Share

Ce poate realiza un student după patru ani de studiu într-un domeniu care influențează sănătatea, sustenabilitatea și alimentația societății moderne? Răspunsul a fost oferit astăzi de studenții Facultății de Inginerie Alimentară din Timișoara, care au prezentat 64 de produse alimentare dezvoltate în cadrul lucrărilor lor de diplomă, în cadrul FIA StudentFest 2026.

Organizat de Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, la Centrul Expozițional AGORA, evenimentul a reunit 212 participanți și a confirmat, pentru al unsprezecelea an consecutiv, statutul FIA StudentFest de platformă de referință pentru inovare, cercetare și transfer de cunoaștere în domeniul alimentar.

Produsele prezentate au fost rezultatul unor procese complexe de documentare, cercetare și validare tehnologică, demonstrând că formarea oferită de Facultatea de Inginerie Alimentară depășește cadrul teoretic și generează soluții cu potențial real de aplicare în industrie.

De la reinterpretarea patrimoniului gastronomic românesc până la dezvoltarea alimentelor funcționale, personalizarea nutriției și valorificarea sustenabilă a resurselor, proiectele studenților au reflectat principalele direcții de dezvoltare ale industriei alimentare la nivel global. Totodată, acestea au evidențiat capacitatea viitorilor specialiști de a anticipa și răspunde provocărilor alimentației viitorului.

Un moment deosebit al ediției din acest an a fost selecția realizată de Chef Paul Sebastian pentru meniul cantinei Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara. În urma evaluării produselor participante, au fost alese pentru introducerea în oferta cantinei universitare produsele Zemeurina, Elixir Red Rush și Brioșele cu bacon, cheddar și ceapă caramelizată, toate dezvoltate de studenți în cadrul lucrărilor de diplomă.

Acestora li se va alătura și VegiBurger, un produs rezultat din cercetarea desfășurată de Facultatea de Inginerie Alimentară în parteneriat cu compania PRONAT, în cadrul unui proiect finanțat prin programul european EIT Food. Decizia reprezintă o validare concretă a cercetării și inovării realizate în cadrul facultății, precum și a capacității comunității academice de a transforma ideile în produse apreciate de consumatori.

Evenimentul a avut și o importantă componentă educațională. Un număr de 34 de elevi proveniți din liceele partenere ale facultății și-au prezentat propriile produse alimentare, demonstrând interes pentru domeniu și spirit inovator. Într-un exercițiu autentic de mentorat academic, produsele elevilor au fost evaluate chiar de studenți, consolidând dialogul și transferul de experiență între generații.

Dimensiunea practică a FIA StudentFest 2026 a fost susținută și de participarea a 23 de reprezentanți ai mediului economic, prezenți atât în juriu, cât și în calitate de invitați. Aceștia au oferit studenților oportunitatea de a-și prezenta proiectele în fața unor profesioniști din industrie și de a primi feedback valoros din partea unor potențiali angajatori și parteneri.

Competiția studențească s-a desfășurat în trei categorii: produs tradițional, produs inovativ de origine animală și produs inovativ de origine vegetală.

La secțiunea produs tradițional, premiul I a fost câștigat de Gligor Denisa-Maria-Delia pentru produsul „Pastramă ciobănească de Săcărâmb”, o inițiativă care valorifică patrimoniul gastronomic românesc și demonstrează potențialul reinterpretării produselor tradiționale pentru consumatorul contemporan.

La categoria produs inovativ de origine vegetală, premiul I a revenit studentei Tazma Antonia-Mara pentru produsul „PKU Tropic Bite”, dezvoltat pentru a răspunde unor nevoi nutriționale specifice și aliniat tendințelor actuale privind alimentele funcționale și personalizate.

Premiul I la categoria produs inovativ de origine animală a fost obținut de Andrei Petruța-Elisabeta pentru produsul „Velvet Marrow”, o creație care evidențiază creativitatea și competențele tehnologice ale noii generații de ingineri alimentari.

„FIA StudentFest nu este doar o competiție de produse alimentare. Este momentul în care vedem cum pasiunea, creativitatea și cunoștințele dobândite de studenții noștri se transformă în produse reale și soluții pentru industrie. Cea mai mare realizare a unui student nu este produsul pe care îl prezintă astăzi, ci faptul că a învățat să transforme o idee într-o soluție pentru societate și pentru industrie”, a declarat prof. dr. ing. Călin Jianu, decanul Facultății de Inginerie Alimentară din Timișoara.

Prin organizarea FIA StudentFest 2026, Facultatea de Inginerie Alimentară își reafirmă misiunea de a forma specialiști capabili să transforme cunoașterea în soluții cu impact real pentru industrie și societate. Totodată, evenimentul reprezintă o invitație adresată viitorilor candidați de a descoperi un domeniu aflat într-o continuă transformare, în care știința, tehnologia și creativitatea contribuie la dezvoltarea unor sisteme alimentare mai sigure, mai sănătoase și mai sustenabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Agro BUSINESS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.