Studiu național: Motivația și comportamentul generației Z, în 2021. Cum privesc tinerii banii și care sunt factorii după care își ghidează viața
Dacă într-unul dintre numerele trecute ale revistei publicam un studiu privind atitudinile și comportamentele Generației Z în regiunea Europei Centrale și de Est, acum a venit rândul unui studiu național. Astfel, reprezentanții generației Z din România susțin că fac achiziții echilibrate, în egală măsură în on-line și off-line, în vreme ce mai mult de jumătate dintre tineri (51%) și-au propus să economisească și să câștige mai mulți bani (48%), în 2021, comparativ cu pierderile suferite anul trecut, arată datele studiului național Insights PulseZ. De asemenea, 62% dintre participanți consideră împlinirea personală ca fiind cea mai importantă în viață, urmată de independența financiară (57%) și de sănătate (41%), iar 82% dintre tinerii din România își aleg astăzi jobul în funcție de ceea ce le place să facă cel mai mult.
Studiul Insights PulseZ, aflat la cea de-a doua ediție națională, a fost conceput și coordonat de specialiștii programelor naționale antreprenoriale „Vreau să Fiu Antreprenor“ (VSFA) și „Insights“ – din cadrul organizației Romanian Business Leaders (RBL) și realizat de agenția de studii de piață iZi dată în rândul a aproximativ 1.200 de tineri din România, pe un eșantion reprezentativ la nivel național (urban+rural, tineri cu vârste cuprinse intre 16 și 24 de ani). Cercetarea s-a axat pe mai multe aspecte, printre care și atitudinea tinerilor referitoare la bani, pe gestionarea resurselor financiare și preferințele lor de achiziție, precum și pe factorii motivatori în alegerea unui job și a ghidării în viață, în noul context pandemic – în rândul membrilor generației Z (cei născuți după 1995, cunoscuți ca iGeneration, Centannials sau „nativi digitali“), în perioada iunie-iulie 2021, comparativ cu valul 2020 (perioada mai-iunie 2021, când a fost desfășurată prima ediție a studiului).
Atitudinea tinerilor față de bani
Mai mult de jumătate dintre tinerii intervievați (51%) în cadrul studiului Insights PulseZ mărturisesc că obiectivul lor în 2021 s-a axat pe economisire, în măsura în care 2020 le-a generat pierderi financiare. Totodată, 48% dintre ei și-au propus, anul acesta, să câștige mai mult (vs. 33% în 2020).
De asemenea, 45% dintre participanți spun că sunt mult mai atenți la cheltuielile pe care le fac, în vreme ce 25% dintre ei și-au propus să investească mai mult ca anul trecut. De altfel, intențiile de investiții se remarcă îndeosebi în rândul sexului masculin (33%), în comparație cu reprezentantele sexului feminin (18%). Interesant este faptul că intențiile de a investi se remarcă mai mult în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani (30%) decât în cazul celor de peste 21 de ani, doar 19% dintre aceștia având astfel de intenții.
„Tinerii din generația Z nu au în vedere economisirea doar în ideea clasică de a pune bani deoparte într-un cont separat, de exemplu, ci sunt foarte interesați de încheierea unor asigurări. Ei vizează produse de asigurare cu economisire pe termen mediu și, de asemenea, vor să facă rezerve pentru situații neprevăzute. Este o concluzie interesantă și îmbucurătoare a acestui studiu, pentru că ne arată faptul că românii din segmentul foarte tânăr au un comportament matur și responsabil în ceea ce privește planificarea financiară“, a declarat Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România și partener în cadrul cercetării.
Plata cu numerar, metoda favorită
În ceea ce privește produsele pe care tinerii le achiziționează, în prezent produsele de tip FMCG (băuturi răcoritoare, batoane de ciocolată, snacks-uri, mâncare comandată cu livrare) se numără printre consumabilele pe care aceștia Z le cumpără, în continuare, cel mai mult, raportat la perioada pandemiei.
Nici când vine vorba despre produsele de fashion (37%) tinerii nu-și schimbă comportamentul de cumpărare, ei preferând să renunțe, mai degrabă, la jocurile video (11% au renunțat în pandemie să plătească) și cursurile online (18% au renunțat în pandemie să plătească), în detrimentul produselor vestimentare.
De altfel, există categorii unde preferințele de achiziție sunt dictate de sex, de vârstă, de preferințele personale ori de resursele financiare, după cum urmează: jocurile video – 17% dintre băieți le cumpără la fel de des ca-n trecut (vs. 6% dintre fete), cărți/audiobooks – 32% dintre fete le achiziționează la fel de des (vs. 25% dintre băieți), produse IT & gadgeturi – 35% dintre băieți le cumpără la fel de des (vs. 27% dintre fete), mâncarea cu livrare – 37% mai mult în prezent față de înainte de pandemie în rândul celor peste 21 de ani (vs. 21% – 16-18 ani).
Jumătate dintre tinerii generației Z consideră că fac achiziții echilibrate, în egală măsură din on-line și off-line (51%). Totodată, comparativ cu anul trecut, a crescut numărul celor care au început să cumpere mai mult din on-line decât din off-line (18% față de 12%), o ipoteză validă fiind ideea că achizițiile on-line sunt un obicei accentuat post-pandemie.
95% dintre tineri preferă să utilizeze, cel mai des, plata cu numerar, o treime dintre ei declarând că fac peste 10 astfel de plăți pe săptămână. În ceea ce privește plata online, o altă modalitate de plată agreată de tineri, aceasta este utilizată între 1 și 4 ori pe săptămână de 62% dintre ei. De altfel, și cardul bancar utilizat la magazin este o metodă des folosită, el fiind menționat de 80% dintre participanți. Doar 45% dintre tineri folosesc telefonul ca mijloc de plată.
Factori în alegerea jobului și a conceptului de viață
Întrebați care sunt cei mai importanți factori de care țin cont în alegerea jobului și a domeniului de activitate, 82% dintre participanții la studiu au menționat că își doresc să le placă ceea ce fac, dar și echipa alături de care lucrează și atmosfera de lucru (63%), precum și pachetul salarial (60%) și flexibilitatea programului (60%). Fetele acordă și mai mare importanță faptului că se simt bine cu ceea ce fac la job (84%) comparativ cu băieții (78%), iar 50% dintre tinere menționează și beneficiile extrasalariale printre aspectele motivatoare (vs. 42% în rândul băieților).
De altfel, domeniile umaniste (psihologie, resurse umane, sociologie) se află pe primul loc în rândul preferințelor generației Z (24%) – mai mult în rândul fetelor (32%) vs. a băieților (14%), urmate îndeaproape de domeniul IT și de inginerie – prima alegere în cazul băieților (35%) vs. 12% fete. Totodată, cercetarea arată că tinerele sunt cele care aleg într-o mai mare măsură un job în educație (20% vs 10% băieți) ori în publicitate, PR ori marketing (20% vs 5% băieți).
Când vine vorba despre factorii care îi motivează cel mai mult în viață, aceștia sunt stabili, indiferent de vârstă, de contextul economic/social, iar preferințele sunt clare: 62% consideră împlinirea personală ca fiind cea mai importantă, urmată de independența financiară (57%) și de sănătate (41%). Totodată, tinerii au început să acorde mai multă atenție nevoii de dezvoltare psihologică și emoțională (36% în 2021 vs. 31% în 2020), în detrimentul unei cariere de succes (31% în 2021 vs. 36% în 2020).
Despre studiul Insights PulseZ și metodologie
Studiul Insights PulseZ, aflat la cea de-a doua ediție, a fost realizat în luna iulie a.c., pe un eșantion de 1.186 de respondenți, cu vârste cuprinse între 16-24 de ani, fiind reprezentativ la nivel național din punctul de vedere al distribuției pe sexe, regiunii și mediului urban-rural. Cercetarea (care a vizat mai multe aspecte și prezintă secvențial rezultatele obținute) s-a axat pe atitudinea tinerilor referitoare la bani, pe gestionarea resurselor financiare și preferințele lor de achiziție, precum și pe factorii motivatori în alegerea unui job și a ghidării în viață, în noul context pandemic – vizând membrii generației Z, comparativ cu valul 2020 (perioada mai-iunie 2020, când a fost desfășurată prima ediție a studiului). Studiul a fost coordonat de către echipa programelor naționale Vreau să fiu Antreprenor și Insights din cadrul organizației nonguvernamentale Romanian Business Leaders, cu sprijinul partenerilor de cercetare iZi data și suport Chilli Ideas, Coca-Cola HBC, Aegon și Banca Transilvania.
Ion BOGDAN