IT

UE vrea un încărcător electronic comun

Share

Deputații europeni doresc să facă viața mai ușoară consumatorilor și să reducă deșeurile electronice prin introducerea unui încărcător unic pentru toate dispozitivele mobile.

Recent, eurodeputații au cerut Comisiei Europene să vină cu o propunere până în iulie 2020. Inițiativa vine de la membrii comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor care doresc un încărcător comun pentru smartphone-uri, tablete, cititoare de cărți electronice, camere de luat vederi inteligente și tehnologie „purtabilă“, după cum se arată într-un document al Parlamentului European.

„Comisia nu trebuie să mai permită giganților tehnologici să ne dicteze standarde. Dacă suveranitatea digitală înseamnă ceva pentru această nouă comisie, așteptăm o propunere pentru stabilirea unui standard pentru un încărcător comun în următoarele șase luni“, a declarat Róża Thun und Hohenstein (Polonia, PPE, vicepreședintă a comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor) care a prezentat Comisiei o întrebare pentru răspuns oral.

De altfel, factorii de decizie UE au cerut dezvoltarea unui încărcător comun încă din 2014, dar fără rezultat. Până în prezent, Comisia Europeană a urmărit o abordare voluntară pentru a încuraja producătorii de telefoane mobile să coopereze. Comisarul Maroš Šefčovič, vicepreședinte pentru relații interinstituționale și perspectivă, reprezentând Comisia Europeană, le-a spus eurodeputaților că abordarea voluntară a fost „cel mai bun mod de a realiza obiectivele politicii noastre fără a împiedica inovația“.

Impact pozitiv social și de mediu

Introducerea unui încărcător comun are ca scop reducerea deșeurilor electronice, reducerea costurilor și ameliorarea siguranței și interoperabilității. Un studiu din 2014 a arătat o reducere a numărului de încărcătoare diferite pentru smartphone-uri de la 30 în 2009 la trei. Cu toate acestea, atunci când cumpărăm dispozitive noi, primim automat încărcătoare noi. Potrivit Comisiei Europene, deșeurile electronice reprezintă una dintre categoriile de deșeuri cu cea mai rapidă creștere în UE, urmând să crească până la peste 12 milioane de tone până în 2020.

Totuși, nu putem să nu remarcăm că, prin introducerea standartului USB-C, un mare prim pas a fost deja făcut. (I.B.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *