Vânzarea terenurilor agricole, între speculă şi investiţii

Un grup de cercetători de la Centrul de Cooperare Internaţională în cercetări agronomice pentru dezvoltare a emis o matrice a tranzacţiilor funciare, urmărindu-se achiziţiile şi localizarea terenurilor agricole în întreaga lume.

În prezent, există foarte puţine date precise legate de fenomenul achiziţiei de terenuri agricole care se dezvoltă de o manieră exponenţială începând cu anul 2000. În septembrie 2011, confederaţia internaţională Oxfam a evocat cifra de 227 milioane de hectare de teren agricol cumpărat sau arendat după 2001.

Îngrijorare la nivel global

Fenomenul suscită numeroase îngrijorări ţinând cont de faptul că în permanenţă se urmăreşte asigurarea securităţii alimentare. Deşi este dificil, ca urmare a datelor inexacte, totuşi impactul fenomenului a putut fi determinat de Banca Mondială şi FAO, care au scos în evidenţă necesitatea reglementării acestuia prin instaurarea unei guvernări adecvate.

Până astăzi, problemele legate de o administrare mondială a pieţelor agricole au fost absente de pe masa negocierilor ciclului Doha, urmărindu-se în schimb o liberalizare nereglementată a comerţului cu produse agricole la scară internaţională.

Zece ani mai târziu, discuţiile au stagnat, iar decidenţii pun, din ce în ce mai mult, în discuţie beneficiile aşteptate odată cu concluziile ciclului. În tot cazul, problema legată de achiziţiile de terenuri agricole nu se găseşte în mandatul negocierilor din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

În faţa acestui impas, comunitatea internaţională caută astăzi să instaureze o „guvernantă“ imparţială care să reglementeze anumite practici cu potenţial destabilizator pentru securitatea alimentară mondială, cum ar fi: achiziţiile de terenuri agricole sau specula de pe pieţele produselor agricole.

Necesitatea unor acţiuni concertate

În prezent, scena agricolă internaţională este „invadată“ de o serie de instituţii specializate de dimensiuni importante, la nivel global, pentru agricultură: FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru pentru Alimentaţie) şi PAM (Programul Alimentar Mondial), Banca Mondială sau PNUD (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare), PNUE (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu), OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului) şi FMI, care se îngrijeşte de stabilitatea financiară

Toate aceste instituţii se pot reuni, în cadrul unei Organizaţii Mondiale a Agriculturii, pentru a statuta de o manieră concertată şi coerentă marile provocări existente la nivel mondial, prezente şi viitoare. Pentru a-şi securiza aprovizionarea cu alimente, marile state care au înregistrat o creştere economică puternică au crescut investiţiile publice în agricultură. În China, investiţiile agricole depăşesc 10% din cheltuielile publice în 2011, faţă de numai 7% cât se înregistrau în anul 2005.

Specialiştii constată că, în ţările cu o creştere economică mare, guvernele îşi măresc investiţiile productive, aşa cum sunt cele din: cercetare, tehnologie agricolă şi infrastructură rurală înainte de acordarea subvenţiilor directe către exploataţiile agricole. Investiţiile private au crescut şi ele în ultima perioadă. ÎnIndia, în ultimii şase ani investiţiile private în exploataţiile agricole au crescut de la 12% la 17% din PIB.

Ţările dezvoltate au investit o bună parte din bugetele publice în cercetarea agricolă.China, în special, anunţă o creştere anuală medie de 20% pentru cercetare şi dezvoltare agricolă în anul 2011, faţă de 15% cât se înregistra în anul 2009. Anumite guverne investesc în structurile rurale pentru a se asigura astfel că inovaţiile ajung şi la agricultori.

Măsuri ferme în Rusia şi Brazilia

În anumite cazuri, politicile puse în practică conţin şi măsuri de sprijin financiar. În Brazilia, de exemplu, băncile sunt obligate să împrumute sectorul agricol la un sfert din dobânda stabilită de guvern. În altă ordine de idei, Brazilia a demarat un program de asigurare a culturilor, în special pentru a acoperi riscurile agricultorilor legate de secetă sau îngheţ, subvenţionând o parte din prima de asigurare. În acelaşi timp, în Rusia guvernul subvenţionează creditele agricultorilor pentru producţie sau pentru investiţiile în seminţe şi echipamente agricole. Rusia a creat un fond de stabilizare a preţului pentru anumite produse de bază.

Anumite investiţii au permis creşterea productivităţii, ducând totodată la îmbunătăţirea practicilor agricole. Succesul acestor practici depinde de coerenţa politicilor şi strategiilor agricole puse în practică de guvernele naţionale. Fără a fi izolate, aceste măsuri se integrează în programele agricole de mare amploare şi cu termen lung de execuţie. Acţiunile trebuie să fie coordonate pentru reunirea tuturor elementelor şi punerea în practică a schimbărilor de care fiecare stat are nevoie.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU