care poate reprezenta mii de euro. Aceasta deoarece România nu a reuşit până în acest moment să-şi construiască o fabrică de compost sau măcar să aducă investitori care să producă substratul indispensabil producţiei de ciuperci.

Patricia Alexandra POP