Afaceri

Socoteala din târg

Share

targ_bioPoate domnişoarele care ajung pe tocuri la vârful Omu m-au amuzat mai tare, însă nici acestea ce urmează a ţi le împărtăşi nu şed departe de ridicol. Mă puse necuratul să merg într-un târg sătesc bucureştean, ticsit – anunţa cu litere de-o şchioapă afişul – cu produse tradiţionale, naturale şi sănătoase, aduse de te-miri-unde de ţărani cinstiţi şi harnici şi, iaca, din laudă-n laudă mă lăsai purtat până la porţile târgului.

De la intrare mă ia tanti Aglaie – aşa cică –, nu mai înaltă ca un catâr şi nici mai durdulie decât un curcan, cu ochii pironiţi într-ai mei, de sub straturi şi straturi de lână. Zice: „Frig, mamaie! hai să-ţi dau o ţuică dură de la Întorsură!“ Şi m-a uşurat de câteva hârtii încă de la poartă, nu înainte însă de a-mi vârî sub nas vreo patru ţsoiuri (sic!) spre degustare. Mai zice: „Ai, mamaie, grijă la golani, că te fac de gologani!“

Îmi iau la revedere de la tanti şi calc împleticit în târg, în căutare de nestemate culinare. Carevasăzică plănuiam un ospăţ pe cinste şi mai că adulmecam vinul sângeriu, fiert cu scorţişoară, cu care aveam să ud sindrofia. Zis şi făcut! Mă pun pe ochit oferte, comparat aspecte şi cântărit preţuri, cum face omul chibzuit. Nu zgâiesc mai mult zece minute ochii prin vitrine şi pe tarabe, că mă şi ademeneşte fumul dulceag al unui grătar.

Nimic special de povestit despre grătar, afară poate de dimensiunile sale zdravene, însă ce se cocea pe dânsul cu greu putea fi ignorat: cârnăciori proaspeţi, bureţi cât palmele, legume şi fripturi de tot felul, mici şi costiţe, câţiva păstrăvi grăsuni aruncaţi în folie argintie pe jar, toate îmbiind apetitul într-o simfonie sfârâitoare. Nu eram eu singurul cu vedenii olfactive. De jur-împrejur nu găseai mocuţă fără un surâs bine înfipt într-însa.

Mă pun pe chefuit cu oamenii, aflu care de unde vine; dau de olteni, de maramureşeni, de dobrogeni şi bănăţeni… numai unul şi unul. Mi-atrage atenţia, în mod special, unul de zice că-i „moţ de puritate maximă şi că nu e om mai mândru şi mai viu ca moţul“. Mă uit bine la dânsul şi găsesc îndată motive de admiraţie. Ţăranul era mai sprinten şi mai îmbujorat ca un ţânc, chiar de ridurile din preajma privirii îi trădau vârsta. Vreo 30, zic eu. Straiele tradiţionale erau ştirbite numai de lipsa opincilor, în locul cărora încălţase o pereche de bocanci butucănoşi.

Mă ia Ilie – aşa cică – şi mă plimbă pe la tarabele mai cu moţ, să-mi arate cele mai alese bucate. Şi-i dau crezare, fac cumpărături. Pastramă, urdă, brânzică de burduf, miere în fagure… „Ce miere?! Asta-i ambrozie din ţâţă de zeiţă!“ îmi tot îndrugă Ilie şi dăm fuga cu sacoşele pline prin mulţime, înapoi la grătarul fermecat.

Vezi bine, cum se face, Ilie nu era întâia dată în târg. Se tutuia cu ţaţele, dădea noroc cu gospodarii, dar şi cu golanii, şi-o ştia şi pe tanti Aglaie, despre care aflu că-i născută şi crescută într-un cartier bucureştean şi nu la poalele Carpaţilor, cum lăsase de-nţeles. „Jumătate din oamenii ăştia nu-s ţărani de puritate. Ăştia n-ar şti să distingă cazmaua de lopată, dom’le“, m-a asigurat Ilie, mândru şi elocvent ca un politician prestigios.

Mai beau un păhărel cu Ilie al meu, dau bineţe gospodinelor şi gospodarilor din preajma jarului ş-o iau la pas spre ieşire, cu gândul împăcat că am săvârşit toate cele pentru care venisem şi încă o sumedenie pe deasupra. Când să ies, mă opreşte tanti Aglaie: „Te-am zărit sporovăind cu Ilie“, zice. „Ăsta-i student la actorie. E plătit de târgoveţi, mamaie, să le aducă în prag clienţi.“ Şi n-am reacţie. Am plecat de-acolo cu sacoşele pline şi cu mintea pe bigudiuri. Târg mi-a trebuit, dar aterizai la circ.

Sorin STAICU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *