A fost înființată Uniunea Națională a Cooperativelor Agricole de Producție Integrată
- Șase entități sunt deja înscrise în Uniune, totalizând o cifră de afaceri de 40 milioane de euro/an
Toate cooperativele, asociațiile, companiile și persoanele fizice care activează în România în domeniul agricultură se pot înscrie, de acum, în UNCAPI, beneficiind de un sistem integrat de producție și desfacere, dar și de reprezentare în fața instituțiilor statului, consiliere pentru fonduri europene, cursuri de formare profesională și, indirect, oportunități de desfacere către cele mai mari lanțuri de retail.
– Uniunea Națională a Cooperativelor Agricole de Producție Integrată adună cooperativele agricole din toată țara într-o organizație care să dea putere de producție și desfacere producătorilor români.
– UNCAPI va reprezenta interesele producătorilor agricoli ȋn fața instituțiilor statului, administrației centrale și locale, va informa și va consilia, dar va iniția și propuneri de modificare a legislației siguranței alimentare și va milita pentru asocierea producătorilor agricoli ȋn cooperative.
– Cooperativele înscrise în UNCAPI au afaceri de 40 de milioane de euro în cele mai importante ramuri din agricultură.
– Secretar general al UNCAPI este Ștefan Nicolae, președintele Federației Naționale a Sindicatelor AgroStar, iar președinte Florin Burculescu, managerul cooperativei Țara Mea.
„Înființarea UNCAPI este încă un semn că agricultura românească este pe un drum bun. Fermierii români sunt oameni extrem de muncitori și conștiincioși și, dacă au și oportunitatea de a ajunge ușor la surse de informare și de consiliere, de a le fi reprezentate interesele și, mai ales, de a lucra într-un cadru organizat, care să le dea putere și încredere, sunt sigur că în acest fel vor ajunge curând pe lista marilor furnizori europeni.“ (Petre Daea, ministrul Agriculturii).
„Unul dintre principalele noastre obiective este să înființăm cât mai multe asociații și cooperative agricole românești profitabile. Vrem să îi ajutăm pe fermierii din România să creeze noi grupări legale agricole, să se extindă în țară prin construirea unor relații între ei și între ei și alte entități private sau publice, astfel încât să creeze o piață de desfacere cât mai extinsă.“ (Ștefan Nicolae).
Uniunea Națională a Cooperativelor Agricole de Producție Integrată a fost lansată cu scopul de a ajuta cooperativele să aibă o reprezentare mai bună din punct de vedere profesional și comercial. Cu ajutorul UNCAPI fermierii vor putea ajunge mai ușor cu produsele lor pe piață, în special în supermarketuri. Obiectivul principal al Uniunii este acela de a promova produsele românești pe piața autohtonă, dar și pe cea internațională cu ajutorul unui sistem de management de producție integrat. Practic, prin asocierea cooperativelor se pun la dispoziția fermierilor fabrici de procesare, abatorizare, depozite de colectare a legumelor și fructelor, fabrici de conservare. Un sistem integrat de producție ajută la scăderea prețurilor, astfel încât producția fermierilor români să fie valorificată pe tot parcursul anului, nu doar în sezon.
„O parte dintre legumele produse în România ajung pe rafturile marilor supermarket-uri, însă legumele pot fi și procesate. Lipsa unităților de procesare în România a creat de-a lungul timpului mari probleme, în sensul în care agricultorii aruncau producțiile pe câmp pentru că li se strica marfa. Tocmai acesta este și scopul nostru, să sprijinim fermierii și să integrăm tot acest lanț alimentar pentru a folosi producțiile și diminua pierderile. Cu ajutorul unei unități de procesare, legumele românești pot fi transformate în conserve, iar fermierul își vinde astfel toată marfa. În felul acesta, vom găsi în magazine bulion românesc de calitate, iar prețul va fi mai mic decât la alte produse similare datorită acestui sistem integrat. Același lucru este valabil și pentru alte produse pe care le livrează fermierii“. (Ștefan Nicolae, secretar general UNCAPI).
UNCAPI urmărește ca prețurile la consumatori să fie corecte și decente, iar în acest fel să se diminueze evaziunea fiscală. Mai mult, cooperativele agricole integrate vor aduce noi locuri de muncă în mediul rural, acolo unde rata șomajului este ridicată, iar sărăcia extremă.
Cooperativele înscrise în Uniunea Națională a Cooperativelor Agricole de Producție Integrată au afaceri de 40 de milioane de euro în cele mai importante ramuri din agricultură. Sectoarele în care activează sunt: sectorul vegetal, legumicol, creșterea păsărilor și producția de ouă, creșterea ovinelor și caprinelor, procesarea și producția de lapte și a produselor din lapte, precum și vânzarea produselor agroalimentare.
Un alt obiectiv important al UNCAPI este de a atrage fonduri europene cu scopul de a dezvolta aceste afaceri românești. Se vor face cursuri de formare profesională și se vor atrage investiții în vederea capitalizării cooperativelor membre UNCAPI pentru a elimina intermediarii din lanțul agroalimentar.
„Intermediarii cresc prețul alimentelor pentru că ei profită de lipsa de organizare a producătorilor agricoli din România, de lipsa de logistică și de investiții ale acestora. Așa se explică, de pildă, de ce un crescător de vaci vinde litrul de lapte cu 2 lei la poarta fermei, iar în magazin litrul de lapte ajunge să coste 5 lei. Noi ne dorim să scurtăm acest lanț agroalimentar, să diminuăm costurile până la raft și astfel să promovăm produse românești de calitate, la prețuri corecte.“ (Ștefan Nicolae, secretar general UNCAPI).
UNCAPI va înființa filiale teritoriale în toate județele din România și va fi o prezență activă în toate structurile de dialog social la nivelul prefecturilor, Ministerului Agriculturii, Guvernului și Parlamentului. De asemenea, Uniunea va solicita Parlamentului României finalizarea legislației cu privire la facilitățile fiscale pentru fermieri, care va duce la capitalizarea cooperativelor și asociațiilor agricole. În acest moment, toate cooperativele care sunt înscrise în UNCAPI colaborează între ele.