fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

Susţinerea agricultorilor, în viziunea reformatorilor europeni

Share Button

Politicile de susţinere a agriculturii sunt în mijlocul dezbaterilor cu privire la reforma PAC, ce trebuie să intre în vigoare începând cu anul 2014. Asemenea preocupări sunt prezente şi în SUA, cu referire directă la modalitatea de atribuire a unui venit mediu fermierilor în cadrul acordului Farm Bill. Celelalte puteri agricole ale planetei care susţin sectorul integral au în general aceleaşi preocupări şi obiective.

Demers pentru consens internaţional

Nu este surprinzător că aceste politici reprezintă subiecte de discuţii de mai bine de 20 de ani, dincolo de reducerea taxelor vamale, unul dintre aspectele-cheie de negocieri în cadrul GATT şi OMC, cu privire la liberalizarea comerţului internaţional, precum şi la reglementarea schimburilor agricole la nivel mondial.

Absenţa unui consens internaţional pe problema-cheie, respectiv pe reducerea susţinerilor interne, de pe parcursul ultimelor 4 reuniuni ministeriale ale OMC, ţinute după 2003, din cadrul ciclului Doha explică în mare parte eşecul negocierilor înregistrate până în prezent.

Întrebarea este de ce comunitatea internaţională nu a reuşit să găsească un acord global în urma discuţiilor intense purtate în ultimii 9 ani care să aibă la bază tocmai aceste probleme? Ce scoate în evidenţă, în definitiv, acest eşec?

În realitate, la baza eşecului stă un fapt dificil de neglijat: gradul scăzut al consensului cu privire la definiţia iniţială, perimetrul şi efectele asupra comerţului, a mijloacelor de intervenţie a statului destinate sectorului agricol de care dispune fiecare, precum şi renunţarea la acestea. Or, acum mai mult ca niciodată, numărul mare de participanţi la negocieri (153 de state), multiplicarea şi opacitatea mecanismelor de susţinere a agriculturii fac să devină deosebit de importantă inventarierea lor, împreună cu efectele produse asupra comerţului internaţional. Acest lucru nu a fost necesar până astăzi. Este posibil ca aceasta să fie soluţia-cheie pentru a obţine o mai bună repartiţie a bogăţiei între puterile agricole din nord şi din sud şi între ţările cele mai sărace.

Impactul crizelor mondiale

Apariţia celor trei crize mondiale în mai puţin de trei ani – o criză financiară, o criză economică şi o criză alimentară – a modificat profund percepţia responsabililor publici şi privaţi cu privire la problemele din agricultură. Aceasta a fost extinsă ca urmare a tensiunilor existente pe piaţă, precum şi a evoluţiei preţurilor, a incidentelor climatice, a finanţării în creştere şi greu de controlat. În discuţie se află raportul dezechilibrat dintre o ofertă de bunuri alimentare rigide şi o cerere foarte dinamică (se estimează că populaţia va creşte cu câte 80 milioane de locuitori în fiecare an de aici şi până în 2050 în special în zonele atinse de foamete).

Adevărul este că responsabilii publici au acţionat în direcţia corectării propriilor lor greşeli.

În această zonă a greşelilor se află şi desemnarea produselor care trebuie să fie incluse în strategia alimentară, probleme ce ţin de resursele rare şi de hiperinsta­bilitatea preţurilor ca urmare a absenţei unei reglementări minime. Apare deci necesitatea unor politici agricole mai structurate şi mai eficiente cu rolul de a contra efectul de „foarfece“ constatat în prezent şi care se caracterizează prin reţete bugetare din ce în ce mai constrângătoare faţă de nevoile alimentare şi nonalimentare, care sunt pe o pantă ascendentă.

Întrebări care aşteaptă decizii ferme

Trebuie ca dezbaterile să aibă la bază două probleme-cheie:

– Cum vom susţine mai bine sectorul agricol fără a creşte cheltuielile publice?

– Cum vom uşura înţelegerea şi integrarea instrumentelor de susţinere naţională şi regională existente înainte de ameliorarea convergenţei într-o logică a negocierilor multilaterale?

Pentru a răspunde este nevoie să avem o imagine fidelă şi comparativă a realităţii instrumentelor de susţinere, din sectoarele agricole, ale marilor zone agricole ale lumii. Numeroase instrumente au fost dezvoltate şi sunt utilizate în cadrul forurilor internaţio­nale, însă niciunul nu este în stare să ne ofere un anumit grad de siguranţă. Nu există, de fapt, nicio clasificare internaţională a măsurilor de susţinere de care beneficiază agricultorii, indiferent de ţara lor de origine.

Cu titlu ilustrativ, aceşti indicatori, la care se referă anumite ţări dezvoltate în cadrul dezbaterilor din cadrul forumurilor internaţionale (în special OMC), au la bază:

– principiul că nicio ţară nu este în măsură să influenţeze nivelul preţului mondial;

– calculul „preţului mondial de referinţă“ virtual şi axat pe o logică mai puţin zis economică, de mediu, de sănătate şi socială;

– ia preţurile de pe piaţa mondială ca o variabilă exogenă, în timp ce, în practică, acestea sunt influenţate de politici care intenţionează să evalueze aceşti indicatori;

– în fundamentarea lor se ia în considerare sfera de aplicare a analizei în diferite ţări sau regiuni, care indică o asimetrie şi în subestimarea sistematică a cheltuielilor în unele ţări în comparaţie cu altele. Ei nu includ influenţa politicilor monetare şi de schimb practicate de către o ţară, oferind astfel cele mai eficiente forme de sprijin indirect în comerţ.

Vulnerabilitatea MGS

Critici similare pot fi aduse şi Măsurilor Globale de Susţinere (MGS) care reprezintă principalul indicator de evaluare a susţinerilor naţionale discutate în cadrul OMC. Acestea au în vedere:

– reprezentarea sumară şi asimetrică a realităţii bugetelor agricole (ajutoare directe, investiţii, înlocuirea culturilor ilicite etc.);

– trimiterea permanentă la preţul mondial de referinţă, cu toate că anumite politici agricole au un impact direct asupra nivelului de trai al agricultorilor;

– nomenclatura care a devenit caducă şi, prin urmare, nepotrivită pentru a lua în considerare diversitatea de modalităţi de sprijin într-un mod standardizat şi comun.

În definitiv, indicatorii care servesc astăzi ca referinţă internaţională nu sunt în măsură să fie destul de precişi faţă de realităţile agricole contemporane, nici să înţeleagă amploarea şi diversitatea provocărilor agricole actuale şi viitoare.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.