Târgul de la Răcăşdia
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a organizat în perioada 11 – 12 iunie 2011 în comuna Răcăşdia, din judeţul Caraş-Severin, Târgul finanţărilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală pentru Regiunea 5 Vest.
Evenimentul s-a bucurat de o participare peste aşteptări atât din partea expozanţilor, cât mai ales a vizitatorilor.
La acest târg au putut fi achiziţionate atât produse agroalimentare la preţuri de producător, cât şi servicii specifice mediului rural, realizate la standarde europene prin proiectele finanţate cu fonduri nerambursabile acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013.
În mod deosebit, pe întregul parcurs al târgului, toţi vizitatorii au fost serviţi cu mâncăruri tradiţionale bănăţene, au luat parte la un spectacol de dansuri populare oferit de Ansamblul „Semenicul“ din Reşiţa şi au ascultat cântece populare ale interpreţilor locali.
Peste 1.000 de vizitatori au primit numeroase obiecte promoţionale oferite de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. Cei 60 de expozanţi au prezentat publicului vizitator produse diverse, pornind de la utilaje agricole şi animale, preparate din carne, brânzeturi, miere, produse de panificaţie şi chiar obiecte de pielărie şi flori. Doar în prima zi a desfăşurării acestui eveniment au fost înregistraţi
peste 3.500 de vizitatori, iar numărul acestora a crescut considerabil, după închiderea târgului ajungând aproape de 6.000.
Miile de vizitatori au putut nu doar să vadă produsele tradiţionale şi serviciile realizate la standarde europene, dar şi să se informeze direct cu privire la etapele care trebuie parcurse pentru accesarea fondurilor nerambursabile pentru dezvoltarea unei investiţii, atât de la instituţiile abilitate, care le pot acorda informaţii avizate şi sprijin, cât şi de la cei care au beneficiat deja de fondurile nerambursabile acordate prin PNDR.
Târgul regional APDRP de la Răcăşdia a adus laolaltă beneficiarii proiectelor finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi Pescuit (PNDR) din Regiunea de Dezvoltare 5 Vest, Timişoara, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor publice şi private implicate în implementarea PNDR în România, respectiv: Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM.
(M. Afrenie)